Evolută

locul geometric al centrelor de curbură ale unei curbe

În geometria diferențială a curbelor, evoluta unei curbe este locul geometric al tuturor centrelor de curbură. Adică, atunci când se trasează centrul de curbură al fiecărui punct de pe o curbă, forma rezultată va fi evoluta acelei curbe. Prin urmare, evoluta unui cerc este un singur punct, centrul său.[1] Echivalent, o evolută este anvelopa normalelor la o curbă.

Evoluta parabolei (cu albastru) este locul geometric al centrelor de curbură ale sale (cu roșu)
Evoluta acestei elipse este anvelopa normalelor la ea

Evolutele sunt strâns legate de evolvente: o curbă este evoluta oricărei evolvente a sa.

Apoloniu din Perga (c. 200 î.Hr.) a discutat despre evolute în Cartea a V-a din Koniká (Conice). Totuși, Christiaan Huygens este uneori considerat că a fost primul care le-a studiat (1673). Huygens și-a formulat teoria evolutelor cândva în jurul anului 1659 pentru a ajuta la rezolvarea problemei găsirii curbei tautocrone, care, la rândul ei, l-a ajutat să construiască un pendul izocron. Acest lucru se datorează faptului că curba tautocronă este o cicloidă, iar cicloida are proprietatea unică că evoluta sa este și ea o cicloidă. Teoria evolutelor i-a permis lui Huygens să obțină multe rezultate care vor fi găsite ulterior folosind calculul infinitezimal.[2]

Evoluta unei curbe parametrice

modificare

Dacă   este reprezentarea parametrică a unei curbe regulate în plan cu curbura nenulă peste tot, cu   raza de curbură și   versorul normal îndreptată spre centrul de curbură, atunci

 

descrie evoluta curbei date.

Pentru   și   se obține

 

și

 .

Proprietățile evolutei

modificare
 
Normala în punctul P este tangenta în centrul de curbură C

Pentru a obține proprietățile unei curbe regulate este avantajos să se folosească lungimea arcului⁠(d)   al curbei date ca parametru, din cauza   și   (v. formulele Frenet–Serret). Prin urmare, vectorul tangent al evolutei   este:

 

Din această ecuație se obțin următoarele proprietăți ale evolutei:

  • În punctele cu   evoluta este neregulată. Asta înseamnă că în punctele cu curbură maximă sau minimă (vârfuri ale curbei date) evoluta are puncte de întoarcere. (V. sus evoluta unei elipse.)
  • Pentru orice arc al evolutei care nu are un punct de întoarcere lungimea arcului este egală cu diferența dintre razele de curbură de la capetele sale. Acest fapt duce la o demonstrație ușoară a teoremei Tait–Kneser⁠(d) privind imbricarea cercurilor osculatoare.[3]
  • Normalele curbei date în puncte de curbură diferită de zero sunt tangente la evolută, iar normalele curbei în punctele de curbură zero sunt asimptote ale evolutei. Prin urmare: evoluta este anvelopa normalelor curbei date.
  • La secțiunile curbei cu   sau  , curba este o evolventă a evolutei sale. (În imagine: parabola albastră este o evolventă a parabolei roșii semicubice, care este evoluta parabolei albastre.)
  • Curbele paralele au aceeași evolută.

Evoluta unei parabole

modificare

Pentru parabola cu reprezentarea parametrică   din formulele de mai sus se obțin ecuațiile:

 
 

care reprezintă o parabolă semicubică.

 
Evoluta (cu roșu a) unei elipse

Evoluta unei elipse

modificare

Pentru elipsa cu reprezentarea parametrică   se obține:[4]

 
 

Acestea sunt ecuațiile unei astroide nesimetrice. Eliminarea parametrului   duce la reprezentarea implicită

 
 
O cicloidă (cu albastru), cercul său osculator (cu roșu) și evoluta sa (cu verde)

Evoluta unei cicloide

modificare

Pentru cicloida cu reprezentarea parametrică   evoluta va fi:[5]

 
 

care este o copie a ei însăși.

  1. ^ en Eric W. Weisstein, Circle Evolute la MathWorld.
  2. ^ en Yoder, Joella G. (). Unrolling Time: Christiaan Huygens and the Mathematization of Nature. Cambridge University Press. 
  3. ^ en Ghys, Étienne; Tabachnikov, Sergei; Timorin, Vladlen (). „Osculating curves: around the Tait-Kneser theorem”. The Mathematical Intelligencer. 35 (1): 61–66. arXiv:1207.5662 . doi:10.1007/s00283-012-9336-6. MR 3041992. 
  4. ^ de R.Courant: Vorlesungen über Differential- und Integralrechnung. Band 1, Springer-Verlag, 1955, S. 268.
  5. ^ en Eric W. Weisstein, Cycloid Evolute la MathWorld.

Bibliografie

modificare