Deschide meniul principal

Luptele din Pasul Tulgheș (1916)

Parte din operația Armatei României de apărare a trecătorilor în campania anului 1916 din timpul participării României la Primul Război Mondial
Luptele din Pasul Tulgheș (1916)
Parte din operația Armatei României de apărare a trecătorilor în campania anului 1916 din timpul participării României la Primul Război Mondial
Deutscher Alpensieg Tolgyes-Pass.jpg
Desen de Anton Hoffman, ilustrând un atac al trupelor alpine germane, în Pasul Tulgheș
Perioadă
Modificări teritoriale Statu quo
Beligeranți
Flag of Romania.svg Armata Regală Română Flag of Austria-Hungary (1869-1918).svg Armata Austro-Ungară
Conducători
Flag of Romania.svg Flag of Austria-Hungary (1869-1918).svg
Img G-ral Eremia Grigorescu 03.jpg Apărarea trecătorilor în 1916 de către Armata de Nord
Romanian military cemetery and wooden church St. Archangels Michael and Gabriel.JPG Valea Bistricioarei 87 мм пушка.jpg Valea Bicazului Gyimes Rakoczivar 1914.jpg Valea Trotușului Valea Uzului - ferestrau cu aburi.jpg Valea Uzului
1916 - Respingerea unui atac austro-ungar - desen de I Bughardt.png Valea Oituzului (I) 1929 - Batalia de la Oituz Transee in satul Harjat Kiritescu II 34.png Hârja Funicular Oituzul Ardelean, Bretcu.jpg Valea Oituzului (II)

Luptele din Pasul Tulgheș au reprezentat acțiuni militare de nivel tactic desfășurate pe Frontul Român, în timpul campaniei din anul 1916 a participării României la Primul Război Mondial. Ele s-a desfășurat în mai multe etape, prima dintre acestea fiind în perioada 30 sepembrie/13 octombrie-16/29 octombrie 1916. Această primă etapă s-a finalizat cu victoria forțelor române ale Diviziei 14 Infanterie– aflate în defensivă, împotriva forțelor Puterilor Centrale – aflate în ofensivă, ale Diviziei 37 Infanterie Honvéd. Luptele în cauză au făcut parte din acțiunile militare care au avut loc în timpul Operației de apărare a trecătorilor Carpaților.

După 29 octombrie 1916, apărarea regiunii a fost preluată de către trupele Armatei Imperiale Ruse.

ContextulModificare

GeograficModificare

Drumul prin Pasul Tulgheș împreună cu șoseaua de pe valea Trotușului reprezentau în epocă, singurele căi de comunicație din regiunea Carpaților Orientali dintre Transilvania și Regat care, datorită înălțimii lor relativ reduse, puteau fi exploatate din punct de vedere militar cu mare randament pentru transportarea artileriei grele și pentru convoaie auto sau hipo. De asemenea, erau singurele dintre Regat și Austro-Ungaria din această regiune carpatică de-a lungul cărora, se puteau angaja efective mai mari, dat fiind că de-a lungul acestora existau aglomerări umane și, ca atare, resurse necesare pentru susținerea coloanelor militare.[1]

MilitarModificare

 
Retragerea Armatei de Nord pe vechea frontieră

Ca urmare a bătăliilor de la Sibiu și de la Brașov de la sfârșitul lunii septembrie și respectiv începutul lunii octombrie, Armatele 1 și 2 române au fost obligate să se retragă din Transilvania în Vechiul Regat, presate de Armata a 9-a germană. În acest context, în aripa dreaptă a dispozitivului român Armata de Nord a trebuit să se plieze manevrelor făcute de vecinii săi, având misiunea de a întârzia printr-o retragere treptată, Armata 1 austro-ungară.[2] Odată cu finalizarea retragerii din Transilvania, Armata de Nord a ocupat crestele Munților Moldovei și trecătorile lor,[3] la 1/14 octombrie aproape toate unitățile armatei fiind dispuse pe frontieră,[4] în pozițiile fortificate construite înante de invazia Transilvaniei.[5] În aripa dreaptă se afla la nord Divizia 14 Infanterie (comandată de către generalul Paraschiv Vasilescu), care rămăsese însă dincolo de frontieră ocupând regiunile Bistricioarei și Bicazului,[3] precum și valea inferioară a Tarcăului.[4] Divizia realiza la dreapta legătura cu aripa stângă[3] a Armatei 9 Ruse (comandant Platon Alexeevici Lecițchi)[4] și avea la stânga Divizia 7 Infanterie.[3] La 6/18 octombrie 1916, întreaga Divizie a 14-a a fost atașată din punct de vedere operativ Armatei 9 Ruse.[4]

Misiunea Armatei 1 austro-ungare a fost aceea de a asigura spatele trupelor germane, în ce privește posibilitatea unor atacuri venite dinspre nord-est. Cu acest scop, ea trebuia să ajungă să stăpânească în cel mai scurt timp posibil creasta principală a Carpaților, menținând legătura la dreapta cu trupele amice. În cadrul acestei armate, Corpul XXI Armată austro-ungar urma să înainteze spre văile superioare ale Bicazului și Bistricioarei,[2] iar Corpul VI Armată austro-Ungar urma să se axeze spre valea Trotușului.[6] Corpul XXI Armată austro-ungar (comandant Kasimir von Lütgendorf) a primit misiunea de a ataca cu cele două divizii ale sale (Divizia 37 Infanterie Honvéd[7] și 72 Infanterie austro-ungară) pe văile Bistricioarei și respectiv pe cea a Bicazului.[4]

Este de menționat că până la sosirea lui Lütgendorf de pe Frontul italian, cele două divizii din extremitatea nordică a Armatei 1 austro-ungare au fost reunite sub comanda generalului Johann Háber, formând astfel Grupul Háber.[8] Deoarece comandamentul acestuia nu a dispus de ofițerii necesari pentru a controla în mod adecvat cele două divizii și acestea erau răsfirate pe un teritoriu întins, Corpul IX Armată austro-ungar (1916-1918) din Armata 7 austro-ungară (1916-1918) a preluat pentru un timp comanda unităților lui Háber, acesta fiind atașat temporar Armatei 1 austro-ungare.[7]
După ce comandamentul Corpului XXI Armată austro-ungar a preluat controlul în regiunea de nord, Corpul IX Armată austro-ungar s-a reîntors la Armata 7 austro-ungară.[7]

La 29 septembrie/12 octombrie 1916 a început în aripa stângă a Armatei de Nord bătălia pentru trecătorile Moldovei, care s-a propagat ulterior pe toată lungimea frontierei muntoase, până la valea Dornei.[4]

PreludiulModificare

La data de 11 octombrie trupele Diviziei 37 Infanterie Honvéd au ajuns la Toplița,[9] unde și-a stabilit comandamentul generalul Johann Háber. Trecerea Mureșului în urmărirea trupelor române a fost întârziată ca urmare a distrugerii preexistente a podurilor.[10] La rândul ei, Divizia 72 Infanterie austro-ungară, aflată sub comanda lui Alexander Emil Bandian a ajuns la Gheorgheni pe 12 octombrie, de unde a avansat spre Bicaz-Chei la 13 octombrie. La 14 octombrie, în timp ce centrul diviziei a ajuns la Cheile Bicazului, flancul său nordic a ajuns la valea Putnei. Bandian, stabilit mai întâi la Gheorgheni, și-a mutat comandamentul lângă Cheile Bicazului.[11]

Tot la 14 octombrie, cele două divizii inamice au intrat în componența Corpului XXI Armată austro-ungar, sub comanda lui Kasimir von Lütgendorf, care și-a mutat cartierul general de la Joseni la Gheorgheni.[11] Efectivul corpului de armată austro-ungar era de 8.000 de oameni, insuficient pentru obiectivul pe care Armata 1 austro-ungară i l-a stabilit la 12 octombrie: ocuparea pasurilor Tulgheș și Bicaz și înaintarea în direcția Piatra-Neamț.[12] Acest efectiv a ajuns ulterior la 10.600 de oameni,[7] corpul trebuind să acopere o linie de front de 74 de km lungime.[13]

Retrași pe partea lor de frontieră,[7] soldații români s-au instalat în fortificații construite înainte de invadarea Transilvaniei.[5]

LupteleModificare

Zona Prisăcani - Tulgheș în 1917

Cu toate că atingerea obiectivelor trupelor austro-ungare urma să fie ușurată de retragerea unor unități române, necesare pentru a oferi sprijin în contextul înfrângerilor suferite de Armata României, în zona de sud a Transilvaniei,[12] depășirea puternicelor fortificații românești, a fost o misiune care nu s-a putut efectua pe văile Bicazului și Bistricioarei.[5] Tentativele trupelor inamice de a se apropia de de pozițiile trupelor române au fost fie oprite de la distanță prin tirurile de artilerie, fie respinse de către focurile infanteriei, cu pierderi grele.[14] La pierderile ambelor părți și-au adus contribuția temperaturile scăzute, mulți soldați degerând.[15]

Primele ciocniriModificare

 
Platoul Șescul la Comarnic (aflat în plan îndepărat, împreună cu Pietrele Roșii), domină dinspre nord Tulgheșul (aici în 1914, într-o perspectivă dinspre valea Putnei).

Divizia 37 Infanterie Honvéd, din momentul în care a început ascensiunea spre pas după trecerea Mureșului, a încetinit semnificativ progresul, rezultatele obținute fiind minore.[7] Astfel, ajunși la 13 octombrie la Corbu, soldații inamici au întâlnit aici rezistența trupelor române.[10] După ce la 16 octombrie Brigda 73 Infanterie Honvéd (formată din Regimentele 13 Infanterie Honvéd din Pozsony și 18 Infanterie Honvéd din Sopron) a ajuns la Bilbor[12] și a realizat legătura cu aripa dreaptă a Armatei 7 austro-ungare din Bucovina,[16] în aceeași zi, înaintarea austro-ungară a fost stopată atât la Corbu, pe valea Bistricioarei, cât și pe văile Putnei și Bicazului.[12]

Un al doile atac a fost dat pe la nord de Corbu spre Bâtca Arsurilor (1385 m), de către Regimentul 13 Infanterie Honvéd. Deși trupele ungare au atins linia crestei și au ajuns până la pâraiele Valea Seacă și Apa Neagră, un contraatac al trupelor Diviziei 14 Infanterie a recapturat Bâtca Arsurilor, pe data de 17 octombrie. În tranșee în fața poziției dominante aflate la 1385 m recapturate de români au rămas trupele Regimentului 15 Infanterie Honvéd, în timp ce platoul Șesul la Comarnic – stăpânit spre est tot de către trupele române, era situat la 1518 m.[16] Datorită rețelei de drumuri înguste și dificile, artileria diviziei ungare nu a putut urma decât tardiv infanteria și datorită fixării bateriilor în văi strânte, tragerile – în mod necesar lungi, au fost ineficiente.[17]

InterludiulModificare

Curând, trupele române au săpat tranșee, semn că luptele urmau să dureze, iar pe 18 octombrie a căzut prima zăpadă.[17] Pe 19 octombrie, comandamentul lui Háber s-a mutat la Borsec.[10] La 21 octombrie, pozițiile trupelor române ale Regimentului 55 Infanterie erau situate pe stânga Bistricioarei la nord de Corbu, până la pârâul Valea Seacă. Trupele Regimentul 56 Infanterie ocupa axul văii Bistricioarei și apoi aliniamentul care pornea dinspre Corbu spre sud-est peste interfluviul dintre Bistricioare și Putna și mai apoi trecea peste axul Putnei, pentru a trece mai departe peste interfluviul dintre Putna și Bicaz, spre Capul Jidanului.[18]

Asigurarea nevoilor trupelor care luptau în arealul montan a constituit pentru austro-ungari o problemă serioasă. Prima locomotivă a ajuns la Gheorgheni de abia la 30 octombrie, deoarece repararea căii ferate și a podurilor de peste Mureș a necesitat timp. Liniile telegrafice și telefonice întrerupte au trebuit de asemenea să fie reparate, pentru a asigura coordonarea transporturilor militare pe calea ferată. Astfel, în timp de Divizia 37 Infanterie Honvéd a restaurat comunicațiile telefonice la 13 octombrie, Divizia 72 Infanterie austro-ungară nu a avut cablu disponibil.[13]

Luptele au încetat timp de câteva zile, până la 31 octombrie, perioadă în care trupele române au fost înlocuite de trupele rusești[17] ale Corpului XXXVI Armată,[22] subordonate Armatei 9 Ruse,[17] atât în zona Tulgheșului cât și în cea de la Bicaz-Chei.[22] Astfel, Regimentul 56 Infanterie s-a retras din Tulgheș la 29 octombrie.[19]

În ultimele zile ale lunii octombrie, în zona Gheorgheni au fost dislocate la dispoziție lui Lütgendorff, Regimentele 8 și 10 Infanterie bavareze.[17] De asemenea, pentru a echilibra tactic efectivul celor 30.000 de oameni de care dispuneau rușii, la Borsec au fost dislocate la 3 noiembrie 1916 și efective ale Corpului de Cavalerie austro-ungar, aflat sub comanda lui Rudolf von Brudermann (dragoni austrieci, ulani polono-ucraineni și husari maghiari), în total 2.950 de călăreți și 2.160 de infanteriști (cea mai marea parte a Corpului rămânând între Remetea și Voșlăbeni).[22] Aflate fiind cu fața spre Bâtca Arsurilor (1385 m), liniile austro-ungare se continua spre sud pe la Capul Corhanei (1153 m, situat chiar deasupra drumului principal) și apoi pe culmile aflate la sud de Tulgheș până la Higheș (1502 m), de unde se îndreptau spre Pasul Balaj (1078 m). În acest dispozitiv, valea Putnei reprezenta punctul critic.[22]

Ofensiva rusăModificare

După o intensă pregătire de artilerie declanșată la 3 noiembrie 1916, trupele Armatei a 9 ruse au lansat în Carpații Orientali un atac la 4 noiembrie 1916, cu scopul de a ajuta trupele române, aflate la sud. Astefel, după o canonadă de o zi, un atac masiv a fost declanșat asupra pozițiilor austro-ungare din zona Tulgheșului, de lângă Bâtca Arsurilor.[22] Acționând de-a lungul văii, Divizia 3 Infanterie rusă din Turkmenistan a scos trupele Diviziei 37 Infantrie austro-ungară de pe poziții,[29] acestea retrăgându-se la cota 1350, pe o poziție situată la 2 km spre vest. De asemenea, spre nord, înălțimile Piatra Arsă (1243 m) și Țibleșul de Jos (1308 m), aflate dincolo de Valea Seacă, au fost cucerite de ruși. Trupele austro-ungare au fost nevoite astfel să se retragă dincolo de valea Bistricioarei pe Țifra (1307 m) și în zonele înalte din jurul Borsecului.[30]

Aflat la Joseni[29] în momentul critic al atacului rus,[22] comandantul AOK, Arhiducele Friedrich, i-a promis generalului Lütgendorff ajutorul a două divizii bavareze.[29] În data de 5 noiembrie 1916, Divizia 10 Infanterie bavareză a avansat prin Ditrău și Jolotca spre Rezu Mare (1367 m), pentru ataca valea Putnei, comandamentul Armatei 1 austro-ungare fiind de părere că atacarea spre nord-est a trupelor ruse aflate în ofensivă prin flancul acestora, ar fi scăzut presiunea asupra liniilor austro-ungare aflate la vest, amenințate de ruperea frontului. Marea unitate dispunea de trei regimente de infanterie, de nouă baterii de artilerie de câmp și de trei baterii de artilerie pe jos.[30]

EpilogulModificare

La 24 noiembrie 1916, într-un moment în care trupele române se retrăseseră pe linia Oltului, o puternică ofensivă a fost declanșată de către trupele austro-ungare împotriva pozițiilor deținute de trupele ruse, la Tulgheș. S-a declanșat astfel o bătălie de o intensitate neobișnuită, dar rezultatul final a fost acela de a-i aduce pe austro-ungari, într-un nou impas.[31]

In memoriamModificare

 
Cimitirul Eroilor Români din Tulgheș. În fundal Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril.
  • Monumentul-mausoleu al eroilor cazuți in Primul Război Mondial de la Gura Secului[32]
  • Cimitirul Eroilor din Tulgheș

În iunie 1925, sublocotenentul rezervist Alexandru Dăscălescu,[33] a povestit în cartea sa „Jurnal operativ de pe câmpul de războiu (cu Reg. 56 Infanterie – Antologie eroică),[34] publicat la Roman,[33] momentele petrecute în luptele de la Tulgheș.[35]

ReferințeModificare

  1. ^ fr Une opération de guerre ..., Flipo & Vitez, 1926, p. 217
  2. ^ a b fr Une opération de guerre ..., Flipo & Vitez, 1926, p. 215
  3. ^ a b c d Istoria războiului ..., vol. I, Kirițescu, 1989, p. 397
  4. ^ a b c d e f Istoria războiului ..., vol. I, Kirițescu, 1989, p. 398
  5. ^ a b c Preludiu la Blitzkrieg:..., Barrett, 2016, p. 209
  6. ^ fr Une opération de guerre ..., Flipo & Vitez, 1926, p. 216
  7. ^ a b c d e f Preludiu la Blitzkrieg:..., Barrett, 2016, p. 208
  8. ^ Preludiu la Blitzkrieg:..., Barrett, 2016, p. 207
  9. ^ hu Az első világháború hadieseményei..., Nagy, 2016, p. 14
  10. ^ a b c hu Az első világháború hadieseményei..., Nagy, 2016, p. 15
  11. ^ a b hu Az első világháború hadieseményei..., Nagy, 2016, p. 16
  12. ^ a b c d hu Az első világháború hadieseményei..., Nagy, 2016, p. 17
  13. ^ a b hu Az első világháború hadieseményei..., Nagy, 2016, p. 24
  14. ^ Istoria războiului ..., vol. I, Kirițescu, 1989, p. 399
  15. ^ Dieaconu, Daniel; Neamțul – file în istoria Marii Uniri; Monitorul de Neamț, 22 ianuarie 2018
  16. ^ a b hu Az első világháború hadieseményei..., Nagy, 2016, p. 18
  17. ^ a b c d e hu Az első világháború hadieseményei..., Nagy, 2016, p. 19
  18. ^ hu Az első világháború hadieseményei..., Nagy, 2016, A cs. és kir. XXI. hadtest helyzete 1916. október 21-én, p. 18
  19. ^ a b c hu Az első világháború hadieseményei..., Nagy, 2016, p. 20
  20. ^ a b c d e f hu Az első világháború hadieseményei..., Nagy, 2016, p. 21
  21. ^ a b c d e hu Az első világháború hadieseményei..., Nagy, 2016, p. 25
  22. ^ a b c d e f g hu Az első világháború hadieseményei..., Nagy, 2016, p. 26
  23. ^ a b Acțiunile de luptă ale Armatei Române în anul 1916 reflectate..., Pătrașcu, 2016, p.20
  24. ^ Acțiunile de luptă ale Armatei Române în anul 1916 reflectate..., Pătrașcu, 2016, p.20
  25. ^ a b c d Acțiunile de luptă ale Armatei Române în anul 1916 reflectate..., Pătrașcu, 2016, p.21
  26. ^ a b c d Acțiunile de luptă ale Armatei Române în anul 1916 reflectate..., Pătrașcu, 2016, p.22
  27. ^ a b c d Acțiunile de luptă ale Armatei Române în anul 1916 reflectate..., Pătrașcu, 2016, p.23
  28. ^ a b c d Acțiunile de luptă ale Armatei Române în anul 1916 reflectate..., Pătrașcu, 2016, p.24
  29. ^ a b c hu Az első világháború hadieseményei..., Nagy, 2016, p. 27
  30. ^ a b hu Az első világháború hadieseményei..., Nagy, 2016, p. 28
  31. ^ en Reynolds, Francis J. & Churchill, Allen L. & Miller, Francis Trevelyan; The story of the Great War – History of the European War from official sources,Vol. VI; P.F. Coolier & Son; New York; 1919; p. 115; accesat la 19 august 2019
  32. ^ Oficiul Național pentru Cultul Eroilor; Mausoleul eroilor de la Toplița; once.mapn.ro; accesat la 17 august 2019
  33. ^ a b Jurnalul de război... Vartic, 2017, p. 27
  34. ^ Jurnalul de război... Vartic, 2017, p. 42
  35. ^ Jurnalul de război... Vartic, 2017, p. 30

BibliografieModificare

Lectură suplimentară