Deschide meniul principal

Pâlnioară ondulată

specie de ciupercă
(Redirecționat de la Clitocybe rivulosa)

Clitocybe rivulosa (Christian Hendrik Persoon, 1801 ex Paul Kummer, 1871) din încrengătura Basidiomycota în familia Tricholomataceae și de genul Clitocybe[1] este, împreună cu specia foarte asemănătoare cu același habitat Clitocybe dealbata,[2] o ciupercă extrem de otrăvitoare și nu rar mortală. Ea este numită în popor între altele pâlnioară ondulată sau burete de rouă fals. Acest burete este o specie saprofită care crește în grupuri cu multe exemplare precum în cercuri de vrăjitoare și se poate găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord prin luminișuri ierboase, pe pajiști și pășuni, la margini de ogoare, de la câmpie până la munte, din iulie până în noiembrie.[3][4][5]

Clitocybe rivulosa
Clitocybe rivulosa 20081116w.JPG
Pâlnioară ondulată
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Subclasă: Hymenomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Tricholomataceae
Gen: Clitocybe
Specie: C. rivulosa
Nume binomial
Clitocybe rivulosa
(Pers.) P. Kumm. (1871)
Sinonime
  • Agaricus rivulosus Pers. (1801)
  • Clitocybe dealbata var. rivulosa (Pers.) P.Kumm. (1871)
  • Agaricus rivulosus var. neptuneus Berk. & Broome, (1883)
  • Omphalia rivulosa (Pers.) Quél. (1886)
Toxic.png

IstoricModificare

Primul savant care a descris specia, în anul 1801, a fost marele micolog sudafrican-olandez Christian Hendrik Persoon, denumind soiul, în volumul 2 al lucrării sale Synopsis methodica Fungorum, Agaricus rivulosus,[6] redenumit sub numele actual Clitocybe rivulosa (2016) de micologul german Paul Kummer în cartea sa din 1871 Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichten und sicheren Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze mit Ausnahme der Schimmel- und allzu winzigen Schleim- und Kern-Pilzchen.[7]

Au mai fost încercate diverse denumiri, astăzi neglijate.[8]

Diverse surse actuale pretind, că Clitocybe dealbata ar fi numai o variație a speciei Clitocybe rivulosa, ce se pare elementar incorect, pentru că prima diferă nu numai în forma ei exterioară, ci și în caracteristicile reacției chimice. Cei mai mulți micologi precum și Index Fungorum sau Mycobank descriu două specii, vezi:[8][9][10][11]

DescriereModificare

 
Bres.: C. rivulosa
  • Pălăria: are o mărime de 2–7 cm, este inițial convexă, apoi plată și la sfârșitul perioadei de maturizare adâncită sau chiar în formă de pâlnie. Marginea este foarte subțire, răsfrântă în jos și deseori ondulată. Cuticula este acoperită de o brumă albă, care cade curând. La maturitate sau pe timp uscat este deseori crăpată. Coloritul variază, fiind în tinerețe mat albicios spre ocru pal, la bătrânețe de un galben-ocru cenușiu, formând pete în ocru mai închise, aranjate concentric.
  • Lamelele: sunt foarte dese, subțiri ușor decurente și aderate la picior. Mai întâi sunt de culoare albicioasă, iar la bătrânețe galben-deschisă. Prezintă chiar serii de câte 3-4 jumătăți de lame.
  • Sporii: sunt elipsoidali, albi cu o mărime de 4,5-5 x 2,5-3 microni, pulberea lor fiind albui-crem.
  • Piciorul: are o înălțime de 4–7 cm și o lățime de 0,4-0,8 cm, este plin, dur, elastic, foarte rezistent, subțiat în partea inferioară și fără inel. El este inițial de culoare albicioasă, mai târziu ocru maro la brun-roz.
  • Carnea: are o grosime de numai 0,4-0,5 cm în mijlocul pălăriei, este albicioasă, destul de consistentă și fibroasă, cu miros slab (nu de făină) și gust plăcut, nefăinos.[3][4][5]
  • Reacții chimice: Buretele se decolorează, altfel ca Clitocybe dealbata, cu acid sulfuric maro deschis și cu tinctură de Guaiacum repede albastru-verzui, ne-arătând reacții cu alte chimicale.[12]

ConfuziiModificare

Buretele de rouă fals poate fi confundat cu ciupercile tot așa de otrăvitoare Clitocybe candicans,[3] Clitocybe dealbata (miros de faină),[13] Clitocybe fragrans (miros de anason, crește prin păduri),[14] și Clitocybe phyllophila sin. Clitocybe cerussata[15][16], dar și cu delicioasele Clitocybe odora (comestibil, forma albă, miros puternic de anason),[17] Clitopilus prunulus,[18] Calocybe gambosa, Marasmius oreades (extrem de periculos, fiindcă creste în același locuri)[19] precum cu ciuperci de genul comestibil Hygrophorus, ca de exemplu Hygrophorus agathosmus,[20] Hygrophorus chrysodon,[21] Hygrophorus eburneus sin. Hygrophorus karstenii,[22] Hygrophorus ligatus,[23] Hygrophorus nemoreus,[24] Hygrophorus persoonii sin. Hygrophorus olivaceoalbus[25] sau cu de asemenea comestibilele Agrocybe dura[26] precum cu Laccaria laccata[27] sau chiar și cu Oudemansiella mucida (comestibil, saprofit).[28]

Specii asemănătoareModificare

ToxicitateModificare

Ciuperca este extrem de periculoasă, pentru că conține muscarină în mare cantități care duc nu rar la deces, această formă de intoxicație numindu-se Sindromul colinergic (sudoral). Simptomele, în termen de 15-30 de minute de la ingestie, sunt salivație, transpirație, și lăcrimații. Cu doze mai mari, acestea pot fi urmate de dureri abdominale, greață severă, diaree, vedere încețoșată și dificultăți de respirație. La o intoxicare mai slabă, semnele de intoxicație dispar după 2-3 ore. Moartea poate rezulta din insuficiența cardiacă sau respiratorie a pacientului în cazuri severe.[29] Dacă există suspiciunea, că o persoană ar fi consumat o ciuperca cu muscarină, se indică administrarea cu cărbune medical de 0,5-1g / kg care poate să întârzie aportul de otravă. Din cauza posibilității de complicații grave care pot implica plămânii și inima, fiecare caz trebuie monitorizat clinic cu control ECG până când toate simptomele au dispărut. Ca antidot este utilizat atropină (adulti: 1–2 mg/kg; copii 0,02 mg/kg).[30]

Ciupercile mici albe sunt aproape întotdeauna periculoase! Începători ar trebui să evite mereu ciupercile albe de astfel de măsură!

NoteModificare

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 147-148, ISBN 3-426-00312-0
  3. ^ a b c Bruno Cetto: I funghi dal vero, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 308-309, ISBN 88-85013-37-6
  4. ^ a b Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 136-137, ISBN 978-3-440-13447-4
  5. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 136-137, ISBN 978-3-440-14530-2
  6. ^ Christian Hendrik Persoon: „Synopsis methodica Fungorum”, vol. 2, Editura Heinrich Dieterich, Göttingen 1801, p. 369
  7. ^ Paul Kummer: „Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichten und sicheren Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze mit Ausnahme der Schimmel- und allzu winzigen Schleim- und Kern-Pilzchen” (Ghid pentru știința micologiei, fără ciupercuțe de mucegai și prea mici mucoase și nucleici), cu 80 de ilustrații litografice, Editura E. Luppe, Zerbst 1871, p. 122
  8. ^ a b Index Fungorum
  9. ^ Index Fungorum, C. dealbata
  10. ^ Mykobank, C. rivulosa
  11. ^ Mykobank, C. dealbata
  12. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke, mit engem Bezug zu Meinhard Moser = Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 140-141, ISBN 3-85502-0450
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 326-327, ISBN 3-405-11774-7
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 294-295 - 1, ISBN 3-405-12124-8
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 362-363, ISBN 3-405-12081-0
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 296-297, ISBN 3-405-12124-8
  17. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 354-355, ISBN 88-85013-46-5
  18. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 148-150, ISBN 3-426-00312-0
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 268-269, ISBN 3-405-11774-7
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 434-435, ISBN 3-405-12081-0
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 378-379, ISBN 3-405-12124-8
  22. ^ I funghi dal vero, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 410-411, ISBN 88-85013-37-6
  23. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 440-441, ISBN 3-405-12081-0
  24. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 442-443, ISBN 3-405-12081-0
  25. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 444-445, ISBN 3-405-12116-7
  26. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 124-125, ISBN 3-405-12124-8
  27. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 270-271, ISBN 3-405-12081-0
  28. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 270-271, ISBN 3-405-12116-7
  29. ^ Oxford Desk Reference: Toxicology
  30. ^ Sindromul muscarin provocat de ciuperci

BibliografieModificare

  • Bruno Cetto, vol. 1, 2, 3, 5 (vezi sus)
  • (Marcel) Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „Pilze”, Editura Silva, Zürich 1986
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externeModificare