Maria Tescanu Rosetti

Date personale
Maria Tescanu Rosetti

Nume la naștere	Maria Rosetti-Tescanu
Poreclă	Maruca
Născută	17 iulie 1878 Berești-Tazlău, Bacău, România, România
Decedată	decembrie 1968 (90 de ani) Geneva, Geneva, Elveția
Înmormântată	division 68 du cimetière du Père-Lachaise[*]
Căsătorită cu	Mihail G. Cantacuzino (26 noiembrie 1898–28 august 1928) George Enescu (5 decembrie 1937–4 mai 1955)
Copii	Constantin Cantacuzino
Cetățenie	România
Limbi vorbite	limba română
Activitate
Porecle	Maruca
Modifică date / text

Maria Rosetti-Tescanu (cunoscută ulterior ca Maruca Cantacuzino; n. 18 iulie 1879, Berești-Tazlău, Bacău, România, România – d. 23 decembrie 1968, Geneva, Geneva, Elveția) a aparținut unei vechi familii boierești, a fost una din doamnele de companie ale reginei Maria; la 18 ani devine soția prințului Mihail G. Cantacuzino, căpătând astfel și titlul de „Prințesă”. Ulterior decesului acestuia (1928), devine prietena intimă a filosofului Nae Ionescu (care o părăsește însă după câțiva ani în favoarea altei femei), iar în 1937 soția lui George Enescu. Este mama aviatorului Constantin Cantacuzino și bunica scriitoarei Oana Orlea.

Refugiul din Iași

În timpul Primului Război Mondial a fost refugiată la Iași, unde l-a găzduit pe compozitorul George Enescu. Aici, lângă Spitalul Militar din Iași, își organizează un pavilion din scândură, "somptuos mobilat^[1]". Nichifor Crainic, care în acea vreme era soldat sanitar atașat la respectivul spital, mărturisește cum Măruca Cantacuzino era vizitată zilnic de trei bărbați (amanți), dintre care cel de-al treilea era însuși compozitorul George Enescu. Când, revoltați, angajații spitalului hotărăsc să descindă în pavilion, găsesc, între altele, o "cărțulie franțuzească"^[1] ce conținea secretul celor trei vizite periodice consecutive. Cartea o sfătuia pe M. Cantacuzino că "pentru a-și menține proaspete senzațiile amoroase, femeia trebuie să aibă trei amanți simultan"^[1].

Mai mult, M. Cantacuzino oferea banchete somptuoase unde invitații erau serviți cu curcani, purcei și ouă, alimente pe care le obținea dând la schimb zahărul, tutunul și untdelemnul destinat bolnavilor din spital^[1]. O altă ispravă a prințesei era de a pune soldații convalescenți să danseze dansuri românești într-o curte a unei mănăstiri de lângă Iași, pentru a distra mesenii. Nichifor Crainic estimează că aproximativ 73 de astfel de convalescenți au murit ca urmare a acestor jocuri ce le solicitau rezervele de energie rămase^[1].

Când, într-un final, angajații spitalului, alături de Nichifor Crainic, se hotărăsc să denunțe aceste abuzuri criminale, soțul de atunci al prințesei intervine (Mihail Cantacuzino, ministru al justiției), șantajându-i^[1]. Deși nicio acuzația adusă împotriva prințesei Cantacuzino nu poate fi demontată, ea sfârșind prin a izbucni în plâns, totuși cei pedepsiți au fost tot angajații spitalului, alături de Nichifor Crainic, care au fost dați afară din spital^[1]. Toate acestea se întâmplau într-o vreme când zilnic căruțe de soldați români morți erau transportați vrafuri de la spital la cimitir, iar coridoarele erau scăldate în țipetele de durere ale bolnavilor^[1].

Tot în această vreme a participat la demonstrațiile organizate de doamnele din înalta societate, sub patronajul Reginei Maria, între 22-24 februarie 1918, care protestau împotriva măsurilor luate de guvernul generalului Averescu.^[2]

Constantin Argetoianu, prezintă activitatea ei din acele zile, în caracteristicul său stil sarcastic: „Maruca Cantacuzino, imaculata «pransesa loantenă» nevăzută tot timpul războiului, abandonase pridvoarele mănăstirești și trăgând după dânsa pe Enescu - cu o trâmbiță în gură și cu unghiile în doliu - se pusese și ea în fruntea unei coloane de vestale și se plimba cu curaj între Palatele Regale, casa Generalului Berthelot și gară”.^[3]

Note

^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f ^g ^h Crainic, Nichifor (2015). Zile albe, zile negre. Memorii. Floare Albă de Colț. p. 157-159.
^ Constantin Argetoianu, Memorii, vol. V, Editura Machiavelli, București,1995, pp. 11-12
^ Argetoianu, p. 12

Bibliografie suplimentară

Umbre și lumini: amintirile unei prințese moldave, Maria Cantacuzino-Enescu, traducere din limba franceză de Elena Botez, Editura Aristarc, Onești, 2005 - [1]
Săndulescu, Al. (2008), Întoarcere în timp: memorialiști români, Ediția a II-a, revăzută și adăugită, București: Editura Muzeul Național al Literaturii Române, pp. 127–139

Legături externe

ISTORII DE AMOR Maria, soția lui George Enescu, și-a turnat acid pe față, de dorul lui și al lui Nae Ionescu, 19 februarie 2011, Adevărul - articol Historia Arhivat în 7 ianuarie 2014, la Wayback Machine., 3 septembrie 2013
Românce celebre, agero-stuttgart.de
Doamna de la Tescani, Prințesa lui Enescu Arhivat în 22 iunie 2012, la Wayback Machine., 15 iulie 2009, Miruna Munteanu, Jurnalul Național
"Printesa iubita" și Enescu^{[nefuncțională]}, 7 iunie 2004, Carmen Plesa, Jurnalul Național
Printesa iubita de marele Enescu, 12 decembrie 2004, Ana-Maria Luca, Jurnalul Național
Maruca, prințesa blestemată^{[nefuncțională]}, 8 martie 2011, Vlad Teodorescu, Jurnalul Național
Prințesa uitată din viața marelui Enescu^{[nefuncțională]}, 17 iunie 2008, Ion Mitican, Ziarul Lumina
Fabuloasele idile ale Mărucăi Cantacuzino, soția lui George Enescu, 31 august 2013, Laurențiu Ungureanu, Adevărul
Maruca Enescu-Cantacuzino, Formula AS - anul 1998, numărul 327

[:0-1] ^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f ^g ^h Crainic, Nichifor (2015). Zile albe, zile negre. Memorii. Floare Albă de Colț. p. 157-159.

[2] Constantin Argetoianu, Memorii, vol. V, Editura Machiavelli, București,1995, pp. 11-12

[3] Argetoianu, p. 12

[1]

[2]

[3]