Ion Nunweiller

fotbalist român
Ion Nunweiller
Ion Nunweiller (1971).jpg
Informații generale
Data nașterii 9 ianuarie 1936(1936-01-09)
Locul nașterii Piatra Neamț, România
Data decesului (79 de ani)
Locul decesului Pitești
Înălțime 179 cm
Post Fundaș
Cluburi de juniori
Ani Club
1950–1951 600px vertical HEX-00529F White.svg Spartac București
1951–1956 600px Culori Dinamo (pre-1990).png Dinamo București
Cluburi de seniori*
Ani Club Ap (G)
1956–1968 600px Culori Dinamo (pre-1990).png Dinamo București 252 (19)
1968–1970 Giallo e Blu (Strisce) con tondo Rosso e ramo di quercia Verde.svg Fenerbahçe 57 (6)
1970–1972 600px Culori Dinamo (pre-1990).png Dinamo București 35 (0)
Echipa națională
Ani Țară Ap (G)
1958–1967 Flag of Romania.svg România 40 (0)
Echipe antrenate
1972–1979 600px Culori Dinamo (pre-1990).png Dinamo București
1981–1983 600px BAD LML.png Gloria Bistrița
1984–1986 Azzurro e Bianco.svg Corvinul Hunedoara
1986–1989 660px eleven vertical stripes HEX-0000BF HEX-F8E732.svg Flacăra Moreni
1990 600px Culori Arges.png Argeș Pitești
1990–1991 600px Bursaspor.jpg Bursaspor
1992–1993 Culori Ceahlaul LAN.svg Ceahlăul
1998–1999 600px Giallo e Blu (Strisce)2.png FC Baia Mare
* Apariții și goluri pentru echipa de club doar în cadrul campionatului național

Ion Nunweiller (n. ,[1] Piatra Neamț, Neamț, România – d. , Pitești, România) a fost un fotbalist român, care a jucat la Echipa națională de fotbal a României.

La vârsta de 14 ani, în 1950, juca la Progresul ICAS București.

Din 1951 a trecut la Dinamo București (debut în Divizia A pe 12 august 1956, Dinamo Buc. - Dinamo Bacău 2 - 1), unde a activat întreagă carieră până în 1972, cu două perioade de întrerupere: în 1956 la Dinamo și 1968-1970 la Fenerbahce, în Turcia, unde în 1970 a cucerit eventul campionat-cupă. Înzestrat cu deosebite calități fizice și morale a reprezentat tipul apărătorului-luptător, bun acroșer, excelent la jocul de cap, sigur în deposedarea adversarului, ambițios și tenace.

De la el și de la fratele său Lică provine porecla "câinele roșu", preluată mai târziu de clubul dinamovist. A fost un veritabil stâlp al apărării dinamoviste și al naționalei în cele 40 de meciuri în care a îmbrăcat tricoul cu nr. 3. printre marile sale performanțe, a jucător, se înscriu 5 titluri și 3 cupe (279 jocuri/19 goluri în prima noastră divizie, 26/3 în cupele europene).

Ca antrenor s-a afirmat relativ repede, reușind chiar în primul an la conducerea tehnică a lui Dinamo, în 1972-1973, să câștige titlul. În continuare a activat în cuplu cu Nicușor, tot la Dinamo, câștigând în următorii doi ani, încă un titlu, performanță pe care a repetat-o și în 1977, ca antrenor principal la Dinamo. Din 1979 a lucrat la echipele naționale de juniori din cadrul F.C. Luceafărul contribuind la formarea unor valoroase promoții de jucători. După câteva escale fără ecou la Gloria Bistrița (1981-1983), Corvinul (1984-1986), Flacăra Moreni (1986-1989 unde a antrenat echipa mare în timp ce fratele său, Victor Nunweiller, a antrenat echipa mică) și F.C. Argeș (1990-1991), a ajuns pe banca echipei turce Bursaspor. A urmat apoi Ceahlăul, pe care, în 1993, a promovat-o în prima divizie.

După o scurtă retragere a preluat echipa feminină (1996-1998), iar în 1998, F.C. Baia Mare. După 1999 s-a retras, devenind consilier la Dinamo.

Pe 25 martie 2008 a fost decorat de președintele României, Traian Băsescu pentru toată activitatea și pentru „formarea tinerelor generații de viitori campioni” cu „Meritul sportiv Clasa a III-a”.[2]

NoteModificare

  1. ^ Ion Nunweiller, Transfermarkt, accesat în  
  2. ^ „DECRET nr.402 din 18 martie 2008 privind conferirea Ordinului Meritul Sportiv”. Monitorul Oficial nr. 241/28 mar. 2008. Accesat în . 

Legături externeModificare

Articole biografice

Interviuri