Format:Pagina principală/Articol de calitate/51
Tâmpa (în maghiară Czenk, în germană Zinne, alternativ Kapellenberg) este un munte care aparține de masivul Postăvaru, localizat în sudul Carpaților Orientali (mai precis în Carpații de Curbură) și înconjurat aproape în totalitate de municipiul Brașov. Înălțimea: 960m (după unele surse 995m), la aproape 400m deasupra orașului.
Muntele este alcătuit în principal din formațiuni calcaroase, formându-se în urma procesului de încrețire a scoarței terestre.
Mare parte a sa (150 ha) este declarată rezervație naturală, datorită speciilor de animale (urși, râși, lupi, fluturi - 35% din totalul speciilor din țara noastră, păsări) și plante rare (crucea voinicului, obsiga bârsană) care se găsesc pe acest munte. Pe Tâmpa se poate ajunge pe mai multe căi: există cele 25 de serpentine, tăiate în 1837 de către Ocolul silvic al Brașovului, treptele lui Gabony, drumul Cavalerilor, vechi din vremea cetății Brașovia sau drumul pentru mașină de "la iepure". Cei neobișnuiți cu drumețiile lungi pot lua telecabina, care face legătura între Cabana-restaurant Casa Pădurarului de la poale și Restaurantul Panoramic, aflat pe coama muntelui, în mai puțin de trei minute. Priveliștea din vârful Tâmpei oferă o splendidă panoramă asupra orașului, iar în zilele senine se poate observa întreaga țară a Bârsei.