Română: In anul 1906, Gh. Ioanovici, batran fiind ,a venit la Duleu , s-a dus la biserica, si dupa terminarea slujbei le-a spus oamenilor: ,, Ce aveti de gand, ca pica biserica pe voi?"Oamenii i-au raspuns: ,,suntem saraci , nu avem cu ce ne face biserica ". El le-a spus ca le va da 2000 de coroane si lemnul din padurea sa, si carele sa aduca materialele, iar oamenii numai bratele de munca sa le puna. Imediat s-a inceput construirea bisericii care s-a terminat in 1908 sub preotul Nestor Damsa. Atunci, in 1906 a fost daramata biserica veche de zid, care a fost construita in anul 1797. In aceasta biserica veche s-a pastrat un masai pentru altar brodat cu fir de aur de mana Sofiei Ioanovici, care l-a donat bisericii in 1886. Cele doua clopote ale bisericii , turnate la Timisoara, au fost instalate sub preotul Petru Damsa, - unul in 1923, iar celalalt in 1936- ,fapt atestat de inscriptiile de pe ele. Este posibil ca vechile clopote ale bisericii sa fie fost rechizitionate si topite in timpul primului razboi mondial, pentru productia de tunuri, asa cum s-a intamplat in multe sate banatene. In anul 1940 pictura avea numai iconostasul, fiind facuta de catre Ion Badiu. Din cartile provenite din biserica din Duleu, la arhiva episcopiei Caransebesului se afla un Penticostar ( Ramnic, 1743), Antologhion ( Ramnic, 1745 si 1785), Octoih ( Ramnic 1750), Adunarea Cazaniilor (Viena,1793), si un Triod ( Blaj, 1800). Prin testament, Gh. Ioanovici a lasat cate 1.000 de coroane bisericii din Duleu, si 1.000 de coroane bisericii din Valea Mare. Suma lasata prin testament , dupa cum reiese din protocolul parohial Duleu din 20 iunie 1910, se afla la Casa Diecezana din Caransebes, fiind necesara la plata datoriei catre firma care a edificat biserica. Pentru a nu se uita aceste lucruri, peste ani, preotul Petru Damsa, insemneaza in 21 nov. 1944 pe un carnet intitulat ,,Tabloul despre diferite evenimente ale parohiei, ale binefacatorilor, si ale preotilor de când se stie", pe care scrie:- ,,Patronii bisericii si ajutatorii au fost Ilustrul Domn George Ioanovici cu sotia sa, Sofia ... a contribuit cu 2.000 de coroane si cu lemnul necesar pentru zidirea bisericii. Nu numai biserica a beneficiat de marinimia sa, ci si scoala. A infiintat un fond scolar si bisericesc pentru bunul mers al scolii. Pe langa salariul lor, invatatorii din Duleu si Valea Mare primeau anual un ajutor in bani oferit de el ( 80 coroane). Drept recunostinta, in scoala confesionala alaturi de tabloul mitropolitului Andrei Saguna si al episcopului Nicolae Popea era pus la loc de cinste si tabloul lui Gh. Ioanovici. Imaginea de aici este din 1940. Este normal ca numele lui nici macar sa nu fie pomenit intre ctitorii bisericii, pentru ca nimeni nu mai stie despre el. Astazi in biserica din Duleu sunt trecute pe pereti numai numele celor care inca sunt in viata si au platit bani pentru aceasta