Cimitirul Eroilor din Poiana Sărată

Cimitirul Eroilor din Poiana Sărată (în nomenclatorul ONCE Cimitirul internațional de onoare) este un cimitir al morților de război din Primul Război Mondial, situat în localitatea Poiana Sărată din județul Bacău.

Acesta a intrat în atenția publică în Ungaria în anul 2015, după ce s-a constatat că numele de pe crucile individuale ale unor soldați maghiari și germani au fost șterse sau reinscripționate cu nume în grafie românească sau românizate, contrar documentelor oficiale, pe lângă alte nereguli în privința construcției obiectivului de către Societatea „Cultul Eroilor”.

Amplasament și istoricul zoneiModificare

Cimitirul se află amplasat în proximitatea fostei granițe austro-ungare, în partea de jos a satului Poiana Sărată, Bacău din Pasul Oituz. Satul a fost recunoscut ca fiind cea mai estică așezare a Austro-Ungariei, unde granița de stat a fost trasată pe albia pârâului Cernica, tot în partea de jos a satului. Granița a fost restabilită după Al doilea arbitraj de la Viena din 30 august 1940, existând până în 27 august 1944. Satul mai este cunoscut și ca prima așezare din Regatul Ungariei ocupată de sovietici.[1]

CimitirulModificare

 
Schița primului cimitir realizat de austro-ungari între 1916-1917, în preajma pârâului Cernica.

Primul cimitir militar a fost înființat de armata austro-ungară în toamna anului 1916 pentru o parte a soldaților, lângă pârâul Cernica. O altă parte a acestora a fost înhumată în cimitirul catolic al localității.[2] În cimitirul militar au fost îngropați în total 57 de soldați, majoritatea din Divizia 187 Infanterie Germană. Alături de aceștia au fost și cetățeni austro-ungari, dintre care 5 soldați din Odorheiu Secuiesc din Regimentul 82 Infanterie, alți 4 soldați din Regimentului 313 Infanterie, iar alți 6 soldați din Regimentele 70 și 71 Infanterie.[2]

Actualul cimitir militar a fost înființat de Societatea „Cultul Eroilor”[1] într-un nou amplasament,[2] în anul 1928, prin desființarea cimitirelor și mormintelor militare anterioare, inclusiv din munții din preajmă, ale căror cruci din lemn putreziseră. Identificarea soldaților din mai multe armate a fost imposibilă, chiar și în cazul soldaților români.[2] Procesul de mutare, conform surselor românești, a durat până în 1939.[2] Osemintele deshumate au fost strânse, cimitirul ajungând în forma actuală în anul 1930 când au fost amenajate patru parcele pentru eroii căzuți în Pasul Oituz, în funcție de etnie: români, austrieci, germani și maghiari.[1][2] Cu această ocazie au fost înființate 107 morminte individuale.[2]

Mormintele din aceste parcele sunt marcate prin pietre funerare. Soldații germani însă au fost îngropați și în parcelele destinate românilor și maghiarilor. În lipsa unor evidențe, pentru soldații neindentificați s-a amenajat un mormânt comun în mijlocul cimitirului.[1]

În cimitir, cu o suprafață de 5.460 de metri pătrați, au fost construite 753 de morminte, dintre care 679 individuale. 74 de soldați au fost puși într-un mormânt comun alături de alți 487, ceea ce înseamnă că există un total de 1.166 de eroi îngropați.[2]

Pe mormântul comun Societatea „Cultul Eroilor” a construit un mausoleu în stil brâncovenesc, pe care apar inscripții de omagiere a eroilor români în limba română și portretul[1] turnat în bronz,[2] al comandantului român care a luptat în Pasul Oituz, Eremia Grigorescu. Dat fiind statutul internațional al mormântului comun și a restului cimitirului, este greșită interpretarea că osuarul de sub obelisc este un loc în care se află doar români. Deși partea română consideră drept români pe cei din mormântul comun, nu se mai poate stabili însă ce state serveau soldații ale căror oseminte se află în mormânt, amestecate.[1]

După 1940, inscripțiile de pe mausoleu au fost înlocuite cu altele în limba maghiară[1] ce au rezistat până în 1944.[2] După Al Doilea Război Mondial, inscripțiile au fost rescrise în limba română, iar inscripțiile de pe crucile de pe parcela ungară au dispărut treptat, numele de pe pietrele funerare fiind șterse sau rescrise.[1]

Potrivit lui Róbert Hetzmann în cotidianul „Székely Hírmondó”, în dreptul mausoleului în stil românesc se organizează anual parade militare în care se comemorează doar soldații români ce au luptat în Armata Română, lezând, în forma sa actuală, acordul bilateral ungaro-român semnat în 2008 cu privire la cimitirele militare în din ambele state atât prin rescrierea sau ștergerea numelor de pe pietrele funerare, cât și prin inscripția unilingvă amplasată la intrare în obiectiv, dedicată doar celor care s-au jertfit în 1916-1919 pentru unificarea națiunii și prin existența a doar unor drapele românești.[1]

Potrivit istoricului Péter Illésfalvi, Societatea „Cultul Eroilor” a încercat în mare parte să acționeze corect în construcția cimitirului, uneori în detrimentul fidelității istorice, dar nu și în beneficiul propriu. Ca exemplu, istoricul a amintit de pietrele funerare din primul cimitir din 1917, unde conțineau numele și rangul, ce au fost mutate în locația lor actuală împreună cu osemintele, indicându-se cazul lui Bunge Vilmos, soldat al Regimentui 233 artilerie, care a avut următorul text: Gefreiter Wilhelm Bunge, 2nd Bat./233. Feldartillerieregiment.[2]

O asociație maghiară s-a adresat Ministerului Apărării Naționale în privința acestui lucru, din răspunsul oficial reieșind că intenția restaurării comune conform acordului internațional a cimitirului a existat din anul 2011, însă nepusă în practică.[1] Pe de altă parte, Ministerul Apărării din Ungaria (HM) administrează cel puțin 400 de cimitire din Transilvania unde se odihnesc cel puțin cinci soldați aparținând forțelor armate ale monarhiei austro-ungare sau ale regatului maghiar postbelic, astfel nefiind posibil să se ocupe în permanență de cimitirul de la Poiana Sărată.[2] În 2011 Ministerul Apărării din Ungaria, împreună cu o fundație culturală din Budakeszi, a fotografiat fiecare cruce și a luat cimitirul în evidență.[2]

Cu ocazia vizitei din 2011, oficialii au descoperit mai multe neconcordanțe în comparație cu planurile din perioada interbelică în ceea ce privește numele de pe cruci. Astfel, pe o cruce figura „Plt. [plutonier] Grosu Iacob”, din parcela românească, dar care fusese un Beschlagmeister pe nume Jakob Gross, subofițer al Regimentului 14 din Germania. În plus, alți trei soldați din Regimentul 313 Infanterie figurau cu numele într-o ortografie românească. De asemenea, există neconcordanțe și în documentele românești din perioada interbelică, unde există un Lstm. [Landsturmmann] Roman Aurel, inscripționat ca Romun Aurel, Honv. Mihăilă Andraș (probabil cu numele original Mihály András), contemporan inscripționat ca Mihăilă Andrei și Honv. Fărcășanu Ioan (inscripționat ca I. Farcasan). În aceste cazuri trebuie lămurită, în opinia istoricului Péter Illésfalvi, originea soldaților austro-ungari.[2] De asemenea, există și soldați germani ce figurează cu nume maghiare.[2]

După apariția în presa maghiară a situației cimitirului în anul 2015, acesta a fost reamenajat în 2016, recăpătându-și parțial caracterul internațional prin rescrierea numelor inițiale pe cruci, amplasarea unor inscripționări și arborarea drapelelor țărilor beligerante.

NoteModificare

  1. ^ a b c d e f g h i j Hetzmann, Róbert (). „Előítélet a sósmezői katonai temetőről”. Székely Hírmondó. 
  2. ^ a b c d e f g h i j k l m n o magyarpatriotak.hu, Illésfalvi Péter. „A sósmezői haditemető igaz története”. Accesat în . 

Vezi șiModificare