Cheile Sohodolului
Categoria IV IUCN (Arie de management pentru habitat/specie)
Imagine din rezervație
Imagine din rezervație
Harta locului unde se află Cheile Sohodolului
Harta locului unde se află Cheile Sohodolului
Localizarea rezervației pe harta țării
PozițiaJudețul Gorj
 România
Cel mai apropiat orașTârgu Jiu
Coordonate45°08′42″N 23°08′20″E () / 45.14500°N 23.13889°E[1]
Suprafață350 ha
Înființare1982, declarat în 2000

Cheile Sohodolului alcătuiesc o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip mixt), situată în județul Gorj, pe teritoriul administrativ al comunei Runcu.[2]

Localizare modificare

Cheile Sohodolului se află la limita nordică a județului Gorj cu județul Hunedoara, în Munții Vâlcan (o grupare ce aparține lanțului montan Retezat-Godeanu din Carpații Meridionali), în partea nordică a satului Runcu și sunt străbătute de râul Jaleș (Sohodol).

Descriere modificare

Rezervația naturală întinsă pe o suprafață de 350 hectare[3] a fost declarată arie protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000[4] și reprezintă o zonă de chei săpate în calcare cretacice de apele râului Jaleș (Sohodol), cu forme diversificate de relief (doline, canioane, lapiezuri, avene, peșteri, abrupruri stâncoase), cu floră și faună specifică Meridionalilor.

Aria naturală protejată atrage anual mii de turiști din țară și din străinătate.Nările, Fusteica, Inelul, Peștera Popii, Peștera Gârla Vacii sunt niște repere impresionante ale acestei zone, dintre care cea mai vizitată este Peștera Popii datorită picturilor cu siluete antropomorfe de culoare neagră.Pe cheile Sohodolului se practică alpinismul pe cele 120 de trasee special amenajate.

Pe timpul verii temperatura este mai mică cu 10 grade Celsius, datorită umbrei stâncilor și apei râului Sohodol.Aici se găsesc peste 300 de specii de plante specifice acestor locuri, inclusiv castani seculari plantați înainte de anul 1859.

În această zonă au avut loc filmările la celebrul film românesc "Mărgelatul", interpretat de Florin Piersic.

Cei care vor să trăiască o experiență inedită în inima naturii au mai multe posibilități de cazare în zona Cheile Sohodolului. Aceștia pot apela la numeroasele pensiuni din comuna Runcu sau pot solicita din timp să își amplaseze corturi.

Vezi și modificare

Note modificare

Legături externe modificare