Cireșu, Vâlcea

Pentru alte sensuri, vedeți Cireșu.

Cireșu
—  sat  —
Cireșu Cireșu (România) Poziția geografică
Coordonate: 45°3′47″N 23°54′43″E ({{PAGENAME}})
Țară	România
Județ	Vâlcea
Comună	Stroești
Populație (2021)
- Total	649 locuitori
Fus orar	EET (+2)
- Ora de vară (DST)	EEST (+3)
Cod poștal	247666
Prezență online

Cireșu este un sat în comuna Stroești din județul Vâlcea, Oltenia, România.

Etimologia numelui este botanica de la cires sau prunus avium pe numele stiintific probabil fie prin numarul mare de ciresi existenti sau prin obiceiul ca cel care intemeiaza o localitate sa planteze un pom...In secolul 19 harta topografica realizata de topografi austrieci in timpul razboiului Crimeii cand Tara Romaneasca a fost ocupata de Austro Ungaria arata satul delimitat astfel Un nucleu situat in jurul unui conac care se afla acolo unde se afla biseica noua spre Stroesti pana aproape de casa lui Soceanu cateva constructii unde sta acum familia Ursescu de asemenea pe partea dreapta a paraului bisericii din islaz pana la Cerna ,biserica de lemn pe Valea Bisericii inca exista si de asemenea se afla o moara la confluenta paraului bisericii cu Cerna inca se poate observa in zavoiul din marginea Cernii canalul ce aducea apa la stavilar...conacul Dragu inca nu exista erau constructii acolo unde este casa lui Jean Dragulescu Boalda si Glod aveau doar cateva constructii destul de rare in schimb catunul Magura era destul de bine conturat in zona actualei scoli catre campul Sandei case razlete ....Se infirma faptul ca biserica veche este datata in 1782 probabil cea care a existat pe Valea Bisericii este datata in acel an si de asemenea pe harta se pot observa constructii care confirma faptul ca existau case pe dealuri....

Face parte din comuna Stroești, Vâlcea, situat pe valea râului Cerna în zona subcarpatică înaltă a județului Vâlcea. Satul este situat atât pe stânga cât și pe dreapta râului Cerna și este format din cătune bine delimitate. Probabil acestea s-au unit abia la sfârșitul secolului 19 pentru că așezarea satului a fost probabil la început pe dealuri pentru a ca sătenii să fie protejați de atacurile pașei de Vidin frecvente în veacurile trecute.

Din spusele bătrânilor așezarea satului pe lunca râului Cerna s-ar fi făcut în vremea lui Cuza. Pe dealurile din jurul satului cresc livezi de pomi fructiferi iar pe crestele dealurilor se află păduri seculare de fagi și goruni alături de carpen, frasin și ulm.

Satul are 5 cătune și anume : Ursulești, Boalda, Glod, Măgura, Chioasa și Satul Nou. Satul se afla asezat la 4 km de Măgura Slătioarei, la 15 km de Horezu, zonă de importanță turistică deosebită prin două obiective UNESCO respectiv Mănăstirea Horezu și biserica Viorești (din localitatea Gorunești, cu celebra friză a potecașilor, amintind de ocupația austriacă a Olteniei după pacea de la Pasarowitz, când granița se afla chiar la Râpile Slatioarei, o forma geologică care se întinde pe versantul vestic și sudic al Măgurii, formată din șiroiri de noroi sălbatice ..alături de celelalte obiective turistice la fel de importante, respectiv mănăstirile Bistrița, Arnota și Polovragi, peșterile Muierilor, Polovragi și Liliecilor, Parcul Național Buila-Vânturarița. În Horezu se află de asemenea magazine cu produse artizanale printre care și celebra ceramică smălțuită multicolor care are motive florale, antropomorfe și zoomorfe din care amintim celebrul cocoș de Horezu. Ceramica are influențe orientale de la meșterii olari din vechime aduși de Constantin Brâncoveanu din Imperiul Otoman la construcția mănăstirii Horezu în secolul al XVII-lea. Nu exista atestare documentară certă a satului dar el exista ca așezare în anul 1526 când satul Stroești este menționat într-un hrisov de danie al voievodului Radu de la Afumați către mănăstirea BISTRIȚA ..

Biserici

Cel mai important monument este biserica cu hramul Sf. Cuvioasă Parascheva, o construcție impozantă făcută prin strădania locuitorilor satului, terminată în anul 1940 pe 16 noiembrie prin ajutorul dat de generalul Dragu în memoria căruia s-a numit una din străzile satului. Printre ctitori întâlnim pe Toma Lăbau (1861-1936) al cărui mormânt a fost vreme de 50 de ani singurul din apropierea bisericii ca semn de recunoștință pentru contribuția deosebită ce a avut-o la construcția bisericii..fost deputat între anii 1911-1912. Primele fonduri s-au strâns la bâlciul de Sf. Marie pe data de 15 august 1905 din satul Pojogi, sat reședință de comună de care a aparținut satul până când a fost trecut alături de satul Pojogi la comuna Stroești în anul 1946 ..cărămida s-a făcut în cuptoare chiar în curtea bisericii iar tâmplăria s-a realizat manual de meșterii localnici Constantin Ciocu, Solomon Dumitru(Somolica) și Constantin Petrescu.

Biserica de lemn (monument istoric)

În curtea bisericii se află o cruce de piatra inscripționată cu litere chirilice datată în anul 1773 .

A doua biserică monument istoric din sec 18 (1782) este biserica veche construcție din lemn pictată în sec. al 19...au existat alte trei biserici de lemn în cătunele Măgura, Chioasa și Ursulești (crucea altarului din cătunul Ursulești a fost vizibilă până în anii 1980 în curtea lui Mătușoiu Gheorghe) iar din spusele bătrânilor cimitirele s-au strămutat la biserica veche...această biserică s-a renovat în anul 2008, pictura și structura de rezistenta s-a refăcut, preot paroh fiind Nicolae Belbu. Este construită din lemn de stejar cu pridvor și tencuită la interior și exterior ca majoritatea bisericilor din nordul Olteniei din acea perioadă, iar pictura s-a refăcut la restaurare, cea existentă fiind datată la sfârșitul sec. 19.

Legende

Din legendele locului sunt de menționat cele legate de haiducii celebri ca Iancu Jianu, Ursanu și alții chiar din sat ca cel numit Vulpeanu, după cum spunea Constantin Curteanu, haiduci care străbăteau pădurile ce înconjoară satul și care păduri sunt și acum încă sălbatice. De fapt viața satului s-a schimbat radical abia după anul 1970, până atunci fiind o lume patriarhală parcă încremenită în timp. Satul apare menționat în Romania Pitorească când Alexandru Vlahuță în secolul 19 a vizitat satul și în care porțile țărănești sunt descrise în toată frumusețea lor, din păcate acestea sunt astăzi dispărute: este vorba de porți monumentale din lemn de stejar în fața caselor țărănești.

Tradiții

Existau încă până în anul 1974-80 ocupațiile tradiționale ale femeilor, în mod deosebit ce constau în cusutul ștergarelor țărănești, al iilor sau al altor podoabe care erau și un fel de mândrie a gospodinei și o oglindă a hărniciei și priceperii tinerelor fete. Altădată se organizau șezători frumoase unde vecine și prietene se adunau, îndeosebi în serile lungi de iarnă, ca să coasă, să toarcă și să țeasă aceste minunate costume populare care se purtau încă cu mândrie de fete și femei până în anii 80.

Vezi și

• Biserica de lemn din Cireșu, Vâlcea

Galerie foto

• 
• 
• 
• 
•