Comuna Ilieni, Covasna

comună din județul Covasna, România

Ilieni (în maghiară Illyefalva, în germană Ilgendorf) este o comună în județul Covasna, Transilvania, România, formată din satele Dobolii de Jos, Ilieni (reședința) și Sâncraiu.

Ilieni
Illyefalva
—  comună  —

Map
Ilieni (România)
Poziția geografică în România
Coordonate: 45°47′27″N 25°46′11″E ({{PAGENAME}}) / 45.790833°N 25.769722°E

Țară România
Județ Covasna


ReședințăIlieni
Componență

Guvernare
 - PrimarImre Fodor[*][1][2] (UDMR, )

Suprafață
 - Total35,39 km²

Populație (2021)
 - Total2.181 locuitori
 - Densitate52,38 loc./km²

Fus orarUTC+2
Cod poștal527105

Prezență online
site web oficial Modificați la Wikidata

Amplasarea în cadrul județului
Amplasarea în cadrul județului
Amplasarea în cadrul județului

Așezare modificare

Comuna Ilieni este situată în partea sud vestică a județului Covasna , la limita cu județul Brașov, având ca vecini, în nord-est municipiul Sfântu Gheorghe, în est comuna Chichiș în vest comuna Vâlcele iar în partea de sud comuna Hărman și este străbătută de drumul județean 112, Sfântu Gheorghe-Hărman.

Demografie modificare



 

Componența etnică a comunei Ilieni

     Maghiari (79,32%)

     Români (14,21%)

     Romi (1,6%)

     Alte etnii (0,14%)

     Necunoscută (4,72%)


 

Componența confesională a comunei Ilieni

     Reformați (50,11%)

     Romano-catolici (24,21%)

     Ortodocși (13,11%)

     Unitarieni (4,08%)

     Alte religii (2,71%)

     Necunoscută (5,78%)

Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Ilieni se ridică la 2.181 de locuitori, în creștere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 2.036 de locuitori.[3] Majoritatea locuitorilor sunt maghiari (79,32%), cu minorități de români (14,21%) și romi (1,6%), iar pentru 4,72% nu se cunoaște apartenența etnică.[4] Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt reformați (50,11%), cu minorități de romano-catolici (24,21%), ortodocși (13,11%) și unitarieni (4,08%), iar pentru 5,78% nu se cunoaște apartenența confesională.[5]

Politică și administrație modificare

Comuna Ilieni este administrată de un primar și un consiliu local compus din 11 consilieri. Primarul, Imre Fodor[*], de la Uniunea Democrată Maghiară din România, este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2020, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:[6]

   PartidConsilieriComponența Consiliului
Uniunea Democrată Maghiară din România7       
Alianța Maghiară din Transilvania4       

Scurt istoric modificare

Săpăturile arheologice făcute de-a lungul timpului pe teritoriul comunei aduc dovezi materiale ale unor locuiri încă din cele mai vechi timpuri, astfel; în valea pârâului Agriș, la poalele Dealului Mare, s-au găsit lame de silex și fragmente ceramice neolitice; tot în această vale în anul 1877 s-a descoperit un tezaur de 200-300 de monede republicane romane de argint între care și o imitație barbară și 107 dinari.

Pe malul Oltului, la vest de comună, spre Dobolii de Jos și Ariujd, în punctul Dealu Mare s-au găsit o urnă cu patru butoni, o ceașcă cu butoni și fragmente ceramice din a doua epocă a fierului.

În anul 1910 s-au găsit fragmente de vase pictate și incizate, o daltă trapezoidală și una în formă de calapod specifice culturii Ariușd-Cucuteni și Coțofeni. În același an, pe malul stâng al pârâului Ilieni, în locul numit Dealul Izvorului s-au descoperiturmele unor construcții cu ziduri de piatră și fragmente de țiglă și ceramică romană.[7]

La săpăturile din 1963 de la punctul numit Kerekesvas (Roata de Fier) s-au găsit fragmente ceramice de factură dacică din secolul I î.e.n.

Al II-lea război mondial face multe victime în luptele dintre detașamentele române și sovietice pe de o parte și detașamentele ungare și germane pe de alta. Osemintele celor căzuți pe câmpurile de luptă au fost îngropate în Cimitirul Eroilor din satul Dobolii de Jos.

Economie modificare

Economia comunei este bazată pe activități în domeniul: prelucrării laptelui, exploatării și prelucrării primare a lemnului, comerțului, agroturismului și serviciilor. Activitatea de bază rămâne însă agricultura prin cultura plantelor și creșterea animalelor.

Atracții tuistice modificare

 
Biserica Ortodoxă din satul Dobolii de Jos
  • Biserica Reformat-Calvină, secolul al XVI-lea, Ilieni
  • Biserica Ortodoxă din satul Dobolii de Jos, sfințită în anul 1895
  • Biserica Romano-catolică din satul Ilieni, construcție 1868
  • Biserica Reformată din satul Sâncraiu, secolul al XIX-lea
  • Conacul Séra, Ilieni
  • Casa Bakó, Ilieni
  • Monumentul Eroilor celui de-al Doilea Război Mondial, Dobolii de Jos

Personalități născute aici modificare

Vezi și modificare

Bibliografie modificare

  • Județul Covasna, Monografie, Stanca Constantin, Ráduly Gitta. Editura Sport-turism București 1980.
  • Repertoriul Arheologic al județului Covasna, Seria Monografii Arheologice I, Valeriu Cavruc. Sfântu Gheorghe 1998. ISBN 973-0-00-735-7
  • Județul Covasna, I. Pisota, M. Ivănescu, E. Mihai. Ed. Academiei RSR, București 1975

Note modificare

  1. ^ Rezultatele alegerilor locale din 2012 (PDF), Biroul Electoral Central 
  2. ^ Rezultatele alegerilor locale din 2016, Biroul Electoral Central 
  3. ^ „Rezultatele recensământului din 2011: Tab8. Populația stabilă după etnie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică din România. iulie 2013. Accesat în . 
  4. ^ „Rezultatele recensământului din 2021: Populația rezidentă după etnie (Etnii, Macroregiuni, Regiuni de dezvoltare, Județe, Municipii, orașe și comune)”. Institutul Național de Statistică din România. iunie 2023. Accesat în . 
  5. ^ „Rezultatele recensământului din 2021: Populația rezidentă după religie (Religii, Macroregiuni, Regiuni de dezvoltare, Județe, Municipii, orașe și comune*)”. Institutul Național de Statistică din România. iunie 2023. Accesat în . 
  6. ^ „Rezultatele finale ale alegerilor locale din 2020” (Json). Autoritatea Electorală Permanentă. Accesat în . 
  7. ^ Așezările rurale din Dacia romană intercarpatică, D. Popa

Legături externe modificare

ro Date demografice conform recensământului din anul 2002[nefuncțională]