Eugenia Crușevan
Eugenia Crușevan | |
Date personale | |
---|---|
Născută | 1889 ![]() Fălești, gubernia Basarabia, Imperiul Rus ![]() |
Decedată | (87 de ani) ![]() Timișoara, România ![]() |
Cetățenie | ![]() ![]() ![]() |
Ocupație | avocată jurist ![]() |
Modifică date / text ![]() |
Eugenia Crușevan (n. 1889, Fălești, Basarabia – d. 11 martie 1976, Timișoara, România) a fost prima femeie-avocat din Basarabia.
Date biografice
modificareEugenia Crușevan s-a născut în 1889 la Fălești, în Basarabia, ca fiica lui Epaminond Crușevan.[1] Studiile liceale și le-a făcut la Chișinău, iar cele universitare la facultatea de drept a Universității din Moscova, pe care a absolvit-o în anul 1918.
Începe cariera de avocat cu înscrierea în baroul avocaților din Chișinău. Jurisconsult la Consiliul Eparhial al Arhiepiscopiei Chișinăului și Hotinului. Secretar al societății Femeile Române. În anul 1944 s-a evacuat spre România, stabilindu-se la Buzău și salvând arhiva instituției la care activa. La începutul anilor 50 se mută la Timișoara. A practicat avocatura până la pensionare. La 11 martie 1976 se stinge din viață, fiind înmormântată la cimitirul timișorean.
Menționări
modificarePublicația Cuvântul dreptății (nr. din 1919) descrie astfel ziua numirii ei drept avocat: „La 17 octombrie 1919 în ședința secțiunilor unite al Curții de apel din Chișinău a avut loc, cu deosebită solemnitate, ceremonia prestării jurământului ca avocat de către domnișoara Eugenia Crușevan, licențiată în drept la Universitatea din Moscova, pe care Consiliul corpului avocaților a înscris-o cu unanimitate de voturi în Baroul avocaților basarabeni. Domnișoara Crușevan este prima femee - avocat din Basarabia”.
La Chișinău a locuit pe str. Mărăști 2, actuala stradela Teatrului. Strada „avocat Eugenia Crușevan” din Chișinău îi poartă numele.
Vezi si
modificareBibliografie
modificare- Colesnic, Iurie (). Chișinău. Enciclopedie. Chișinău: ed. „Museum”.
- Eremia, Anatol (). Unitatea patrimoniului onomastic românesc. Toponimie. Antroponimie (ed. ediție jubiliară). Chișinău: Centrul Național de Terminologie, ed. „Iulian”. pp. p. 57. ISBN 9975-922-45-7.
- ^ Marcu, George (). Femei de seamă din România. De ieri și de azi. Meronia. p. 165.