Deschide meniul principal

Justiția de tranziție reprezintă o piatră de temelie in procesul dezvoltării si reconfigurării regimului politic, economic și social al unei societăți în urma experienței unei revoluții. Jon Elster defineste justiția de tranziție ca fiind compusă “dintr-o serie de procese, epurări, și reparații care au loc o dată cu tranziția de la un regim la altul"[1]. Orice formă de justiție de tranziție adoptată de o țară este dependentă considerabil de context, însă estista si o serie de legi universale – intensitatea cererii pentru retribuție scade o data cu creșterea intervalului de timp scurs între momentul infracțiunii și declanșarea tranziției, precum și o dată cu creșterea intervalului dintre declanșarea tranziției și începerea proceselor. Structura justiției de tranziție se bazează pe patru componente: motivația petru justiție; viziunea instituțională asupra justiției (cu privire la tipurile de justiție – political, legală și administrativă); nivelul de justiție abordat și rolul acesteia ca executor ; și agenții implicați în luarea deciziilor.

Justiția politica pura reprezintă „justiția” desemnată unilateral de ramura executivă a noului guvern – identificarea și pedepsirea răufăcătorilor de o maniera unilaterală și fără posibilitate de apel; în timp ce cea pur legală ar fi cea bazată pe legi lipsite de ambiguitate, susținute de puterea judiciară și izolată de restul ramurilor de guvernământ, și care se axează pe judecători și/sau jurați imparțiali.

Structura justitiei de tranzitie din TunisiaModificare

MotivațiaModificare

Tunisienii sunt clari cu privire la importanța fată de raspunderea pentru crimele din trecut, iar pașii ce au fost luați până în momentul de față au corespuns cererilor societății. Numeroși membrii proeminenți ai regimului lui Bel Ali au fost arestați și-și așteaptă procesele, inclusiv fostul ministru de interne Rafik Belhaj Kacem, cațiva înalți funcționari și foști membrii ai gărzii de securitate prezindețiale. Un numar considerabil de membrii ai clanului fostului dictator sunt acuzați de corupție și șantaj. Totuși, scopul și natura justiției de tranzitie ar putea avea nevoie de clarificări deoarece o serie de judecători și avocați tunisieni par a o considera ca fiind o alternativă la răspunderea penală. Avocat cu specializare pe drepturile omului, Naziha Boudhib subliniaza faptul ca răspunderea penală este o parte fundamentala a justiției de tranziție, și accentueaza rolul important jucat de procesele întocmite în restabilirea statului de drept[2].


Cazul TunisieiModificare

Cazul Tunisiei combină cele două forme, dar accentul pe justiția politică este considerabil mai scăzut decât în cazul Egiptului. Procesele false, care sunt exemplul principal de justiție politică în care aparența legalității este doar o ficțiune pentru ca rezultatul este prestabilit, nu reprezintă o practică uzuală în Tunisia pentru judecarea faptașilor. Independența puterii judiciare de alte ramuri ale guvernului și imparțialitatea juraților în interpretarea legii nu reprezintă pentru moment subiecte ce permit o analiză adecvată, procesele durând o perioada considerabilă de timp, și astfel neexistând un numar indeajus de mare de procese finalizate pentru a putea trage concluzii.
Numeroasele remaniei în Ministerul de Interne au întârziat ritmul urmăririlor penale și în ciuda existenței unui mandat de arestare, Ben Ali rămâne neîncarcerat în Arabia Saudită, în timp ce ritmul lent în care decurg investigațiile au trezit suspiciuni cu privire la lipsa unei voințe politice iar comisiile create sa investigheze cazurile de coruptie sunt lipside de mandate clare.[2] Numarul masiv de cazuri, atât penale cât și civile, pare să impună limitari cu privire la asigurarea compensațiilor adecvate, precum și un deficit de resurse umane si expertiză tehnică. Dorința de dreptate a dus la stabilirea a numeroase comisii iar in martie 2011, comisia anti-corupție a anunțat primirea a peste 4200 de cereri de investigare pentru cazuri de corupție și fraudă.
Privind reparațiile pentru daunele suferite în timpul protestelor, cererile au fost aduse în fața guvernului tunisian. În timp ce guvernul de tranziție a acordat o serie de compensații pentru victimelor violențelor din timpul Revoluției de iosomie, încă nu s-a elaborat un mecanism formal sau o strategie care sa schițeze un regulament de acordare a reparațiilor.
Deși se confruntă cu o serie de probleme, de la dificultăți economice, dispute despre politicile prioritare, neliniști sinducale, tensiuni intre regiunile de coastă privilegiate și regiunile continentale mai sărace, elita tunisiană pare sa fie de acord în cea ce priveste necesitatea de a demonta și reforma stucturile autoritare și de a rezist unei vânători de vrăjitoare police.
În timp ce procesul de tranziție către democrație a inceput, un număr de probleme socio-economice îi pune in pericol direcția. Marele risc rezidă în coexistența neliniștită între vechiul sistem de putere și cel emergent[3].

NoteModificare

  1. ^ John Elster (ed); Retribution and Reparation in the Transition to Democracy, Cambridge University Press, Cambridge, New York, 2006.
  2. ^ a b ICTJ’s Middle East and North Africa Program, Addressing the Past, Building the Future: Justice in Times of Transition Conference Report, Tunis, april 14-15, 2011
  3. ^ Maria Cristina, Paciello; Tunisia: Changes and Challenges of Political Transition, MEDPRO Technical Report No. 3/May 2011