Hestia

Hestia
Zeița căminului

Hestia Giustiniani
Civilizația	religia în Grecia Antică[*]
Simboluri	vatra
Tată	Cronos
Mamă	Rhea
Frați	Zeus, Poseidon, Demetra, Hera și Hades
Modifică date / text

Hestia (în greaca veche: Ἑστία) în mitologia greacă este zeița căminului, a focului sfânt, prima fiică a lui Cronos și Rheei, soră a lui Zeus, Poseidon, Demetra, Hera și Hades.

Cu toate că a fost curtată de Apollo și de Poseidon, Hestia a obținut de la Zeus dreptul de a-și păstra virginitatea pentru totdeauna. În plus, Zeus i-a acordat onoruri excepționale: i se închina un cult în toate casele oamenilor și în templele tuturor zeilor. Așa cum căminul domestic era centrul religios al locuințelor umane, Hestia era centrul religios al locuinței divine. Această imobilitate a Hestiei explică faptul că nu a jucat nici un rol în vreo legendă. A rămas un principiu abstract, întruchipând ideea de cămin, nemanifestându-se ca o divinitate personală.

Hestia este corespondenta Vestei în mitologia romană.

Etimologie

Giustiniani Hestia în Dicționarul antichităților clasice, O. Seyffert, 1894

Numele lui Hestia înseamnă „vatră, șemineu, altar”. Aceasta provine din cuvântul wes din limba indo-europenă care înseamnă „arde” (h₂wes- „locuiește, treci noaptea, stai”). Se referă astfel la oikos, care înseamnă casă, gospodărie sau familie. O formă timpurie a templului este vatra; primele temple de la Dreros și Prinias de pe Creta sunt de acest tip, așa cum este și templul lui Apollo din Delphi, despre care se spunea că are hestia sa interioară". Sala mare miceniană (megaron), la fel ca și sala lui Ulise din Itaca , conform Odiseeii lui Homer, avea o vatră centrală. ^[1]^[2]^[3]^[4]

Caracterizare

Hestia pictată pe un vas de ceramică

Epitete

Äídios (ἀΐδιος), însemnând „eternă”:^[5]
Khlöómorphos (χλοόμορφος), însemnând „verde”, „înverzită”;
Polýolvos (πολύολβος), însemnând „plină de binecuvântări”;
Vasíleia (βασίλεια) - „regină”;

Atribute

Cultul lui Hestia era centrat în jurul căminului, atât casnic, cât și civic. Căminul era esențial pentru căldură, pentru prepararea mâncării și pentru finalizarea jertfelor aduse zeităților. La sărbători, Hestia primea prima și ultima libație de vin. Pausanias scrie că oamenii din Eleia sacrificau mai întâi pentru Hestia și apoi pentru alți zei. Xenofon, în Cyropaedia, scrie că Cyrus cel Mare sacrifica mai întâi pentru Hestia, apoi pentru Zeus suveranul și apoi pentru orice alt zeu sugerat de magi.^[6]

Mitologie

Hestia este o zeiță din prima generație de olimpieni. Este fiica cea mai mare a titanilor Rhea și Cronos și sora lui Demetra, Hades, Hera, Poseidon și Zeus. Imediat după nașterea lor, Cronos și-a înghițit toți copiii (Hestia a fost prima care a fost înghițită), cu excepția celui mai tânăr, Zeus. Zeus l-a forțat pe Cronos să-și regurgiteze copiii și a condus un război împotriva lui și a celorlalți Titani. Ca „prima care a fost devorată ... și ultima care a fost renăscută”, Hestia era atât fiica cea mai mare, cât și cea mai tânără; această inversiune mitică se regăsește în „Imnul homeric către Afrodita” (700 î.Hr.).^[7]

Zeus i-a încredințat Hestiei sarcina de a întreține focul din vatra Olimpului cu porțiunile grase, combustibile, ale sacrificiilor de animale aduse zeilor. Oriunde se gătea mâncare sau se ardea o ofrandă, ea avea astfel partea ei de onoare; de asemenea, în toate templele zeilor, ea era onorată. „Printre toți muritorii, ea era șefa dintre zeițe”.^[8]

Zeii Poseidon și Apollo (fratele și, respectiv, nepotul ei) s-au îndrăgostit de Hestia și au concurat pentru mâna ei. Hestia nu a vrut pe niciunul dintre ei și, în schimb, s-a dus la Zeus și a făcut un mare jurământ, că va rămâne virgină pentru totdeauna și nu se va căsători niciodată. În Imnul homeric al Afroditei, Afrodita este descrisă ca neavând „nicio putere” asupra Hestiei.^[9]

Cultul Hestiei

Foarte puține temple de sine stătătoare au fost dedicate Hestiei. Pausanias menționează unul în Ermioni și unul în Sparta, acesta din urmă având și un altar.^[10] Hellenica lui Xenofon menționează lupte în jurul și în interiorul templului lui Hestia din Olympia, o clădire separată de sala de consiliu a orașului și de teatrul adiacent. Un templu al Hestiei se afla și în Andros.^[11]

Răspândire geografică

Grecia de Sud:

Grecia de Nord:

N Tesalia: Larisa^[12]

Marea Egee:

Grecia Egee Tenedos^[12]
GE Naxos^[12]

Referințe și note

^ R. S. P. Beekes. Etymological Dictionary of Greek, Brill, 2009, p. 471.
^ Calvert Watkins, "wes-", în: The American Heritage Dictionary of Indo-European Roots. Houghton Mifflin Harcourt, Boston 1985 (web archive).
^ Mallory, J. P.; Adams, D. Q. (24 august 2006). The Oxford Introduction to Proto-Indo-European and the Proto-Indo-European World (în engleză). OUP Oxford. p. 220. ISBN 978-0-19-928791-8.
^ West, M. L. (24 mai 2007). Indo-European Poetry and Myth (în engleză). OUP Oxford. p. 145. ISBN 978-0-19-928075-9.
^ HESTIA: THE EPITHETS
^ Xenophon, Cyropaedia, 7.5.57
^ Kerenyi, p. 91.
^ Homeric Hymn to Aphrodite (5) 32
^ Homeric Hymn to Aphrodite (5), 21–32
^ Pausanias, 2.35.1 & 3.11.11
^ The Princeton Encyclopedia of Classical Sites, Andros
^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f ^g en Cultul Hestiei, cu referințe pe theoi.com

Bibliografie

Hestia este menționată de Hesiod, Diodorus Siculus, Platon, Aristofan, Pausanias, Suidas, Ovidiu și Cicero.
Victor Kernbach, Dicționar de mitologie generală, București, Albatros, 1995
Anca Balaci, Mic dicționar de mitologie greacă si romană, București, Editura Mondero, 1992, ISBN 973-9004-09-2
George Lăzărescu, Dicționar de mitologie, București, Casa Editorială Odeon, 1992, ISBN 973-9008-28-3
N.A.Kun, Legendele și miturile Greciei Antice, București, Editura Lider, 2003, ISBN 973-629-035-2