Decretul de la Alhambra

Decretul de la Alhambra (în spaniolă Decreto de la Alhambra sau Edicto de Granada) a fost emis în data de 31 martie 1492 și a prevăzut creștinarea forțată a evreilor în termen de patru luni (până la 31 iulie) sau expulzarea lor. Decretul a fost semnat în versiunea castiliană de regina Isabella de Castilia și de regele Ferdinand al II-lea de Aragón. Versiunea aragoneză a fost semnată doar de regele Ferdinand.[1]

Alhambra Decree.jpg

ConsecințeModificare

În urma decretului au părăsit Castilia circa 80.000-100.000 de persoane, iar Aragonul circa 10.000-12.000 de persoane, la o populație totală de 850.000 de locuitori.[2] Numărul evreilor convertiți la creștinism a fost apreciat la 200.000.[3] Nu doar efectul demografic a fost devastator, ci și cel economic și cultural. În orașe s-a făcut simțită penuria de medici, profesori și meseriași calificați. Aparatul administrativ a rămas lipsit în mare parte de economiști, iar diplomația regală a rămas fără contactele internaționale ale evreilor sefarzi. Exemplificative în acest sens sunt biografiile lui Isaac Abrabanel, care a părăsit Sevilia și a fost angajat consilier în cele din urmă la Veneția, și cea a astronomului Abraham Zacuto, profesor la Universitatea din Salamanca, refugiat la Tunis.

NoteModificare

  1. ^ Asunción Blasco Martínez, La expulsión de los judíos de España en 1492, în: Kalakorikos: Revista para el estudio, defensa, protección y divulgación del patrimonio histórico, artístico y cultural de Calahorra y su entorno, 10 (2005), pag. 13 și urm. Accesat la 17 mai 2020.
  2. ^ Georg Bossong, Die Sepharden. Geschichte und Kultur der spanischen Juden, München 2008, p. 57–58.
  3. ^ Joseph Pérez, History of a Tragedy: The Expulsion of the Jews from Spain, University of Illinois Press, 2007.

BibliografieModificare

  • Valeriu Marcu, Die Vertreibung der Juden aus Spanien, Amsterdam, 1934; reeditare München, 1991.

Vezi șiModificare