Deschide meniul principal

Enuma Eliș

(Redirecționat de la Enûma Eliș)

Geneza sumerianaModificare

  Această pagină sau secțiuni din ea candidează pentru copiere la Wikisursă folosind procesul Transwiki.

Tăblița I: Cînd sus, cerul nu fusese încă numit/Iar jos, pământul încă nu purta un nume/ Când nu exista decât Apsu primordialul, născătorul lor/ Mummu și Tiamat, cea care le-a dat naștere la toți;/ Ci numai apele lor amestecându-se ca un singur corp,/ Niciun loc de pășune nu fusese format și nici măcar un mărăciniș nu apăruse,/ Când niciunul dintre zei nu fusese adus întru ființă,/ Când ei încă nu fuseseră pe numele lor chemați și destinele lor încă nu fuseseră fixate,/ In acest timp au fost creați zeii înlăuntrul lor./ Lahmu și Lahamu au fost formați, au căpătat nume./ Chiar mai înainte ca ei să fi crescut și să devină mari;/ Anshar și Kishar au fost creați, depășind pe alții,/ Ei au trăit zile multe, au adăugat la ani;/ Anu a fost succesorul lor, rivalul părinților săi;/ Da, primul născut al lui Anshar, Anu, fu egalul lui./ Și Anu l-a născut pe Nudimmud după chipul său./ Nudimmud, stăpânul părinților săi, era el,/ De o vastă înțelepciune, înțelegere, putere și tărie,/ Mult mai puternic decât bunicul său Anshar;/ N-avea niciun rival printre zei, frații lui./ Cereștii frați s-au adunat împreună./ Ei au întărâtat pe Tiamat și asaltat pe păzitorul lor./ Da, ei au tulburat buna dispoziție a lui Tiamat,/ Prin râsul lor în locuința cerului./ Apsu n-a putut să domolească zgomotul lor/ Și Tiamat a rămas mută la purtarea lor;/ Faptele lor erau necuviincioase față de [...]./ Purtarea lor nu era bună, ei au fost obraznici./ Atunci Apsu, născătorul marilor zei,/ A chemat pe Mummu, vizirul său și i-a zis:/ <<Mummu, vizirul meu, care bucură inima mea,/ Haidem să mergem la Tiamat.>>/ Ei au mers și au stat jos în fața lui Tiamat;/ S-au sfătuit privitor la zei, primii lor născuți./ Apsu și-a deschis gura/ Și a zis către Tiamat cu voce tare:/ <<Purtarea lor a devenit jignitoare pentru mine,/ Ziua eu n-am liniște, noaptea nu pot să dorm;/ Vreau să-i distrug, să termin cu purtările lor,/ Ca liniștea să fie refăcută, să putem dormi.>>/ Îndată ce Tiamat a auzit aceasta,/ A devenit furioasă și a strigat către soțul ei;/ Ea țipa și răcnea furioasă de una singură./ Ea plămădi răul în inima sa și zise:/ <<Ce? Să distrugem ceea ce noi înșine am creat?/ Purtarea lor, desigur, este supărătoare, dar să-i luam cu binele!>>/ Mummu luă cuvântul și sfătui pe Apsu;/ [...] și răuvoitor fu sfatul lui Mummu:/ <<Da, tata, distruge purtarea lor jignitoare;/ Atunci tu vei avea liniște ziua și vei dormi noaptea!>>/ Când Apsu auzi, fața lui s-a luminat,/ Fiindcă el plănuia cele rele contra zeilor, fiii lui./ Mummu i-a cuprins gâtul,/ A îngenuncheat în fața lui și-l sărută./ Tot ceea ce ei plănuiau în adunarea lor/ Era vestit zeilor, primilor lor întâi născuți,/ Când zeii au auzit aceasta s-au pus în mișcare;/ Ei au păstrat tăcerea, ei au stat liniștiți./ Cel preaînțelept, desăvârșitul, atotștiutorul/ Ea, cel priceput în toate, a înțeles planul lor./ El a întocmit cu măiestrie un cerc magic contra lui./ El a alcătuit cu iscusință o sfântă și puternică descântare./ El a rostit-o și a făcut-o să stea peste ape./ El a turnat un somn peste el așa că el a adormit adânc./ Când Apsu, pe care el l-a așezat să se culce, a adormit,/ Mummu, sfetnicul lui, n-a mai avut putere să se miște./ El i-a slăbit cingătoarea și i-a scos tiara,/ El i-a luat splendoarea și a pus-o peste dânsul./ După ce l-a ferecat astfel pe Apsu, el l-a omorât./ Pe Mummu l-a legat și a zăvorât ușa în fața lui,/ Deasupra lui Apsu și-a așezat locuința lui;/ Ea l-a înșfăcat pe Mummu, târându-l pe el de frâu./ După ce Ea a înfrânt și supus pe dușmanii lui,/ A obținut victoria peste dușmanii lui,/ Și s-a odihnit liniștit în locuința sa./ El a numit-o pe ea <<Apsu>> și a destinat-o sanctuarului,/ În acest loc să fie așezat al său altar./ Acolo Ea și Damkina, șotia lui, locuiesc în splendoare./ În camera soartei, în locuința destinelor,/ A fost născut cel mai înțelept și mai capabil dintre zei./ În inima lui Apsu a fost Marduk creat,/ În inima lui Apsu s-a născut Marduk;/ Cel care l-a născut pe el a fost Ea, tatăl lui;/ Cea care l-a născut pe el a fost Damkina, mama sa./ Pieptul mamei sale l-a supt el,/ Doica care l-a hrănit, l-a umplut de o înaltă strălucire./ Ademenitoare era figura sa, atractivă privirea ochilor săi,/ Falnică era ținuta lui, un conducător chiar de la început./ Când Ea, tatăl care l-a născut, l-a văzut pe el,/ S-a bucurat, a radiat, inima i s-a umplut de bucurie./ L-a dăruit cu perfecțiune și i-a dăruit o dublă divinitate,/ Cu mult era deasupra lor, cu mult îi depășea;/ Desăvârșite erau membrele sale, mai presus de orice închipuire,/ Deasupra înțelegerii umane, greu de priceput./ Patru erau ochii săi, patru urechile sale;/ Când își mișcă buzele, foc scânteiază,/ Largi erau toate cele patru organe de auzit/ Și ochii, în același număr, vedeau orice lucru./ Semeț era între zei, depășitoare statura lui;/ Membrele sale erau uriașe, înalt peste măsură./ Mariyutu, Mariyutu,/ Fiul zeului-Soare, zeul-Soare al zeilor/ Înconjurat cu nimbul a zece zei, era puternic peste măsură;/ Fiindcă ale lor impunătoare străluciri fuseseră îngrămădite peste el./ Anu a creat și a născut împătritul vânt,/ Încredințând puterii sale pe conducătorul armatei,/ El a produs ... și așezat vântul-vârtej,/ El a întocmit torente și a tulburat pe Tiamat./ Tulburată e Tiamat, ziua și noaptea ea se frământa./ Zeii n-aveau odihnă suferind ca la furtună;/ Inima lor clocise în ea cele rele./ Lui Tiamat, mama lor, ei îi zic:/ <<Când ei au ucis pe Apsu, al tău soț,/ Tu nu l-ai ajutat, ci ai stat liniștită./ Când el a creat împătritul vânt uscat,/ Forța ta a slăbit și noi nu putem să fim liniștiți./ Să-l ai mereu în minte pe Apsu, șotul tău./ Si pe Mummu, care a fost învins; tu stai singură,/ Tu nu ești o mamă, tu nu ne iubești./ [...] tu nu ne iubești,/ [...] Ochii noștri sunt grei./ [...] fără tihnă. Să ne odihnim./ [...] la bătălie. Să te răzbuni pe ei/ [...] și prefă-i în vânt>>./ Când Tiamat a auzit cuvântul, s-a bucurat/ Și ea a zis: <<Să facem monștrii/ [...] și pe zei în mijlocul [...]./ [...] să facem război contra zeilor [...]>>./ Ei s-au strâns și au mers de partea lui Tiamat./ Furioși întocmesc planuri ziua și noaptea,/ Ei se aliniază pentru luptă, spumegând, răcnind;/ Se adună în sfat și se pregătesc de luptă./ Maica Hubur (Tiamat), cea care creează totul,/ A adăugat arme groaznice, a produs șerpi-monștri,/ Cu dinții ca briciul, ei nu-și cruță colții,/ Cu venin în loc de sânge a umplut ea corpul lor./ Dragoni fioroși a înarmat ea cu mânie,/ Ea, făcându-i asemenea zeilor, le-a dat aureole/ Așa ca cel care i-ar privi să moară de frică,/ Așa ca cel prins de corpurile lor să nu se poată întoarce./ Ea a creat vipera, dragonul și lahamu (sfinx),/ Leul cel mare, câinele turbat, omul-scorpion,/ Puternici demoni cu chip de leu, dragoni zburători, centaurul,/ Ce poartă arme necruțătoare, neînfricați în lupte./ Strașnice erau poruncile ei, de necălcat erau ele./ În total unsprezece de acest soi a adus în linie./ Dintre zei, primii ei născuți, ce formau ceata ei,/ Ea l-a ridicat pe Kingu, în mijlocul lor l-a făcut șef./ Să meargă în fruntea armatei, să conducă oștile,/ Să ridice armele pentru luptă, să dezlănțuie atacul,/ În bătălie să fie comandant suprem./ Acestea ea le-a încredințat mâinii sale, când ea le-a adus la sfat:/ <<Eu te-am consacrat, te-am făcut mare în sfatul zeilor,/ Ți-am dat toată puterea să sfătuiești pe zei./ Cu adevărat tu ești suprem, singurul meu soț ești tu!/ Cuvintele tale vor fi mai presus de toți Anunnaki>>./ Ea i-a înmânat tablele cu soarta, le-a fixat pe pieptul lui:/ <<Porunca ta să fie necontestată, cuvântul tău să fie de neînlocuit>>./ Îndată ce Kingu a fost înălțat, s-a făcut stăpân pe rangul lui Anu,/ Ei au hotărât soarta pentru zei, fiii ei:/ <<Cuvântul vostru va face focul să se stingă,/ Va smeri pe <<Arma cea puternica>> așa de tare în înconjurul său>>./


BibliografieModificare

  • Constantin Daniel: Civilizația asiro-babiloniană, Editura Științifică
  • Gândirea asiro-babiloniană în texte, Studiu introductiv: Constantin Daniel; Traducere, notițe introductive și note: Athanase Negoiță, Editura Știintifică, București, 1975

Legături externeModificare