Constantin C. Giurescu

istoric român
Nu confundați cu Constantin Giurescu.
Constantin C. Giurescu
Constantin C.Giurescu.png
Date personale
Născut[1][2] Modificați la Wikidata
Focșani, România Modificați la Wikidata
Decedat (76 de ani)[1][2] Modificați la Wikidata
București, RS România Modificați la Wikidata
PărințiConstantin Giurescu Modificați la Wikidata
CopiiDinu C. Giurescu Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Romania (1965-1989).svg România Modificați la Wikidata
OcupațieMedievistică
istoric
profesor universitar[*]
politician Modificați la Wikidata
Activitate
Alma materUniversitatea din București  Modificați la Wikidata
OrganizațieUniversitatea din București  Modificați la Wikidata
Partid politicNational Liberal Party-Brătianu[*]  Modificați la Wikidata
Logo of the Romanian Academy.png Membru titular al Academiei Române
Profesorul C.C. Giurescu, ministrul F.R.N., în 1939
Profesorul C.C. Giurescu, ministrul FRN, prezidând ședința festivă a CAPIR (Confederația Asociațiunilor de Profesioniști Intelectuali din România) din noiembrie 1939.
Decorarea prof. C.C. Giurescu de către Emil Bodnăraș (8 dec. 1971)
Decorarea prof. C.C. Giurescu de către Emil Bodnăraș (8 dec. 1971)

Constantin C. Giurescu (n. 13/26 octombrie 1901, Focșani – d. 13 noiembrie 1977) a fost un istoric român, membru al Academiei Române și profesor la Universitatea din București. Este fiul lui Constantin Giurescu și al Mariei Simiona, fiica lui Simion S. Mehedinți și tatăl istoricului Dinu C. Giurescu.

Constantin C. Giurescu și-a făcut studiile secundare și superioare la București, ajungând profesor universitar în 1926. În 1931 a fondat Revista istorică română. A fost alături de Gheorghe Brătianu și Petre P. Panaitescu un reprezentant important al curentului „Școala nouă de istorie”, care s-a remarcat prin opoziția făcută generației anterioare, reprezentată îndeobște de N. Iorga.

La capătul anilor '30 a fost un aderent al Dictaturii regale, deținând mai multe funcții importante în stat. A fondat și a condus Institutul de istorie națională din 1941 până în 1948. În 1948 a fost înlăturat din universitate, iar între 1950 și 1955 a fost deținut politic, în infama închisoare de la Sighet. A fost reabilitat ulterior, revenind în facultate (1963) și fiind primit în Academie (1974).

Date biograficeModificare

  • A urmat clasele primare și liceul la București;
  • Și-a luat licența și doctoratul tot la București;
  • A făcut studii la Paris;
  • Asistent al Muzeului Național de antichități București: octombrie 1920 - 1 ianuarie 1926;
  • Profesor la liceul din Focșani;
  • Membru al Școalei Române din Franța: octombrie 1923 - octombrie 1925;
  • Conferențiar suplinitor în 1926;
  • Profesor agregat la 1 martie 1927;
  • Director al Fundației Ion C. Brătianu: 1927 - 1930;
  • Liberal georgist și deputat: 1932 - 1933;
  • Directorul Revistei istorice române 1933;
  • Rezident Regal al ținutului Dunărea de Jos: februarie 1939;
  • Ministru al Frontului Renașterii Naționale (F.R.N.): 28 septembrie 1939 - 4 martie 1940;
  • Arestat la 6 mai 1950;[3]
  • Sosit la Închisoarea Sighet;[3] în timpul detenției a fost de două ori grav bolnav de icter, în 1951 și 1954.
  • Eliberat din pușcărie la 5 iulie 1955, cu domiciliu obligatoriu la Măzăreni pe 60 de luni.[3]

Perioada detențieiModificare

Constantin C. Giurescu a fost arestat la data de 6 mai 1950, în timp ce se afla la locuința sa din București. La acel moment era cercetător științific al Institutului de Istorie al Academiei Republicii Populare Române. După o vizită la Interne, a fost dus alături de alți foști demnitari, miniștri, secretari, subsecretari de stat și foști membri de partide la închisoarea de la Sighet. Ajunge la penitenciar în data de 7 mai 1950. În cursul aceleiași după-amiezi de duminică au sosit și alte dube de la București și Timișoara. Într-o dubă au sosit: Nicolae Sibiceanu, Victor Papacostea, Florian Ștefănescu Goangă, C.C Zamfirescu, general Niculae Marinescu de la care a aflat detalii despre călătoria lor. Aceștia au parcurs drumul până la Sighet în condiții grele. Într-o altă dubă au sosit Constantin Argetoianu, frații Alexandru și Ion Lapedatu, August Filip și alții. A mai sosit și un grup al ecleziasticilor uniți, alcătuit din vreo 20 de preoți și patru episcopi.[4]

Între 7 mai 1950 și 25 ianuarie 1952, a fost ținut singur într-o celulă de tip mic. A fost închis și în celula „neagra” de opt ori. A fost scos în curte la plimbare de mai multe ori. În timpul acestor plimbări a avut prilejul să descopere identitatea altor deținuți cu care a încercat să poarte conversații în momentele în care gardienii nu erau atenți deoarece orice formă de comunicare între deținuți era interzisă. Viața cotidiană în penitenciarul de la Sighet era dominată de neîncredere și teamă. Deținuții trăiau în condiții mizere, înfometați, puși la munci precum: tăiatul lemnelor, spălatul podelelor, curățarea haznalelor.[5]

În perioada detenției s-a îmbolnăvit de două ori, în primăvara anului 1951 a făcut o formă gravă de icter care a ținut aproximativ trei luni. În toamna anului 1954 s-a îmbolnăvit din nou de icter și a fost mutat singur în celulă.[6]

După 5 ani și două luni petrecuți în penitenciarul de la Sighet, Constantin C. Giurescu a fost dus în satul Măzăreni, un sat de deportați urmând să locuiască într-o casă de chirpici. Aici a început să-și redacteze însemnările despre perioada petrecută în închisoare. Manuscrisul a fost ascuns de către Nicolae Ionescu Caracaleanu (care i-a fost director de cabint în perioada cât prof. Giurescu a fost ministrul F.R.N.) în grădina casei părintești apoi, la cererea lui Dinu C. Giurescu, au fost păstrate de către Paul Michelson.[7] În 1994 este publicată cartea Cinci ani și două luni în penitenciarul din Sighet, scrisă pe baza acestor însemnări.

Contribuție istoriograficăModificare

Constantin C. Giurescu este autorul primelor studii importante și bine documentate asupra problematicii Sfatului domnesc și a dregătoriilor boirești, în două cărți, Contribuțiuni la studiul marilor dregători în secolele XIV și XV (1927) și Noi contribuțiuni la studiul marilor dregători în secolele XIV și XV (1926), depășind astfel contribuțiile aduse anterior de Dimitrie Onciul, Alexandru D. Xenopol și N. Iorga în domeniu.[8]

OperaModificare

  • Legiuirea lui Caragea, un anteproiect necunoscut, București 1923
  • Les manuscrits roumains de la bibliothèque nationale, Paris 1925
  • Considerații asupra istoriografiei românești în ultimii 20 ani, Văleni 1926
  • Contribuțiuni la studiul marilor dregători în sec. XIV și XV, 1926
  • Un manuscript miscelaneu, 1926
  • Uciderea vizirului Mohammed Tobani Buiuc, 1926
  • Nicolae Milescu Spătarul, 1927
  • Organizarea financiară a Țării Românești, 1927
  • Une relation inedite sur la campagne de Pierre le Grand en Moldavie, 1927
  • Din istoria nouă a Dobrogei, 1928
  • Despre Vlahia Asăneștilor, 1931
  • Statut de l'Institut balcanique de recherches historiques, 1932
  • Istoria Românilor I-IV
  • Letopisețul Țării Moldovei până la Aron Vodă (1359 - 1595), Întocmit de Grigore Ureche Vornicul și Simion Dascălul. Ediție comentată de Constantin C. Giurescu, Craiova: Editura Scrisul Românesc,  
  • Die europäische Rolle des rumänischen Volkes, București: Editura Dacia,  
  • Siebenbürgen: geschichtlicher Überblick, București: Institut für Rumänische Geschichte,  
  • Principatele române la începutul secolului al XIX-lea, București: Editura Științifică,  
  • Viața și opera lui Cuza Vodă, București: Editura Științifică,  
  • Cândea, Virgil; Giurescu, Constantin C.; Malița, Mircea (), Pagini din trecutul diplomației românești, București: Editura Politică 
  • Istoria Bucureștilor din cele mai vechi timpuri pînă în zilele noastre, București: Editura pentru Literatură,  
  • Transilvania în istoria poporului român, București: Editura Științifică,  
  • Istoricul podgoriei Odobeștilor: din cele mai vechi timpuri pînă la 1918, București: Editura Academiei Republicii Socialiste România,  
  • Giurescu, Constantin C.; Giurescu, Dinu (), Istoria Românilor din cele mai vechi timpuri și pînă astăzi, București: Editura Albatros 
  • Contribuții la studiul originilor și dezvoltării burgheziei române pînă la 1848, București: Editura Științifică,  
  • Amintiri, București: Editura Sport-Turism,  
  • Probleme controversate în istoriografia română, București: Editura Albatros,  
  • Jurnal de călătorie, București: Editura Sport-Turism,  
  • Târguri sau orașe și cetăți moldovene: din secolul al X-lea până la mijlocul secolului al XVI-lea, București: Editura Enciclopedică,  

DistincțiiModificare

  • Premiul „Bălcescu” al Academiei (1966)
  • Premiul Ministerului Învățământului (1969)
  • Om de știință emerit (1971)
  •   Ordinul Meritul Științific cl. I (1 decembrie 1971) „pentru merite deosebite în activitatea științifică, didactică, publicistică și obștească, cu prilejul împlinirii vîrstei de 70 de ani”[9]
  •   Ordinul „23 August” cl. I (26 octombrie 1976) „pentru merite deosebite în activitatea didactică, științifică și culturală, cu prilejul împlinirii vîrstei de 75 de ani”[10]

ReferințeModificare

  1. ^ a b Constantin C. Giurescu, SNAC, accesat în  
  2. ^ a b Constantin C. Giurescu, Autoritatea BnF 
  3. ^ a b c Giurescu 1994, p. 149.
  4. ^ Giurescu 1994, p. 58.
  5. ^ Giurescu 1994, p. 11.
  6. ^ Giurescu 1994, p. 15.
  7. ^ Giurescu 1994, p. 8.
  8. ^ Stoicescu, Nicolae (), Sfatul domnesc și marii dregători din Țara Românească și Moldova (sec. XIV–XV), București: Editura Academiei Republicii Socialiste România, pp. 8–9 
  9. ^ Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 439 din 1 decembrie 1971 privind conferirea ordinului „Meritul Științific” clasa I profesorului universitar Constantin C. Giurescu, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, nr. 150, 8 decembrie 1971 (B. Of. 150/1971), accesat la 17 august 2010
  10. ^ Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 317 din 26 octombrie 1976 privind conferirea ordinului „23 August”, clasa I, academicianului Constantin C. Giurescu, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, nr. 41, 16 mai 1977 (B. Of. 41/1977).

BibliografieModificare

  • Giurescu, Constantin C. (), Cinci ani și două luni în penitenciarul din Sighet (7 mai 1950 – 5 iulie 1955), București: Editura Fundației Culturale Române 
  • P[enelea], G[eorgeta] (), „Giurescu, Constantin C.”, În Ștefănescu, Ștefan (coordonator științific), Enciclopedia istoriografiei românești, București: Editura științifică și enciclopedică, pp. 156–157 
  • Boia, Lucian (), Capcanele istoriei: elita intelectuală românească între 1930 și 1950, Ediția a II-a revăzută și adăugită, București: Editura Humanitas 
  • Giurescu, Marina (), A World Torn Asunder: The Life and Triumph of Constantin C. Giurescu, Prefață de Paul E. Michelson, Bettie Youngs Books Publishing, ISBN 978-1-936332-76-2 
  • Nastasa-Kovacs, Lucian (2016), Memorialistica distorsionată și „etica” oportunistului: Constantin C. Giurescu, în vol. Alma Mater în derivă. Aspecte alternative ale vieții universitare interbelice, coord. de Irina Nastasă-Matei și Zoltán Rostás, București/Cluj, Edit. Eikon/Școala Ardeleană

Legături externeModificare