Fus (unealtă)

(Redirecționat de la Fus de tors)

Un fus este o unealtă, de obicei făcută din lemn, folosită pentru tors,[1] răsucirea fibrelor precum lâna, inul, cânepa, bumbacul în fire rezistente. Este adesea ajustat fie în partea de jos, la mijloc sau în partea de sus, de obicei cu o greutate sub formă de disc sau de obiect sferic numit fusaiolă;[1] multe fuse, totuși, sunt fixate pur și simplu prin îngroșarea formei lor în partea de jos (de exemplu fusele Orenburg și cele franceze). Fusul poate avea, de asemenea, un cârlig, o canelură sau o crestătură în partea de sus pentru a ghida firul. Fusele sunt de multe dimensiuni și de greutăți diferite, în funcție de grosimea firului care se dorește tors. Unele sunt acționate manual sau prin intermediul unei roți și sunt esențiale în procesul de prelucrare a materialelor textile.

Fus cu fire de bumbac, fără titirez, reprezentând „forma de fus”.

Originea[2] primului fus din lemn se pierde în istorie, deoarece materialele nu au supraviețuit. Fusele cu titirez datează cel puțin din timpurile neolitice;[1] titireze (ca elemente ale fusului) au fost găsite în săpături arheologice din întreaga lume.[3]

Un fus face parte, de asemenea, din roțile tradiționale de tors, acolo unde este orizontal, cum ar fi la charkha indiană. Și în producția industrială de ață se folosesc și fuse.

Lemnul preferat în mod tradițional pentru fabricarea fuselor a fost cel de Euonymus europaeus (salbă-moale).[4]

Referințe religioase

modificare

Fusul este strâns asociat cu multe zeițe, inclusiv cu zeița germanică Holda și cele grecești Artemis și Atena. Este adesea legat de soartă, deoarece greceștile Moirae și nordicele Norn lucrează cu fire care reprezintă vieți.[5]

În creștinism, Evanghelia apocrifă a lui Iacov o înfățișează pe Fecioara Maria ca fiind ocupată în torsul de fire pentru Cortina Templului, când îngerul Gavriil îi spune că îl va naște pe Iisus.[6]

Referințe culturale

modificare

Cele mai moderne ilustrații ale basmului Frumoasa adormită o reprezintă pe prințesă înțepându-și degetul de furca unei roți de tors moderne; totuși această versiune a roții fie nu a fost inventată, fie nu a fost într-atât de folosită în toată Europa când versiunile principale ale poveștii erau în mod obișnuit spuse. Edițiile lui Perrault și a Fraților Grimm o prezintă înțepându-și degetul cu un fus, iar în unele versiuni ale poveștii se înțeapă într-o roată mare, mai exact un fus aflat pe o roată.

Referințe biologice

modificare

În biologie, fusul mitotic este un ansamblu de proteine și ADN care se formează în timpul diviziunii celulare pentru a separa cromatidele în timpul mitozei sau meiozei celulelor eucariote. Cuvântul „mitoză” este derivat din cuvântul grecesc „mitos”, care înseamnă fir de urzeală.[7]

  1. ^ a b c Flohr, Miko (). „textile production”. Oxford Classical Dictionary (în engleză). doi:10.1093/acrefore/9780199381135.013.6313. ISBN 978-0-19-938113-5. Accesat în . 
  2. ^ https://silalinguists.com/about.html#SILA-Linguists-Logo
  3. ^ https://silalinguists.com/about.html#SILA-Linguists-Logo
  4. ^ Clapham, A. R. (1975). The Oxford Book of Trees. Oxford: Oxford University Press. p.31.
  5. ^ Rosich, Mireia (). „Unravelling mythology: mythological figures who spin”. Datatèxtil. 38: 40–48. 
  6. ^ Winn Leith, Mary Joan (). „Review of Late Antique Images of the Virgin Annunciate Spinning. Bryn Mawr Classical Review. 
  7. ^ „mitosis | Origin and history of mitosis by Online Etymology Dictionary”. . Arhivat din original la . Accesat în . 

Vezi și

modificare

Legături externe

modificare