Wikipedia

Inocybe lanuginosa

specie de ciupercă

Inocybe lanuginosa (Pierre Bulliard, 1788 ex Paul Kummer, 1871) din încrengătura Basidiomycota, în familia Inocybaceae și de genul Inocybe,[2][3] este o specie destul de răspândită de ciuperci otrăvitoare, provocând uneori intoxicații letale. Acest burete coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). Un nume popular nu este cunoscut. În România, Basarabia și Bucovina de Nord trăiește în grupuri pe sol calcaros în păduri de conifere pe lângă molizi și pini, adesea sub lemn în descompunere. Apare de la câmpie la munte, din (iunie) iulie până în octombrie (noiembrie).[4][5]

Inocybe lanuginosa
Genul Inocybe, aici I. lanuginosa
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Inocybaceae
Gen: Inocybe
Specie: I. lanuginosa
Nume binomial
Inocybe lanuginosa
(Bull.) P.Kumm. (1871)
Sinonime
  • Agaricus lanuginosus Bull. (1788)
  • Astrosporina lanuginosa Bull. J.Schröt. (1889)
  • Astrosporina lanuginosa var. ovatocystis Kühner (1976)
  • Inocybe lanuginosa var. alpina Schmid-Heckel (1988)[1]
Modifică text Consultați documentația formatului

Taxonomie modificare

 
Pierre Bulliard

Numele binomial Agaricus lanuginosus a fost determinat de renumitul savant francez Pierre Bulliard în volumul 8 al marii sale opere Herbier de la France, din anul 1788.[6]

Apoi, în 1871, cunoscutul micolog german Paul Kummer a transferat specia corect la genul Inocybe, sub păstrarea epitetului, de verificat în lucrarea sa principală Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichten und sicheren Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze mit Ausnahme der Schimmel- und allzu winzigen Schleim- und Kern-Pilzchen,[7] fiind numele curent valabil (2021).

Taxonii Astrosporina lanuginosa a lui Joseph Schröter din 1889 [8] precum variațiile Astrosporina lanuginosa var. ovatocystis a lui Robert Kühner din 1976[9] și Inocybe lanuginosa var. alpina a micologului german Helmuth Schmid-Heckel din 1988 ).[10] sunt acceptate sinonim, pe când denumirea identică cu cea al lui Joseph Schröter a micologului german Jörg Raithelhuber din 1995[11] a fost declarată ilegitimă, taxonul lui Schröter fiind ăl mai vechi.

Epitetul specific este derivat din substantivul latin (latină lanugo=lâna la fructe, la ierburi, de pe pânză),[12] din care s-a format adjectivul (latină lanuginosus=scurt lânos, flocos),[13] datorită aspectului cuticulei.

Descriere modificare

 
Bres.: Inocybe lanuginosa
  • Pălăria: destul de robustă și fibroasă are un diametru de 2-7 (9) cm, este convexă până aplatizat convexă cu o cocoașă tocită, ocazional și oarecum deprimată în mijloc, marginea fiind îndreptată în jos și franjurat proeminentă. Cuticula uscată este flocos-lânoasă, spre centru aproape solzoasă, nu căpriorită. Coloritul, la început gri-brun deschis cu nuanțe carnee, schimbă apoi spre ocru-brun, brun-portocaliu până maroniu, în centru uneori ceva mai închis.
  • Lamelele: sunt destul de subțiri și nu prea aglomerate, inegale, slab bombat atașate la picior, muchiile fiind albe și în tinerețe brumate, ondulate până bulboase. Coloritul inițial gri deschis devine cu timpul brun-cenușiu și în sfârșit brun ruginiu închis, uneori cu nuanțe măslinii.
  • Piciorul: fibros de 2-6 (8) cm înălțime și de 0,3-0,5 (0,8) cm grosime este cilindric, adesea îndoit, plin, la bătrânețe gol, fără inel și fără bulb la bază. Suprafața este pe două treimi pâslos-lânoasă, în treimea de sus cu caneluri și brumată numai direct sub pălărie. Coloritul, în tinerețe gri-albicios, devine apoi brun până ruginiu pe un fundal deschis, spre vârf mai slab maroniu albicios, la bază uneori cu o tentă roșiatică.
  • Carnea: compactă și fibroasă, este murdar albicioasă până, în picior, ocru deschisă, ca culoarea lemnului, ocazional cu o tentă măsline. Mirosul inițial imperceptibil devine repede mucegăit pământos și ceva spermatic, gustul fiind blând, dar și el mucegăit.[4][5]
  • Caracteristici microscopice: are spori ocru, netezi, stelați poligonal sau hexagonal, cu vârfuri ascuțite puternic, având o mărime de 12-15 x 8-9 microni. Pulberea lor este de un brun închis. Basidiile clavate cu preponderent 4 sterigme fiecare măsoară (25) 30-(31) 35 x 6,5 (7)-8 microni. Cistidele (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) de 50-60 x 20-25 microni sunt veziculoase și pediculate, vârfurile cu incrustații galbene. Cheilocistidele (elemente sterile situate pe muchia lamelor) cilindrice sau clavate, rar ovoidale, cu pereți de 1-2 µm grosime și o dimensiune de 30-54 x 13-18 prezintă doar puține capete cristaline care de obicei lipsesc. Pileocistidele (elemente sterile de pe suprafața pălăriei) au hife cilindrice cu cleme și septuri de 42-80 x 10-17 microni dimensiune, fiind incrustate brun. Caulocistide (cistide situate la suprafața piciorului) de 35-75 x 8-13 microni fără incrustații la capăt apar doar spre vârful piciorului.[14][10]
  • Reacții chimice: nu sunt cunoscute.[15]
  •  
    I. lanuginosa, lamele și picior
  •  
    I. lanuginosa mai bătrâne

Confuzii modificare

Inocybe lanuginosa poate nu numai fi confundată cu specii ale aceluiași gen cum sunt Inocybe dulcamara (otrăvitoare),[16] Inocybe fraudans (otrăvitoare),[17] Inocybe godeyi,[18] Inocybe hirtella (foarte otrăvitoare, poate chiar letală),[19] Inocybe hystrix (letală),[20] Inocybe lacera (posibil, letală, apare deja din mai în păduri mixte, pe arsuri, preferând un sol nisipos și necalcaros, miros spermatic, ceva putred, gust blând),[21] Inocybe petiginosa (otrăvitoare),[22] Inocybe stellatospora (probabil letală)[23] sau Inocybe terrigena (foarte otrăvitoare),[24] și, de asemenea, de exemplu cu Armillaria ostoyae sin.Armillaria solidipes (comestibilă),[25] Pholiota squarrosa (de comestibilitate restrânsă)[26] Pholiota squarrosoides (necomestibilă)[27] sau Tricholoma vaccinum (necomestibil, ingerat în cantități mai mari toxic, se dezvoltă în același habitat ca specia descrisă, miros făinos-pământos, gust făinos, amărui și slab iute).[28]

Specii asemănătoare în imagini modificare

  •  
    Armillaria ostoyae sin. Armillaria solidipes
  •  
    !!Inocybe dulcamara!!
  •  
    !!Inocybe fraudans!!
  •  
    !!!Inocybe hirtella!!!
  •  
    !!!Inocybe hystrix!!!
  •  
    !!!Inocybe lacera!!!
  •  
    !!Inocybe petiginosa!!
  •  
    !!!Inocybe stellatospora!!
  •  
    !!Inocybe terrigena!!
  •  
    Pholiota squarrosa
  •  
    !Pholiota squarrosoides!
  •  
    !Tricholoma vaccinum!

Valorificare modificare

Cu toate că Inocybe lanuginosa conține de cinci ori mai puțină muscarină decât extrem toxica Clitocybe rivulosa, ea totuși provoacă intoxicații severe, uneori letale.[29][30] În plus conține radioizotopul cesiu-137 în doze destul de mari.[31]

Este foarte recomandat, să nu se culeagă, guste și nici mănânce o ciupercă doar asemănătoare, pentru a evita accidente fatale!

Note modificare

  1. ^ NCBI
  2. ^ Index Fungorum
  3. ^ Mycobank
  4. ^ a b Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 262-263-1, ISBN 88-85013-25-2
  5. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 350-351, ISBN 978-3-440-14530-2
  6. ^ Pierre Bulliard: „Herbier de la France”, volumul 8, Editura Didot et Debure, Paris 1788, p. 370 (tab. + text)
  7. ^ Paul Kummer: „Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichten und sicheren Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze mit Ausnahme der Schimmel- und allzu winzigen Schleim- und Kern-Pilzchen” („Ghid pentru știința micologiei, fără ciupercuțe de mucegai și prea mici mucoase și nucleici”), cu 80 de ilustrații litografice, Editura E. Luppe, Zerbst 1871, p. 80
  8. ^ Joseph Schröter (Ferdinand Kohn ed.): „Die Pilze Schlesiens”, în: „Kryptogamen-Flora von Schlesien”, vol. 3, partea 1 (3-40), Editura J. U. Kern, Breslau 1888, p. 493
  9. ^ Robert Kühner în: „Österreichische Zeitschrift für Pilzkunde”, vol 42, Viena 1976, p. 19
  10. ^ a b Helmuth Schmid-Heckel: „Pilze in den Berchtegadener Alpen”, Lucrarea de cercetare nr. 15, Editura Berchtesgadener Anzeiger, Berchtesgaden 1988, p. 95, ISBN: 3-922325-14-9 [1] Arhivat în , la Wayback Machine.
  11. ^ Jörg Raithelhuber: „Astrosporina lanuginosa”, în: „Metrodiana”, vol. 23, nr. 1, Stuttgart 1995, p. 9
  12. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 671, ISBN 3-468-07202-3
  13. ^ Karl Ernst Georges: „Ausführliches lateinisch-deutsches Handwörterbuch”, vol. 2, Editura Hahn’sche Buchhandlung, Hanovra și Leipzig 1918, p. 557
  14. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XVI, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1930, p. + tab. 755
  15. ^ Helmut Gams (ed.): Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 3-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1967, p. 259
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 242-243 - 1, ISBN 3-405-12116-7
  17. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 344-345, ISBN 978-3-440-14530-2
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 226-227, ISBN 3-405-12081-0
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 234-235 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  20. ^ Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 238-239 - 1, ISBN 978-3-440-13447-4
  21. ^ Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 238-239 - 4, ISBN 978-3-440-13447-4
  22. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 262-263-2, ISBN 88-85013-25-2
  23. ^ Roger Heim: „Le genre Inocybe: précédé d'une introduction générale”, 1931, p. 400
  24. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 371, ISBN 3-85502-0450
  25. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 24-25, ISBN 88-85013-25-2
  26. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 104-105, ISBN 3-405-12081-0
  27. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 138-139, ISBN 88-85013-46-5
  28. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 302-303 - 1, ISBN 88-85013-37-6
  29. ^ Deutsche Botanische Gesellschaft, Deutsche Zoologische Gesellschaft: „Berichte Biochimie und Biologie, referierendes 0rgan der Deutschen Botanischen Gesellschaft und der Deutschen Zoologischen Gesellschaft”, vol. 36, Editura Springer-Verlag, Berlin 1936, p. 612
  30. ^ Pilzforum
  31. ^ Anette Reisinger: „Radiocäsium in Pilzen: mit 53 Tabellen”, Editura J. Cramer, Braunschweig 1994, p. 60

Bibliografie modificare

  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • René Flammer, Egon Horak: „Giftpilze – Pilzgifte, Pilzvergiftungen - Ein Nachschlagewerk für Ärzte, Apotheker, Biologen, Mykologen, Pilzexperten und Pilzsammler”, Editura Schwabe, Basel 2003, ISBN 3-7965-2008-1
  • German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Verbreitungsatlas der Großpilze Deutschlands (West)“, Editura Ulmer, Stuttgart 1991, ISBN 3-8001-3536-1
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, p. 116, ISBN 3-405-11568-2
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 1, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Edmund Michael, Bruno Hennig, Hanns Kreisel: „Handbuch für Pilzfreunde“, vol. 1: „Die wichtigsten und häufigsten Pilze mit besonderer Berücksichtigung der Giftpilze“, Editura Spektrum Akademischer Verlag, Berlin 1983
  • Gustav Lindau, Eberhard Ulbrich: „Die höheren Pilze, Basidiomycetes, mit Ausschluss der Brand- und Rostpilze”, Editura J. Springer, Berlin 1928
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe modificare

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Inocybe_lanuginosa&oldid=15972862