Wikipedia

Cortinarius armillatus

specie de ciupercă

Cortinarius armillatus (Elias Magnus Fries 1818/1821) ex Elias Magnus Fries, 1838) din încrengătura Basidiomycota, în familia Cortinariaceae și de genul Cortinarius,[1][2] este o specie răspândită de ciuperci comestibile care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). O denumire populară nu este cunoscută. În România, Basarabia și Bucovina de Nord trăiește solitar sau în grupuri pe sol acru în locuri mai răcoroase, umede sau mlăștinoase în pădurile de foioase și în cele mixte, intrând în simbioză numai cu mestecenii. Apare de la câmpie la munte, din iunie până în octombrie.[3][4]

Cortinarius armillatus
Genul Cortinarius, aici C. armillatus
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Cortinariaceae
Gen: Cortinarius
Subgen: Telamonia
Specie: C. trivialis
Nume binomial
Cortinarius armillatus
(Fr. : Fr.) Fr.(1838)
Sinonime
  • Agaricus bulliardii var. squamulosus Alb. & Schwein. (1805)
  • Agaricus armillatus Fr. (1821)
  • Telamonia armillata (Fr.) Wünsche (1877)
  • Cortinarius haematochelis (Bull., 1791 : Fr., 1838) sensu Cooke (1888)
  • Gomphos armillatus (Fr.) O.Kuntze (1891)
  • Hydrocybe armillata (Fr.) M.M.Moser (1953)
  • Cortinarius armillatus var. miniatus Reumaux (1995)
  • Cortinarius armillatus var. subcroceofulvus Bidaud, Moënne-Locc. & Reumaux (1995)
Modifică text Consultați documentația formatului

Taxonomie modificare

 
Elias Magnus Fries

Numele binomial a fost determinat drept Agaricus armillatus de renumitul savant suedez Elias Magnus Fries pentru prima dată în volumul 2 al operei sale Observationes mycologicae din 1818[5] și încă odată în volumul 1 al trilogiei sale Systema Mycologicum din anul 1821.[6] Apoi, el însuși a transferat specia la genul Cortinarius sub păstrarea epitetului, de verificat în lucrarea sa Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum din 1838,[7] fiind și numele curent valabil (2021). Toate celelalte încercări de redenumire sunt acceptate sinonim.

Trebuie menționat că, în anul 1791, o specie de bureți a fost pomenită și desenată drept Agaricus haematochelis de naturalistul francez Pierre Bulliard în volumul XI al operei sale Herbier de la France ou, Collection complette des plantes indigenes de ce royaume,[8] redenumită în 1838 de Elias Fries în Cortinarius haematochelis.[9]

Micologul englez Mordecai Cubitt Cooke vede în ea un sinonim al speciei descrise aici, acceptat de Checklist of Basidiomycota of Great Britain and Ireland (2005),[10][1] dar și de alte articole micologice. Încotro Mycobank de exemplu o constată specie proprie.[11] Renumitul micolog italian Bruno Cetto scrie că cele două specii sunt identice în cea ce privește aspectul exterior, consistența cărnii, mirosul și gustul, doar sporii ar fi mai rotunjori la C. haematochelis.[3] Pe baza descrierii lui Bulliard micologii austro-americani Johannes Baptista von Albertini și Lewis David de Schweinitz au creat taxonul acceptat sinonim Agaricus bulliardii var. squamulosus (1805).[12]

Epitetul specific este derivat din cuvântul latin (latină armillatus=armat sau ornamentat cu o agrafă, o brățară),[13] referindu-se la aspectul exterior al piciorului ciupercii.

Descriere modificare

 
Bresadola - Cortinarius haematochelis
  • Pălăria: cărnoasă, fermă cu un diametru între 4 și 12 (15) cm, este la început boltită emisferic cu marginile răsucite înspre interior, ocazional și în formă de clopot, devine apoi convexă și în sfârșit plată uneori cu o cocoașă tocită în centru. Cuticula netedă este uscată și ceva higrofană (estompând). Coloritul variază între galben-portocaliu, brun-gălbui, ruginiu și brun-roșcat, decolorând uneori până la bronz tern. La maturitate devine în mijloc adesea foarte fin solzoasă și cărămizie.
  • Lamelele: sunt subțiri, aglomerate, drepte, cu multe lameluțe intercalate și inegale precum aderate strâns la picior, fiind acoperite în tinerețe de o cortină radială albicioasă, formată din fibre foarte fine ca păienjeniș. Coloritul este inițial ocru gălbui până deschis brun-ocru, devenind apoi ruginiu până brun de scorțișoară. Muchile fertile sunt mai deschise în culoare și slab ondulate în tinerețe.
  • Piciorul: solid de 6-16 cm lungime și de 1,5 -2 (tânăr 3 cm) lățime este inițial destul voluminos și bulbos spre bază, dar devine pe măsură ce se alungește în timpul evoluției aproape cilindric și mai zvelt cu o bază îngroșată, rămânând plin pe dinăuntru. Suprafața netedă este uscată. Coloritul de fundal este la început carneu, apoi ocru până gri-brun, nu rar suprafibrat albicios, fiind înfășurat de mai multe cordoane înclinate, de culoarea cinabrului, rareori deschis brune precum aproape mereu cu o zonă inelară cărămizie bătătoare la ochi deasupra benzilor. Miceliul bazal este albicios. Nu prezintă un inel veritabil.
  • Carnea: este compactă, fermă, inițial albicioasă, apoi de un gri crem până palid maroniu. Nu se decolorează după tăiere. Mirosul este slab de ridiche, căpătând cu avansarea în vârstă nuanțe mucegăit pământoase, iar gustul este și el puțin de ridiche.[3][4]
  • Caracteristici microscopice: are spori de culoarea lutului, lat ovoidali până amigdaloizi cu un apicol, aspru verucoși (negii nefiind conectați între ei), moderat până puternic dextrinoizi, cu pereți groși de aproximativ 75 µ, granulați pe dinăuntru, cu o mărime de 7 (9)-8 (12) x 5-6 microni. Pulberea lor este brun de scorțișoară. Basidiile clavate, poartă 4 sterigme fiecare și măsoară 30-35 x 7-9 microni. Cheilocistidele (elemente sterile situate pe muchia lamelor) ceva mai scurte și cilindrice până în formă de măciucă care se găsesc la exemplare tinere sunt neremarcabile și ocazional septate. Pleurocistidele (elemente sterile situate în himenul de pe fețele lamelor) lipsesc. Pileocistidele (elemente sterile de pe suprafața pălăriei) sunt o cutis, ce înseamnă că hifele sunt culcate afânat și paralele cu suprafața pălăriei și de obicei dispuse radial, fiind mai mult sau mai puțin împletite între ele.[14][15]
  • Reacții chimice: carnea se colorează cu anilină încet brun-roșiatic, cu fenol cu timpul roșu murdar, cu hidroxid de potasiu brun închis (cuticula negru și violet pe zonele portocalii ale tulpinii), cu sulfat de fier palid verzui și cu tinctură de Guaiacum după 10 minute verde.[16]
  •  
    C. armillatus mai tânăr: lamele și picior
  •  
    C. armillatus bătrân: lamele
  •  
    C. armillatus tineri
  •  
    C. armillatus mai bătrâni
  •  
    C. armillatus, stadii de evoluție

Confuzii modificare

Specia poate fi confundată de exemplu cu: Cortinarius balaustinus (comestibil),[17] Cortinarius bivelus (necomestibil),[18] Cortinarius bolaris (otrăvitor)[19] Cortinarius bovinus (necomestibil),[20] Cortinarius brunneus (otrăvitor),[21][22] Cortinarius callisteus (otrăvitor),[23] Cortinarius cotoneus (otrăvitor),[24] Cortinarius crassus (comestibil),[25] Cortinarius croceofolius (otrăvitor),[26] Cortinarius illuminus (necomestibil),[27] Cortinarius limonius (posibil letal),[28] Cortinarius malicorius (otrăvitor),[29] Cortinarius paragaudis (necomestibil)[30] + imagini, Cortinarius pholideus (necomestibil),[31] Cortinarius rubellus (mortal),[32] Cortinarius rubicundulus (otrăvitor),[33] Cortinarius subferrugineus (necomestibil),[34] Cortinarius triumphans sin. Cortinarius crocolitus (comestibil),[35] Cortinarius trivialis (necomestibil),[36] Cortinarius venetus (otrăvitor)[37] sau Cortinarius vibratilis (comestibil, lamele alb-gălbuie la început, apoi maroniu-roșcate și picior alb, inițial acoperit de un văl lipicios).[38]

Specii asemănătoare în imagini modificare

  •  
    Cortinarius balaustinus
  •  
    !Cortinarius bivelus!
  •  
    !Cortinarius bovinus!
  •  
    !!Cortinarius bolaris!!
  •  
    !!Cortinarius brunneus!!
  •  
    !!Cortinarius callisteus!!
  •  
    Cortinarius crassus
  •  
    !!Cortinarius cotoneus!!
  •  
    !!Cortinarius croceofolius!!
  •  
    !Cortinarius illuminus!
  •  
    !!!Cortinarius limonius!!!
  •  
    !Cortinarius pholideus!
  •  
    !!!Cortinarius rubellus!!!
  •  
    !!Cortinarius rubicundulus!!
  •  
    !Cortinarius subferrugineus!
  •  
    Cortinarius triumphans
  •  
    !Cortinarius trivialis!
  •  
    !!Cortinarius venetus!!
  •  
    !Cortinarius vibratilis!

Valorificare modificare

Această ciupercă este comestibilă, dar de valoare culinară foarte scăzută. Se potrivesc doar exemplare foarte tinere.

Note modificare

  1. ^ a b Index Fungorum
  2. ^ Mycobank
  3. ^ a b c Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 212-213 - 2, ISBN 3-405-12081-0
  4. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 388-389, ISBN 978-3-440-14530-2
  5. ^ Elias Fries: „Observationes mycologicae”, vol. 2, Editura Ernest Mauritius, Greifswald, 1822, p. 61
  6. ^ Elias Magnus Fries: „Systema Mycologicum”, vol. 1, Editura Ex Officina Berlingiana, Lundae 1821, p. 214
  7. ^ Elias Fries: „Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum”, Editura Typographia Academica, Uppsala 1836-1838, p. 295 [1]
  8. ^ Pierre Bulliard: „Herbier de la France ou, Collection complette des plantes indigenes de ce royaume”, vol. XI, Editura Didot, Debure, Belin, Paris 1791, tab. 527, fig. 1
  9. ^ Elias Fries: „Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum”, Editura Typographia Academica, Uppsala 1836-1838, p. 302
  10. ^ Mordecai Cubitt Cooke: „Illustrations of British Fungi... To serve as an atlas to the Handbook of British Fungi”, vol. 6, Editura Williams & Norgate, Londra 1888, p. 801 (803)
  11. ^ Mycobank 2
  12. ^ I. B. de Albertini & L. D. de Schweinitz: „Conspectus fungorum in Lusatiae Superioris agro Niskiensi crescentium, e methodo Persooniana”, Editura Sumtibus Kummerianis, Lipsiae (Leipzig) 1805, p. 157 [2]
  13. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 112, ISBN 3-468-07202-3
  14. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XIV, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1930, p. + tab. 652
  15. ^ Mushroom expert
  16. ^ Rose Marie Dähncke și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 459, ISBN 3-85502-0450
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 214-215, ISBN 3-405-12081-0
  18. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 246-247, ISBN 88-85013-46-5
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 232-233 - 2, ISBN 3-405-12116-7
  20. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 216-217, ISBN 88-85013-25-2
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 216-217, ISBN 3-405-12081-0
  22. ^ Bruno Cetto: I funghi dal vero, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 258-259, ISBN 88-85013-46-5
  23. ^ Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 222-223, ISBN 978-3-440-13447-4
  24. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 180-181, ISBN 3-405-12081-0
  25. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 182-183, ISBN 88-85013-25-2
  26. ^ David Jenkins: „Trees and Wildlife in the Scottish Uplands”, Editura Institute of Terrestrial Ecology, Ann Arbor 1986, p. 64, ISBN: 978-0904-28297-9
  27. ^ Helmut Gams (ed.): Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 3-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1967, p. 327-17
  28. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 168-169, ISBN 3-405-12081-0
  29. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 234-235, ISBN 3-405-12116-7
  30. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 238-239, ISBN 88-85013-46-5
  31. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 170-171, ISBN 3-405-12124-8
  32. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 200-201, ISBN 3-405-12081-0
  33. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 172-173, ISBN 3-405-12124-8
  34. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 176-177, ISBN 3-405-12124-8
  35. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 136-137, ISBN 3-405-12081-0
  36. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 208-209, ISBN 3-405-12116-7
  37. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 228-229 - 1, ISBN 3-405-12116-7
  38. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 136-137, ISBN 88-85013-25-2

Bibliografie modificare

  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • German Josef Krieglsteiner, Andreas Gminder: „Die Großpilze Baden-Württembergs“, vol. 5: „Ständerpilze. Blätterpilze III“, Editura Ulmer, Stuttgart 2010, ISBN 978-3-8001-3572-1
  • German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Verbreitungsatlas der Großpilze Deutschlands (West)“, Editura Ulmer, Stuttgart 1991, ISBN 3-8001-3536-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser în Helmut Gams: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Walter W.A. Pätzold, ‎Hans E. Laux: „1 mal 1 des Pilzesammelns“, Editura Franckh-Kosmos Verlags-Gmbh & Company KG, Stuttgart 2013, ISBN: 978-3-440-14152-6
  • Gerhard Stinglwagner, ‎Ilse Haseder, ‎Reinhold Erlbeck: „Das Kosmos Wald- und Forstlexikon: Mit über 17.000 Stichwörtern“, Editura Franckh-Kosmos Verlags-GmbH & Co. KG, Stuttgart 2016, ISBN: 978-3-440-15524-0
  • Reinhard Tröger, ‎Peter Hübsch: „Einheimische Grosspilze: Bestimmungstafeln für Pilzfreunde”. Editura Spektrum Akademischer Verlag, Heidelberg-Berlin 1999, ISBN: 978-34372-0443-2

Legături externe modificare

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Cortinarius_armillatus&oldid=15479104