Magnus Billung
Duce de Saxonia
Date personale
Născut1042[1] Modificați la Wikidata
Decedat (64 de ani) Modificați la Wikidata
Ertheneburg⁠(d), Schleswig-Holstein, Germania Modificați la Wikidata
PărințiOrdulf de Saxonia
Wulfhilda de Norvegia Modificați la Wikidata
Căsătorit cuSofia de Ungaria[*] (din ) Modificați la Wikidata
CopiiWulfhilda de Saxonia
Eilika de Saxonia Modificați la Wikidata
Ocupațiepolitician Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
Titluriduce
Familie nobiliarăBillungi

Magnus (n.c. 104523 august 1106, Ertheneburg), ultimul reprezentant al dinastiei Billungilor, a fost duce de Saxonia din anul 1072 până la moarte.

Magnus a fost fiul cel mare și succesorul ducelui Ordulf de Saxonia și al soției sale, Wulfhilda, prințesă a Norvegiei.

Biografie

modificare

În 1070, înainte de a deveni duce de Saxonia, Magnus s-a alăturat ducelui de Bavaria, Otto de Nordheim, în revolta acestuia împotriva împăratului Henric al IV-lea din dinastia Saliană.

În 1070 a sprijinit rebeliunea lui Otto de Northeim împotriva regelui Henric al IV-lea, fiind arestat după încheierea rebeliunii El nu a fost eliberat nici după moartea tatălui său, Ordulf, în 1072 deoarece a refuzat să-și cumpere eliberarea prin renunțarea la pretențiile sale la titlul de Duce. Abia după un schimb de prizonieri inițiat de unchiul său, contele Hermann, în timpul războiului saxon din 1073, a fost eliberat din închisoarea din Harzburg la 15 august 1073. Doar doi ani mai târziu, după victoria lui Henric al IV-lea în Bătălia de la Homburg an der Unstrut, Magnus a fost din nou închis. Eliberat în 1076, el a luptat alături de susținătorii antiregelui Rudolf de Rheinfelden în Bătălia de la Mellrichstadt (1078), unde și-a salvat cu greu viața. Mai târziu s-a împăcat cu Henric al IV-lea luptând chiar alături de armata regală împotriva slavilor. În 1093 l-a ajutat pe Henric de Alt-Lübeck, aliatul său, în bătălia de la Schmilau pentru a-și asigura puterea împotriva populației păgâne, care nu dorea nici să accepte creștinizarea, nici să plătească taxe conform legii.

Magnus a fost și un aprig dușman al arhiepiscopului de Bremen, Adalbert, a cărui reședință a atacat-o și devastat-o de mai multe ori.

Magnus a murit în 1106 (ca și Henric al IV-lea) fără a avea vreun fiu. Ducatul său a fost acordat lui Lothar de Supplinburg, viitorul împărat Lothar al III-lea, iar teritoriile sale au fost împărțite între cele două fiice ale sale, Wulfilda și Eilika, ajungând astfel în mâinile familiei Welfilor și familiei Ascanienilor.

Căsătorie și descendenți

modificare

Magnus s-a căsătorit în 1070/1071 cu Sofia (d. 18 iunie 1095), fiica regelui Bela I al Ungariei și văduva lui Ulrich I de Weimar, margraf al Crainei și Istriei.[2]

Din această căsătorie au rezultat două fiice:

  1. ^ „Magnus de Saxonia”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  2. ^ „Neue deutsche Biographie (NDB)” (în germana). Lexikon des gesamten Buchwesens Online. p. 666. Accesat în . 

Bibliografie

modificare
  • Lutz Fenske: Magnus. În: Neue Deutsche Biographie (NDB), vol. 15, Editura Duncker & Humblot, Berlin, 1987, ISBN 3-428-00196-6, pp. 666-667 (versiune online).
  • Otto von Heinemann: Magnus, Herzog von Sachsen. În: Allgemeine Deutsche Biographie (ADB), vol. 20, Editura Duncker & Humblot, Leipzig, 1884, pp. 69–72.
  • Bernd Schneidmüller: Magnus, sächsischer Herzog. În: Lexikon des Mittelalters. vol 6, Editura Artemis & Winkler, München/Zürich, 1993, ISBN 3-7608-8906-9, col. 100-101.