Deschide meniul principal
Mihai Beniuc
Mihai Beniuc1.jpg
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Sebiș, România Modificați la Wikidata
Decedat (80 de ani)[2] Modificați la Wikidata
București, RS România[3] Modificați la Wikidata
NaționalitateFlag of Romania.svg român
CetățenieFlag of Romania (1965-1989).svg România Modificați la Wikidata
Ocupațiepoet, prozator, psiholog
Partid politicPartidul Comunist Român  Modificați la Wikidata
Limbilimba română[1]  Modificați la Wikidata
Activitatea literară
Mișcare/curent literarProletcultism
Specie literarăPoezie, Proză
Operă de debutCântece de pierzanie - 1938
Logo of the Romanian Academy.png Membru titular al Academiei Române

Mihai Beniuc (n. 20 noiembrie 1907, Sebiș, Arad - d. 24 iunie 1988) a fost un poet, prozator și psiholog român. Mihai Beniuc este cunoscut în general ca poet proletcultist, al regimurilor comuniste din România[4], alături de autori ca Alexandru Toma, Dan Deșliu, Eugen Frunză, A.E. Baconsky sau Maria Banuș, între alții, urmărind cu interes direcțiunile Partidului Comunist Român. A activat, de asemenea, ca psiholog (specialist în psihologia animalelor), profesor la Universitatea din Cluj.

Cuprins

BiografieModificare

Literatura română

Pe categorii

Istoria literaturii române

Evul mediu
Secolul 16 - Secolul 17
Secolul 18 - Secolul 19
Secolul 20 - Contemporană

Curente în literatura română

Umanism - Clasicism
Romantism - Realism
Parnasianism - Simbolism
Naturalism - Modernism
Tradiționalism - Sămănătorism - Avangardism
Suprarealism - Proletcultism
Neomodernism - Postmodernism

Scriitori români

Listă de autori de limbă română
Scriitori după genuri abordate
Romancieri - Dramaturgi (piese de teatru)
Poeți - Eseiști
Nuveliști - Proză scurtă
Literatură pentru copii

Portal România
Portal Literatură
Proiectul literatură
 v  d  m 

Mihai Beniuc a fost fiul lui Athanasie Beniuc și al Veselinei. Urmează Liceul Moise Nicoară din Arad între 1921-1927, unde Alexandru T. Stamatiad îi este profesor de literaturǎ. Debutează în revista liceului, „Laboremus”. Participă la cenaclul lui Victor Papilian. Licențiat în psihologie, filozofie și sociologie al Universității din Cluj, în 1931. După o specializare la Hamburg cu J. von Uexkull în psihologia animalelor, a parcurs ierarhia universitară de la asistent la profesor universitar. După terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, este conferențiar la Facultatea de Psihologie din Cluj (ca specialist în psihologia animalelor) și autorul unor volume de versuri (Cântece de pierzanie, 1938, Cântece noi, 1940, Orașul pierdut, 1943), privite de public și de critica literară cu înțelegerea și simpatia cu care este privită arta naivă.

Cariera după 1946Modificare

Adevărata sa carieră literară începe în 1946, când publică volumul intitulat Un om așteaptă răsăritul, și pleacă în calitate de consilier cultural la Moscova. După doi ani se întoarce în țară și se stabilește la București.

Într-un articol publicat în revista Viața Românească (nr. 3 din 1951), Mihai Beniuc, în calitate de președinte al Uniunii Scriitorilor din România, oferea definiția poetului realist-socialist: “Acesta trebuie să fie un filozof cunoscător al celor mai înalte idei ale timpului [...], spre care au deschis drum Marx, Engels, Lenin și Stalin [...], un activist în slujba respectivelor idei”[5]. Mihai Beniuc renunță la promovarea cărții sale de versuri din 1951, „Cântec pentru tovarășul Gh. Gheorghiu-Dej”, și se reprofilează, începând să scrie câteva poeme pentru liderul comunist de atunci, Nicolae Ceaușescu.

Publică în medie câte o carte pe an; își reeditează unele lucrări; altele îi sunt traduse în străinătate.

În 1965 este înlăturat din funcția de președinte al Uniunii Scriitorilor. Redevine profesor de zoopsihologie, de data aceasta la Universitatea din București.

 
Mormântul lui Mihai Beniuc în Cimitirul Evanghelic Luteran din Bucureşti

În ultimii ani de viață se stabilește în vila sa din cartierul Primăverii și își continuă activitatea de poet, pe formula realismului socialist. Poemele sale se publică în principalele ziare și reviste ale epocii.

Moare la 24 iunie 1988 și este înmormântat în Cimitirul Evanghelic Luteran din București.

OperaModificare

Volume de versuri (selectiv)Modificare

  • Cântece de pierzanie, 1938
  • Cântece noi, 1940
  • Orașul pierdut, 1943
  • Un om așteaptă răsăritul, 1946
  • Mărul de lângă drum, 1954
  • Steaguri, 1951
  • Cântec pentru tovarășul Gheorghiu Dej,1951
  • Partidul m-a învățat, 1954
  • Trăinicie, 1956
  • Azimă, 1956
  • Inima bătrînului Vezuv, 1957
  • Cu un ceas mai devreme, 1959

RomaneModificare

  • Pe muche de cuțit, 1959
  • Dispariția unui om de rând, 1963
  • Explozie înăbușită, 1971

AfilieriModificare

DecorațiiModificare

  • titlul de Erou al Muncii Socialiste (4 mai 1971) „cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român, pentru activitate îndelungată în mișcarea muncitorească și merite deosebite în opera de construire a socialismului în patria noastră”[6]
  • medalia de aur „Secera și ciocanul” (4 mai 1971) „cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român, pentru activitate îndelungată în mișcarea muncitorească și merite deosebite în opera de construire a socialismului în patria noastră”[6]

NoteModificare

  1. ^ Autoritatea BnF, accesat în  
  2. ^ Autoritatea BnF, accesat în  
  3. ^ „Mihai Beniuc”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  4. ^ Canonul literar proletcultist (III) - Fundatia Romania Literara
  5. ^ Ion Josan: Soarta artei în epoca comunistă: realismul socialist
  6. ^ a b Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 155 din 4 mai 1971 privind conferirea titlului de Erou al Muncii Socialiste, publicat în Buletinul Oficial, 6 mai 1971.

BibliografieModificare

  • Dicționarul scriitorilor români, coordonatori Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu, A-C, București, Editura Fundației Culturale Române, 1995
  • Dicționarul general al literaturii române, coordonator general Eugen Simion, A-B, București, Editura Univers Enciclopedic, 2004

Legături externeModificare