Dedublarea personalității

Dedublarea personalității este o tulburare a unității conștiinței de sine care se caracterizează prin apariția în alternanță, a unei prime personalități și a uneia sau mai multe personalități secundare la același subiect.[1]

Dr. Jekyll and Mr. Hyde

Dedublarea de personalitate intervine pe fondul unor tulburări psihice, iar adesea persoana suferindă trăiește cu convingerea că este o altă persoană, de obicei cunoscută ca unul din oamenii celebri ai lumii, sau un personaj religios. În fiecare caz, pacienții trăiesc cu intensitate personajul în care s-au transformat.[2]

Boala a fost descrisă de Alfred Binet (1857–1911) în cartea Le dédoublement de la personnalité et l'amnésie périodique, carte apărută și în România în 1998,[3] tradusă fiind de Michaela Brândușa Malcinschi cu titlul Dedublarea personalității și inconștientul.

Acest fenomen psihopatologic de disociere a unității personalității prin dedublarea ființei, duce la apariția a două euri diferite, care evoluează succesiv sau simultan. Cele două euri coexistă, unul fiind normal și conștient iar celălalt patologic și bazat pe o motivație inconștientă. Acest sindrom este întâlnit în isterie, stări maniacale, psihoz alcoolice și schizofrenie.[4]

Afecțiunea intră în categoria Tulburări disociative (de conversie), care cuprinde stările de confuzie și de dedublare psihogenă; personalitate multiplă; sindrom Ganser.[5]

Referințe modificare

  1. ^ Dicționar medical: Dedublare a peronalității
  2. ^ Mai marii lumii se aduna la Iasi
  3. ^ ISBN 973-98377-1-9
  4. ^ „Dicționar psihologic”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  5. ^ „Clasificarea internațională a maladiilor: tulburări psihice”. Arhivat din original la . Accesat în .