Wikipedia

Ionel Budișteanu

Pentru alte persoane cu numele respectiv, vedeți Budișteanu.
Ionel Budișteanu
Date personale
Nume la naștereVoicu Nae Ion
NăscutRegatul României 8 octombrie 1919, Budești
Ilfov, România Modificați la Wikidata
DecedatRomânia 30 octombrie 1991 (72 de ani), București, România
București, România Modificați la Wikidata
ÎnmormântatCimitirul Bellu Modificați la Wikidata
Religiecreștinism ortodox[*]​ Modificați la Wikidata
Ocupațieviolonist, orchestrator, dirijor, compozitor
Gen muzicalpopulară, prelucrări folclorice, café-concert, romanțe, clasică
Instrument(e)vioară
Discografie
Listă completăDiscografia lui Ionel Budișteanu  Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Ionel Budișteanu (n. 8 octombrie 1919, Budești, județul Ilfov (azi în județul Călărași – d. 30 octombrie 1991, București) a fost un reputat violonist, dirijor și aranjor muzical român, de etnie romă, deseori numit „lordul muzicii populare românești”.[1]

Biografie modificare

S-a născut la data de 8 octombrie 1919, într-o familie de muzicanți vestiți din comuna Budești, județul Ilfov. De le denumirea comunei și-a luat numele de „Budișteanu”.[2] Tatăl său, Vasile Budișteanu, a cântat la țambal în diverse formații bucureștene, fiind cooptat ulterior în orchestra lui Grigoraș Dinicu, participând la Expozițiile Universale de la Paris (1937) și New York (1939).[2]

Studiile muzicale le-a urmat la Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică din București (1933-1936), avându-i profesori pe Vasile Filip (vioară), Victor Gheorghiu și Ioan D. Chirescu (teorie-solfegiu), Constantin Brăiloiu (folclor și istoria muzicii), Mihail Andricu (muzica de cameră) etc. Neputând să frecventeze cursurile cu regularitate se transferă la Conservatorul particular de muzică „Pro Arte” din București (1936-1937), unde l-a avut ca profesor pe Alexandru Theodorescu, concert-maestru al Filarmonicii.[3] Deși a concertat la Sala Dalles cu Orchestra „Pro Arte” (1938) când a executat Concertul în Mi major pentru vioară și orchestră de J.S. Bach, totuși Budișteanu a abandonat muzica clasică, îndreptându-se către muzica populară.[4]

În perioada 1940-1946 este violonist în orchestra lui Victor Predescu (care concerta la Radio România) și cea a lui Petrică Moțoi din București. Devine mai apoi violonist-solist în Orchestra Ansamblului „Banu Mărăcine” din București între 1946-1947.[5]

În 1947 devine violonist-solist al Orchestrei de muzică populară „Barbu Lăutaru” din București, iar din 1950 dirijorul acesteia conducând orchestra în paralel cu Nicu Stănescu până în 1970, timp de aproape două decenii.[4]

Urmează după două turnee la Festivalurile Internaționale ale Tineretului de la Varșovia (1955)[6] și Moscova (1957)[7] , unde a repurtat succese excepționale (care i-au adus titlul de „Artist emerit”). Budișteanu a preluat conducerea unor formații de muzică populară (alcătuită din cele mai bune elemente din București).[8] A început turneele în Grecia, Statele Unite (aici a condus Ansamblul denumit „Rapsodia română” în 1962), Franța, Belgia, Olanda, Germania, Austria, Israel (formația s-a numit „Miorița”), Algeria și Maroc.[9]

Între 1970-1991 este dirijorul Orchestrei „Rapsodia română” din București, susținând turnee în Polonia, Franța, URSS, Cipru, Grecia, Bulgaria, Statele Unite, Mexic, Japonia, Israel, Egipt, Argentina, Brazilia, Anglia, China, Mongolia, Spania, Italia, Elveția, Suedia, Finlanda, Norvegia, Austria, Germania, Belgia, Olanda, Turcia, Ceylon, India, Birmania, Iugoslavia, Ungaria, Albania, Danemarca etc.[10]

Sub bagheta a sa au evoluat importanți cântăreți și instrumentiști de muzică populară (Maria Lătărețu, Ioana Radu, Angela Moldovan, Ion Luican, Emil Gavriș, Nicolae Crăciunescu, Ilie Udilă, Nicolae Florian, Nicolae Vișan, Ilie Alecu, Aurel Ioniță, Constantin Pârvu, Radu Simion, Damian Luca, Iliuță Rudăreanu, Traian Lăscuț Făgărășanu, Constantin Cocriș etc.).

Decesul modificare

Moare la data de 30 octombrie 1991 la București.[11] Este înmormântat la cimitirul Bellu, foarte aproape de Amza Pellea și Ioana Radu.[12]

Distincții modificare

A fost distins și încununat cu suită de premii, decorații și titluri cucerite de-a lungul bogatei sale activități artistice.

  • Laureat al Premiului de Stat, clasa I (pe anii 1950-1951)
  • medalia Ordinul „Muncii”, clasa a III-a (1953)[13]
  • titlul de Artist emerit al R.P.R. (1957)[14]
  • titlul de Artist al Poporului” (1962)[13]
  • Ordinul „Meritul Cultural”, clasa a II-a (1966)[13]

Discografie modificare

Articol principal: Discografia lui Ionel Budișteanu.

Bibliografie modificare

  • Cosma, Viorel: Lăutarii de ieri și de azi, ediția a II-a, Editura „Du Style”, București, 1996, pp. 317-368, ISBN 973-9246-05-2
  • Cosma, Viorel: Interpreți din România. Lexicon. Dirijori – cântăreți – instrumentiști – regizori. Vol. I (A-F), Editura Galaxia, București, 1996, p. 107 ISBN 973-97473-5-3 ISBN 973-97473-6-1
  • Cosma, Viorel: București. Citadela seculară a lăutarilor români, Fundația culturală Gheorghe Marin Sepeteanu, București, 2009, pp. 348-359, ISBN 978-973-88609-7-1

Note modificare

  1. ^ Cosma, Lăutarii de ieri și de azi, p. 355
  2. ^ a b Cosma, Lăutarii de ieri și de azi, p. 353
  3. ^ Cosma,Lăutarii de ieri și de azi, p. 355
  4. ^ a b Cosma,Lăutarii de ieri și de azi, p. 356
  5. ^ Cosma,Lăutarii de ieri și de azi, pp. 355-356
  6. ^ Cosma, p. 356
  7. ^ Cosma,Lăutarii de ieri și de azi, p. 359
  8. ^ Cosma,Lăutarii de ieri și de azi, pp. 356-358
  9. ^ Cosma,Lăutarii de ieri și de azi, pp. 365-566
  10. ^ Cosma,Lăutarii de ieri și de azi, p. 367
  11. ^ Cosma, Lăutarii de ieri și de azi, p. 367
  12. ^ Cosma, Lăutarii de ieri și de azi, p. 368
  13. ^ a b c Cosma, Interpreți din România, p. 107
  14. ^ Cosma, Lăutarii de ieri și de azi, p. 359

Legături externe modificare

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Ionel_Budișteanu&oldid=15634445