Derbiul Vestului
UTA vs Poli
Oraș sau regiuneRomânia Crișana/Banat
Echipe implicateUTA Arad
Politehnica Timișoara
Data primei disputeITA Arad 2–0 CSU Timișoara
Divizia A 1948-1949
(29 august 1948)
Numărul de dispute79
Cele mai multe victoriiUTA Arad (33)
Ultima disputăUTA 1–0 Poli
Liga a II-a 2019-2020
(20 octombrie 2019)
Cea mai mare diferență de scorUTA 7-0 Poli
(11 mai 2002)

Derbiul Vestului este un meci dintre rivalii aprigi SSU Politehnica Timișoara și UTA Arad, cele mai mari și populare cluburi de fotbal din vestul României.

Istoric și context modificare

La prima vedere, motivele rivalității dintre Timișoara și Arad sunt multiple. Mai întâi, este rivalitatea dintre orașe, ambele cu o bogată activitate economică și culturală. După, ar fi perioada postbelică, când, din punct de vedere administrativ, destinul arădean a fost decis de Timișoara. În fotbal, cele două orașe contestă statutul de pionier în fotbalul românesc. Toate aceste aspecte au contribuit la vrăjmășia de astăzi, între Poli și UTA. Cu toate acestea, un episod decisiv a fost consumat în 1964.

Flacăra care a aprins ireversibilă rivalitatea dintre Poli și UTA a fost meciul din 16 mai 1964 la Timișoara. Ambele echipe erau înfometate de puncte și presiunea era mai mare pe umerii jucătorilor timișoreni, care se aflau într-o situație grea, în partea de jos a clasamentului. Peste 25.000 de spectatori au asaltat noul stadion pe 16 mai, stadion care nu a fost construit complet. Pe banca UTA-ei se afla Coloman Braun-Bogdan, cunoscut și ca „Csibi”, antrenor care cu un an înainte a terminat pe locul 3 cu Timișoara. După o ceartă cu Remus Lazăr și Nelu Igna, acesta a fost exclus din echipă și a preluat UTA. Deci, este de înțeles că celebrul antrenor trebuie să plătească niște „datorii”.

Sigla clubului care a activat până în 2012, FC Politehnica Timișoara (stânga), și sigla clubului înființat în 2012, SSU Politehnica Timișoara (dreapta)
 
Sigla clubului UTA Arad

„Csibi nu a venit singur, ci cu arbitrul Lulu Mihăilescu. Au marcat un gol din ofsaid, ne-au condus, iar când am egalat la 3-3, Lereter a marcat, dar arbitrul a anulat golul. Când oamenii au văzut asta, au declanșat scandalul”, își aduce aminte, acum mulți ani, Cicerone Manolache, unul dintre protagoniștii acelui meci. Apoi a urmat un bombardament de pietre la vestiare. Poliția a intervenit, dar spectatorii nu au putut fi liniștiți atât de ușor. Martorii au spus că una dintre mașinile poliției a fost răsturnată de fanii Politehnicii. Întregul incident a fost lăsat cu arestări și expulzări pentru studenții care au participat activ la scandal. Stadionul Timișoarei a fost suspendat, iar echipa și-a disputat ultimele meciuri de acasă în exil, la Reșița. La finalul acelei ediții a campionatului, Știința Timișoara a retrogradat.[1]

Problemele financiare modificare

În ultimii 20 de ani, ambele echipe s-au confruntat cu probleme financiare, astfel încât întâlnirile dintre ele au devenit mai rare, dar poate mai explozive. În primul rând, FC Politehnica Timișoara a fost cel care a avut probleme financiare la începutul anilor 2000. Apoi, Timișoara s-a redresat și a revenit în prima ligă printr-o alianță cu AEK București. Dar, anii 2000 și-au pus amprenta și asupra marelui lor rival, UTA Arad. După un periplu de un an pe prima scenă fotbalistică românească, în sezonul 2002-2003, încununat cu dramatica victorie cu 4-3 chiar în fieful marii rivale, UTA a jucat mai mereu în Liga a II-a, cu excepția momentului în care au promovat în locul lui Liberty Salonta, cea care a promovat pe teren, dar și-a vândut locul. Apoi, la începutul anilor 2010, ambele echipe au ajuns în Liga a II-a. În 2012, FC Politehnica Timișoara a dat faliment și după a fost urmată de cel mai mare rival al ei, UTA Arad, doi ani mai târziu, în 2014.[2][3] Dacă la Arad, echipa a început din Liga a IV-a, fiind susținută de toată lumea și deținând palmaresul și sigla vechii echipei, la Timișoara lucrurile au fost mai complicate. După desființarea echipei FC Politehnica Timișoara în 2012, au apărut 2 echipe: ACS Poli Timișoara, fostă ACS Recaș care a fost mutată de la Recaș la Timișoara, preluând vechiul palmares al clubului și fiind susținută de autoritățile locale; al doilea este ASU Politehnica Timișoara, o echipă susținută de fanii Poli (Druckeria), care și-a început drumul din Liga a V-a. Fanii UTA au considerat-o pe ASU Politehnica Timișoara drept adevăratul lor rival deoarece a fost susținută de fanii FC Politehnica Timișoara.

Reîntâlnirea rivalilor modificare

Pe 13 noiembrie 2016, UTA și Poli s-au întâlnit din nou, pentru prima dată în acest nou format. Chiar dacă UTA a controlat meciul de la început până la sfârșit, Poli a reușit să înscrie golul de deschidere. Ulterior, UTA a egalat și meciul s-a încheiat 1-1.[4] Au urmat apoi șase alte întâlniri între cele două rivale la nivel secund, 4 meciuri fiind câștigate de către UTA iar celelalte 2 meciuri de către Politehnica Timișoara. La finalul sezonului 2019/2020, Bătrâna Doamnă a promovat în elita fotbalului românesc, pe când Politehnica a rămas în Liga 2.Dacă din partea Timișoarei, lucrurile privind continuitatea echipei păreau neclare, în vara anului 2021, ASU Poli Timișoara a devenit SSU Politehnica Timișoara și a preluat palmaresul, culorile și marca FC Politehnica Timișoara de la Universitatea Politehnica Timișoara.[5]

Statistici modificare

La 21 octombrie 2019.
Competiții Meciuri Victorii Politehnica Egaluri Victorii UTA Goluri Politehnica Goluri UTA
Divizia A / Liga I / SuperLiga României 52 15 16 21 65 78
Divizia B / Liga a II-a 25 10 5 10 31 35
Cupa României 2 0 0 2 2 5
Total 79 25 21 33 98 118

Meciuri modificare

Toate întâlnirile cunoscute:

Data Stadion Scor Competiție
Francisc von Neuman 2–0 Divizia A
Știința 0–0
Francisc von Neuman 4–0
Știința 2–1
Francisc von Neuman 2–2
Știința 0–3
Știința 0–0
Francisc von Neuman 2–0
Știința 1–4 Cupa României
Francisc von Neuman 1–1 Divizia A
Știința 4–0
Francisc von Neuman 1–0
Știința 1–4
Francisc von Neuman 1–2
Știința 3–2
Francisc von Neuman 3–3
Știința 2–2
Francisc von Neuman 1–1
Știința 1–2
Știința 2–3
Francisc von Neuman 1–1
Știința 1–0
Francisc von Neuman 1–1
Francisc von Neuman 3–2
Știința 1–1
Francisc von Neuman 2–1
1 Mai 3–3
Francisc von Neuman 0–0
1 Mai 1–0
Francisc von Neuman 5–2
1 Mai 4–2
Francisc von Neuman 3–0
1 Mai 1–3
1 Mai 0–0
Francisc von Neuman 2–0
1 Mai 3–0
Francisc von Neuman 2–1
1 Mai 2–1
Francisc von Neuman 2–1
1 Mai 1–1
Francisc von Neuman 2–1
Francisc von Neuman 1–0
1 Mai 1–0
1 Mai 0–0
Francisc von Neuman 0–0
Francisc von Neuman 1–2 Divizia B
1 Mai 3–0
1 Mai 4–2
Francisc von Neuman 0–2
1 Mai 3–1
Francisc von Neuman 2–3
Francisc von Neuman 1–0 Divizia A
1 Mai 1–0
Francisc von Neuman 1–3 Divizia B
Dan Păltinișanu 1–1
Francisc von Neuman 1–1
Dan Păltinișanu 1–2
Francisc von Neuman 1–0
Dan Păltinișanu 1–0
Dan Păltinișanu 0–1
Francisc von Neuman 0–0
Dan Păltinișanu 1–2
Francisc von Neuman 7–0
Dan Păltinișanu 3–4 Divizia A
Francisc von Neuman 0–1
Dan Păltinișanu 2–0 Liga I
Francisc von Neuman 2–1
Francisc von Neuman 2–3
Dan Păltinișanu 2–0
Dan Păltinișanu 1–1 (pen.) Cupa României
Francisc von Neuman 0–0 Liga a II-a
Dan Păltinișanu 0–1
Motorul 1–1
Dan Păltinișanu 0–3
Dan Păltinișanu 2–1
Otto Greffner 3–0 (masa verde) 
Dan Păltinișanu 1–3
Motorul 0–2
Motorul 1–0

Note:

  •   UTA Arad a câștigat meciul disputat pe 24 aprilie 2018 la masa verde, după ce jucătorii echipei SSU Politehnica Timișoara s-au retras din teren în minutul 62, la scorul de 0-0, ca protest pentru faptul că doar 70 de suporteri ai Politehnicii au fost permiși pe stadion.[6]

Referințe modificare

  1. ^ „povestea-meciului-care-a-schimbat-totul-cum-a-aparut-rivalitatea-dintre-arad-si-timisoara”. voceatimisului.ro. Accesat în . 
  2. ^ „Insolvența fostei echipe Poli Timișoara, de doi ani tot în stadiu incipient | TIMPOLIS | Stiri News Ziar Timișoara”. timpolis.ro. Accesat în . 
  3. ^ „UTA Bătrâna Doamnă se transformă în FC UTA Arad! – Special Arad”. specialarad.ro. Accesat în . 
  4. ^ „Derby înnămolit! SSU Poli era să dea lovitura la Arad, cu UTA, însă s-a întors la Timișoara cu un punct și cu mult noroi. Reacțiile antrenorilor celor două mari rivale | Liga 2”. liga2.prosport.ro. Accesat în . 
  5. ^ „Încă două branduri emblematice în Liga 2! SSU Poli și FC Brașov Steagul Renaște vor evolua în nou sezon sub numele de Politehnica Timișoara, respectiv FC Brașov. S-a aprobat și trecerea de la Farul la Unirea Constanța”. liga2.prosport.ro. Accesat în . 
  6. ^ „Fotbalul, marele învins la derby-ul Vestului! Meciul dintre UTA și SSU Poli s-a jucat fără galerii și s-a terminat prematur, cu bănățenii ieșind de pe teren. Ce riscă timișorenii” [Soccer, the biggest looser of the West derby! The match between UTA and SSU Poli played without ultras groups and ended prematurely, with the players from Banat coming out of the field. What do the club from Timișoara risk?]. liga2.prosport.ro. Accesat în .