Hidropizia sau hidropsul (din greaca hydor, hydatos = apă + opsis = aspect) este o acumulare anormală de lichid seros, prin diverse mecanisme, la nivelul unor cavități preformate (peritoneală, pleurală, pericardică), al unor compartimente din organism sau în țesutul conjunctiv. Acumularea de lichid (sau gaz) într-o cavitate a organismului sau anumite țesuturi se mai numește epanșament.[1][2][3] Hidropizia este cunoscută popular sub numele de dropică (acest termen popular se referă mai ales la ascită sau anasarcă; dropică la cap are sensul de hidrocefalie).[1][4]

Edeme masive ale gambelor

Forme de hidropizie

modificare
 
Ascită

În funcție de caracterul și localizarea acumulării lichidului seros se disting următoarele forme ale hidropizii:[1][2]

  • ascită - acumularea de lichid în cavitatea peritoneală.
  • hidropericard - epanșament în interiorul cavității pericardice
  • hidrotorax - acumularea de lichid seros (transsudat) în cavitatea pleurală.
  • hidrartroză (hidrops articular) - acumularea de lichid într-o cavitate articulară
  • hidrops labirintic (hidropizie labirintică) - transsudat seros în labirintul anterior sau posterior al urechii interne
  • hidrops vezicular - dilatarea veziculei biliare, ce conține bilă albă
  • hidrops corneean - acumulare bruscă, dureroasă de lichid în cornee
  • edem – infiltrație de lichid seros în țesuturi, îndeosebi în piele, cu acumulare de lichid în țesutul conjunctiv subcutanat. Edemul poate fi local sau afectează un organ întreg (edemul pulmonar, edemul cerebral), iar forma sa generalizată se numește anasarcă.
  • hidrops fetal (anasarcă fetoplacentară, boală Schridde) - edem generalizat și intens al placentei și al fetusului, cu producere de ascită
  • hidrocefalie - creșterea anormală a cantității de lichid cefalorahidian la nivelul ventriculelor cerebrale

Personalități decedate de hidropizie

modificare
 
Hidrocefalie

842 : Sfântul Grigorie Decapolitul

Hidropizia infecțioasă a peștilor

modificare
 
Hidropizia la peștele neon (Paracheirodon innesi)
 
Carasul auriu (Carassius auratus) atins de hidropizie

Hidropizia infecțioasă (ascites infectiosa cyprinorum, viremia de primăvară, eritrodermatita peștilor) este o boală infectocontagioasă gravă a unor pești, întâlnită în special la crap și caras, care se manifestă sub formă de edem generalizat, ascita. Mai puțin receptivi sunt linul, plătica, babușca, mreana, știuca, șalăul sau peștii de acvariu. Hidropizia infecțioasă este cunoscută atât în apele naturale, cât mai ales în crescătorii. Agentul patogen este virusul Rhabdovirus carpio din familia Rhabdoviridae în asociație cu bacteria Aeromonas punctata (sau Pseudomonas fluorescens). Incubația este 2-4 săptămâni.[5][6]

Se disting 3 forme a hidropiziei infecțioase:

  • Forma acută (viremia de primăvară) care se manifestă prin lepidortoză (solzi zbârliți), exoftalmie, ascită, edem generalizat, hemoragii subcutanate, branhii palide și cu puncte hemoragice, hipodinamie.
  • Forma subacută (eritrodermatita) cu ulcerații mari, profunde și necroza cutanată a înotătoarelor
  • Forma cronică (eritrodermatita) cu eritem abdominal și la baza înotătoarelor pectorale, puncte hemoragice, flictene sau ulcere cutanate, necroze musculare și la înotătoare.

Combaterea bolii se efectuează prin tratamente cu antibiotice (cloramfenicol, streptomicină, aureomicină), injectate intraperitoneal sau adăugate în amestec cu furaje.

  1. ^ a b c Valeriu Rusu. Dicționar medical. Ediția a II-a revizuită și adăugită. Editură Medicală, București, 2004
  2. ^ a b Elizabeth A. Martin. Oxford. Dicționar de medicina. Editia a VI-a. Editura ALL. 2011
  3. ^ Hydropisie. Dictionnaire médical de l'Académie de Médecine
  4. ^ Eugenia Dima, Doina Cobeț, Laura Manea, Elena Dănilă, Gabriela E. Dima, Andrei Dănilă, Luminița Botoșineanu. DEXI - Dicționar explicativ ilustrat al Limbii Române. Editura Gunivas, 2007.
  5. ^ L. Lustun, I. Rădulescu, V. Voican. Dicționar piscicol. Editura Ceres. București 1978.
  6. ^ Sergiu I. Cărăușu. Tratat de ichtiologie. Editura Academiei Republicii Populare Române, Bucuresti 1952