Buretele vacii

specie de ciupercă
(Redirecționat de la Lactarius subdulcis)

Lactarius subdulcis (Christian Hendrik Persoon, 1801 ex Samuel Frederick Gray, 1821),[1] denumit în popor buretele vacii[2] sau turta lupului,[3] este o specie foarte comună de ciuperci comestibile din încrengătura Basidiomycota în familia Russulaceae și de genul Lactarius. Acest burete coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). În România, Basarabia și Bucovina de Nord crește solitar, dar și în grupuri pe sol proaspăt, calcaros sau neutru, în păduri de foioase, sub fagi, mult mai rar și în cele de conifere, acolo sub pini și molizi. Apariția este târzie, din septembrie până noiembrie.[4][5]

Lactarius subdulcis
Lact.sub.jpg
Buretele vacii
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Russulales
Familie: Russulaceae
Specie: L. subdulcis
Nume binomial
Lactarius subdulcis
(Pers.) Gray (1821)
Sinonime
  • Agaricus subdulcis Pers. (1801)
  • Galorrheus subdulcis (Pers.) P.Kumm. (1871)
  • Lactifluus subdulcis (Pers.) O.Kuntze (1891)
  • Lactarius oculatus (Peck) Burl. (1907)

DescriereModificare

 
Bres.: Lactarius subdulcis
  • Pălăria: are un diametru de 3-8 cm, este destul de cărnoasă, la început convexă, apoi din ce în ce mai plată și la deplină maturitate adâncită, adesea cu o papilă mai mult sau mai puțin semnificativă în mijloc. Cuticula este netedă și mată până slab catifelată, aproape mereu uscată, colorată de la ocru închis peste brun-portocaliu murdar, slab maroniu până la castaniu sau brun de cuișoare. În vârstă, se decolorează foarte des la margine, fiind și slab canelată.
  • Lamelele: stau numai puțin dense, sunt relativ subțiri, cu lamelule intercalate și nu prea înalte. Coloritul oscilează între pal crem și slab roșior, devenind la bătrânețe brun ca scorțișoara. Arată adesea câteva pete mici brunișoare. Sucul, care nu-și schimbă niciodată culoarea, este albicios până foarte slab crem, lăptos, fără miros, la început dulce, dar repede ceva amărui.
  • Sporii: sunt rotunjori, verucoși, striați și reticulați și au o mărime de 7,4-8,2 x 6,2-6,7 microni, pulberea lor fiind albicioasă.
  • Piciorul: are o înălțime de 5-8 cm și o lățime de 0,8-1,2 cm, este neted, cilindric precum ușor subțiat spre pălărie, tânăr plin, dar gol la bătrânețe. Coloritul tinde între palid brun-gălbui și brun ca scorțișoara, fiind spre vârf și bază mai deschis și la bază țesălat-pâslit.
  • Carnea: este albicioasă, destul de compactă, cu miros caracteristic dulcișor-rânced în special la exemplarele mature (miros ce dispare după tratamentul termic). Gustul este în primul moment plăcut, dar rezidual ceva amărui.[4][5]
  • Reacții chimice: Carnea buretelui se colorează cu acid sulfuric verde, cu Hidroxid de potasiu deschis gri-măsliniu, cu fenol de la roșu de vin murdar spre brun ca ciocolata, cu guaiacol după 10 minute gri-ocru, mai târziu roșu de vin, cu sulfat de fier încet gri-verzui și cu tinctură de Guaiacum imediat portocaliu decolorând apoi în gri-ocru-verzui.[6]

ConfuziiModificare

Buretele vacii poate fi confundat cu mai multe specii Lactarius cu suc alb care aproape toate sunt necomestibile, de exemplu: Lactarius aurantiacus sin. Lactarius mitissimus (comestibil),[7] Lactarius azonites (necomestibil), [8] Lactarius camphoratus (comestibil),[9] Lactarius fuliginosus (necomestibil),[10] Lactarius pterosporus (necomestibil),[11] Lactarius quietus (comestibil, de valoare culinară foarte scăzută),[12] Lactarius rufus (necomestibil),[13] Lactarius romagnesii (necomestibil),[14] Lactarius serifluus (necomestibil)[15] sau Lactarius tabidus (necomestibil).[16]

Specii asemănătoareModificare

ValorificareModificare

Deci buretele vacii nu atinge nici asemănător savoarea lăptucii dulci, el poate fi preparat ca ea: niciodată fiert, mereu prăjit sau la grătar, după acea, de asemenea, cu posibilitatea de conservare în oțet sau ulei.

NoteModificare

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Denumire RO 1
  3. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 577, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO 2
  4. ^ a b Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 378-379, ISBN 88-85013-37-6
  5. ^ a b Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 90-91, ISBN 978-3-440-13447-4
  6. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 559, ISBN 3-85502-0450
  7. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 374-375, ISBN 88-85013-37-6
  8. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 376-377, ISBN 3-405-12081-0
  9. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 362-363, ISBN 3-405-12116-7
  10. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 354-355, ISBN 3-405-12116-7
  11. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 300-301, ISBN 3-405-12124-8
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 386-387, ISBN 3-405-12081-0
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 364-365, ISBN 3-405-12116-7
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 358-359, ISBN 3-405-12116-7
  15. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 388-389, ISBN 88-85013-25-2
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 322-323, ISBN 3-405-12124-8

BibliografieModificare

  • (Marcel) Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. VIII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928, tab. 390
  • Bruno Cetto, vol. 1-3, 4-5, vezi note
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „Pilze”, Editura Silva, Zürich 1986
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Axel Meixner: „Chemische Farbreaktionen von Pilzen”, Editura J. Cramer, Lehre 1975
  • Meinhard Michael Moser: „ Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externeModificare