Deschide meniul principal

Amărea

specie de ciupercă
(Redirecționat de la Cortinarius infractus)

Cortinarius infractus (Christian Hendrik Persoon, 1799 ex Elias Magnus Fries, 1838),[1] este o ciupercă necomestibilă din încrengătura Basidiomycota, în familia Cortinariaceae și de genul Cortinarius, denumită în popor amărea,[2] Acest burete coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). În România, Basarabia și Bucovina de Nord, se dezvoltă de la câmpie la munte, crescând în șiruri sau cercuri de vrăjitoare, pe sol diferit, dar preferat pe cel calcaros, în păduri de conifere și de foioase, ocazional și prin parcuri, din iulie până în noiembrie.[3][4]

Cortinarius infractus
Cortinarius infractus.jpg
Amărea
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Cortinariaceae
Gen: Cortinarius
Subgen: Phlegmacium
Specie: C. infractus
Nume binomial
Cortinarius infractus
(Pers.) Fr. (1838)
Sinonime
  • Agaricus infractus Pers. (1799)
  • Agaricus obscurocyaneus Secr. (1833)
  • Phlegmacium infractum (Pers.) Wünsche (1877)
  • Pholiota infracta (Pers.) P.Kumm. (1871)
  • Gomphos infractus (Pers.) O.Kuntze (1891)
  • Cortinarius obscurocyaneus (Secr.) J.Schröt. (1889)
  • Phlegmacium infractum f. obscurocyaneum (Secr.) M.M.Moser (1960)
  • Phlegmacium infractum f. olivellum (Wünsche) M.M.Moser (1960)

Cortinarius infractus f. olivellus (M.M.Moser) Nespiak (1975)

DescriereModificare

 
Bres.: Cortinarius infractus
  • Pălăria: are un diametru între 5 și 12 cm, este compactă, groasă (până la 2 cm), la început boltită semisferic cu marginea răsucită spre interior, dar devine în scurt timp convexă cu marginea înclinată abrupt, în sfârșit plată, îndoită și ondulată precum cu rupturi longitudinale la secete, nu rar lat adâncită în centru. Poartă în tinerețe fragmente ale vălului parțial în formă de cortină brun-măslinie, formată din fibre foarte fine ca păienjeniș între marginea pălăriei și picior. Cuticula care se poate îndepărta ușor este netedă, încarnată slab radial-fibros, uscată aproape lucioasă, dar la umezeală lipicios-unsuroasă. Coloritul diferă, datorită celor două forme suplementare ale ciuperci. Astfel prezintă diferite nuanțe de gri-verzui, brun măsliniu = Cortinarius infractus f. olivellus[5] sau sumbru gri-albastru = Cortinarius infractus var. obscurocyaneus.[6]
  • Lamelele: sunt subțiri, moderat distanțate între ele, sunt bombate și înalte, cu mici lamele intercalate precum aderate bombat la picior, prezentând muchii albicioase și ușor dințate, fiind învăluite la început de sus menționata cortină brun-măslinie. Coloritul este din tinerețe sumbru cenușiu-măsliniu, devenind la bătrânețe ruginiu datorită pulberii sporilor, dar, depinde de varietate, și brun-negricios.
  • Sporii: sunt rotunjori și fin verucoși, colorați ruginiu, cu o mărime de 8-9 × 6-7 microni, pulberea având același colorit. Basidiile au 4 spori. Cestoidele celule de obicei izbitoare și sterile care pot apărea între basidii și himen, stratul fructifer) lipsesc.
  • Piciorul: are o lungime de 4 până la 8 cm și o lățime 1,5 până la 2 cm, este neted, consistent, cilindric și, ori sfârșind într-un bulb mic, ori îngroșat spre bază în formă de măciucă. Coloritul este albicios până slab maroniu cu licăriri liliacee, sub pălărie nu rar cu o dungă violacee. Nu prezintă un inel.
  • Carnea: este albuie până gri-albicioasă cu tonuri albăstruie, mai ales în partea de mijloc a piciorului. Mirosul este imperceptibil, gustul însă extrem de amar. Este cea mai amară specie de bureți cunoscută.[3][4]
  • Reacții chimice: Carnea se colorează cu acid sulfuric galben (cuticula mai slab), carnea și lamelele cu Azotat de argint verde-negricios până negru (cuticula mai slab), carnea cu fenol maroniu până rozaliu, cu Hidroxid de potasiu gri și cu sulfat de fier mai întâi galben-maroniu, apoi gri.[7][8]

ConfuziiModificare

Acest burete poate fi confundat cu următoarele specii:

  • Cortinarius allutus, comestibil (lamele albicioase la început, apoi ruginii)[9]
  • Cortinarius balteatus (tânăr comestibil), [10]
  • Cortinarius collinitus, comestibil (lamele albicioase la început, apoi maroniu-roșcate și picior acoperit la început de un văl lipicios lila-purpuriu)[11]
  • Cortinarius elegantior, comestibil (lamele albicios-galbene, apoi de măsliniu deschis, în sfârșit maronii ca scorțișoara și picior gălbui, acoperit la început de un văl palid)[12]
  • Cortinarius fluminoides, comestibil (lamele cu culoare de lut deschis, apoi maronii și pălărie cu un colorit de ocru închis)[13]
  • Cortinarius glaucopus (comestibil),[14]
  • Cortinarius herbarum, comestibil (lamele de colorit crem-albui apoi ocru și pălărie de culoare albă)[15]
  • Cortinarius multiformis, comestibil (lamele inițial albicioase, apoi cenușii până la maroniu-roșcate și picior inițial albicios, apoi ocru deschis)[16]
  • Cortinarius odorifer, comestibil dar de valoare scăzută (lamele galben-verzuie la început, apoi maroniu-roșcate până la maro de scorțișoară și cu un miros de anason care nu se pierde la fiert)[17]
  • Cortinarius praestans, comestibil (de confundat numai în stadiu tânăr)[18]
  • Cortinarius rubicundulus, otrăvitor (lamele ocru, bătrâne brun de scorțișoară, carnea colorându-se după tăietură imediat galben, apoi maro, gust și miros ușor de ridichi)[19]
  • Cortinarius sebaceus, comestibil (lamele inițial albicioase, apoi ocru până la maroniu deschis și picior alb-mătăsos)[20]
  • Cortinarius traganus, otrăvitor (lamele ocru roșcate, devenind apoi ruginiu până brune, inițial acoperite de o cortină violetă, carne șafron|șafronie]])[21]
  • Cortinarius variicolor (necomestibil (pălărie mai întâi de culoare lila-violet, trecând repede la maroniu, coloritul lamelelor mai întâi gri-albăstrui, apoi brun de scorțișoară, miros de pământ)[22]
  • Cortinarius vibratilis, comestibil (lamele alb-gălbuie la început, apoi maroniu-roșcate și picior alb, inițial acoperit de un văl lipicios)[23]
  • Cortinarius varius, comestibil (lamele palid violete, devenind apoi palid albăstruie, palid lila și pălărie de culoare mai deschisă cu tonuri de galben și ocru)[24]

Specii asemănătoare în imaginiModificare

ValorificareModificare

Specia este văzută din când în când ușor otrăvitoare, ca de exemplu de Marcel Bon,[25] ce însă nu poate fi confirmat. Dar amărăciunea extremă a acestei ciuperci o face absolut necomestibilă.

NoteModificare

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 508, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO
  3. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 166-167, ISBN 3-405-12081-0
  4. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 376-377, ISBN 978-3-440-14530-2
  5. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 168-169, ISBN 88-85013-37-6
  6. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 210-211, ISBN 88-85013-46-5
  7. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 434, ISBN 3-85502-0450
  8. ^ Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 4-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1978, p. 375
  9. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 417, ISBN 3-85502-0450
  10. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 136-137, ISBN 3-405-12081-0
  11. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 202-203, ISBN 3-405-11774-7
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 216-217, ISBN 3-405-11774-7
  13. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 417, ISBN 3-85502-0450
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 168-169, ISBN 3-405-12081-0
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 140-141, ISBN 3-405-12081-0
  16. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 418, ISBN 3-85502-0450
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 214-215, ISBN 3-405-11774-7
  18. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 169-171, ISBN 3-426-00312-0
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 172-173, ISBN 3-405-12124-8
  20. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 421, ISBN 3-85502-0450
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 178-179, ISBN 3-405-12081-0
  22. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 430, ISBN 3-85502-0450
  23. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 136-137, ISBN 88-85013-25-2
  24. ^ Renate & Wilhelm Volk: „Pilze erkennen und delikat zubreiten“, Editura Ulmer, Stuttgart 1999, p. 83, ISBN 3-8001-3656-2
  25. ^ Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 204-205, ISBN 978-3-440-13447-4

BibliografieModificare

  • Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XIII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1930
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externeModificare