Niccolò Machiavelli

diplomat și scriitor italian
Niccolò di Bernardo dei Machiavelli

Portret al lui Niccolò Machiavelli de Santi di Tito (1500)
Date personale
Născut[1][2][3] Modificați la Wikidata
Florența, Republica Florentină[1][4] Modificați la Wikidata
Decedat (58 de ani)[1][3][5] Modificați la Wikidata
Sant'Andrea in Percussina⁠(d), San Casciano in Val di Pesa, Toscana, Italia Modificați la Wikidata
ÎnmormântatBazilica Santa Croce din Florența Modificați la Wikidata
Cauza decesuluiperitonită Modificați la Wikidata
PărințiBernardo di Niccolò Machiavelli[*]
Bartolomea di Stefano Nelli[*][[Bartolomea di Stefano Nelli (16 Oct 1496)|​]][6] Modificați la Wikidata
Frați și suroriTotto Machisvelli[*] Modificați la Wikidata
Căsătorit cuMarietta[*][[Marietta (soția lui Niccolò Machiavelli)|​]] Modificați la Wikidata
Număr de copii6[7] Modificați la Wikidata
CopiiPiero Macchiavelli[*][[Piero Macchiavelli (military personnel (1514-1564))|​]]
Bartolomea Macciavelli[*][[Bartolomea Macciavelli (Daughter of Nicolas Machiavel)|​]]
Bernardo Macciavelli[*][[Bernardo Macciavelli |​]]
Ludovico Macciavelli[*][[Ludovico Macciavelli |​]]
Guido Machiavelli[*][[Guido Machiavelli |​]] Modificați la Wikidata
Religiecatolicism Modificați la Wikidata
Ocupațiescriitor
politician
istoric
filozof
teoretician politic[*]
teoretician militar[*]
traducător
poet
diplomat
dramaturg Modificați la Wikidata
Locul desfășurării activitățiiItalia Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba italiană[8]
limba toscană[*] Modificați la Wikidata
Filosof occidental
Filosofia renascentistă
Școală/tradițieUmanism renascentist, realism politic, republicanism renascentist
InfluențeA influențat
Xenofon, Polybius, Plutarh, Cicero, Tacitus, Titus LiviusBacon, Hobbes, Rousseau, Gibbon, David Hume, John Adams, Nietzsche
Semnătură

Niccolò di Bernardo dei Machiavelli (n. 3 mai 1469, Florența - d. 21 iunie 1527, Florența) a fost un diplomat, funcționar public, filozof, om politic și scriitor italian.

A fost un exponent de prestigiu al Renașterii italiene. Opera sa capitală Il principe ("Principele") este considerată primul tratat modern de politică.

Biografie modificare

Născut în micul sat San Casciano in Val di Pesa, la aproximativ cincisprezece kilometri de Florența, la 3 mai 1469, Niccolò era fiul lui Bernardo Machiavelli (avocat aparținând unei ramuri sărăcite a unei influente familii florentine) și al Bartolomeii di Stefano Nelli, ambii de familii culte și de origini nobiliare, dar cu puține resurse din cauza unor datorii ale tatălui.

Intrat în serviciul guvernului între 1494 și 1512 în calitate de contabil, Niccolò Machiavelli a cunoscut succesul după proclamarea Republicii Florentine, în 1498. A fost secretar al „Consiliului celor Zece” (i Dieci della liberta e della pace), consiliu care conducea negocierile diplomatice și supraveghea operațiunile militare ale republicii.[9] Printre însărcinările sale s-au numărat vizitele la suveranul francez (în 1504, 1510-1511), la Sfântul Scaun (1506), și la împăratul german (1507-1508). În timpul misiunilor sale diplomatice a cunoscut mulți dintre principii italieni și a putut să le studieze strategiile politice, în special cele ale lui Cesare Borgia, care era preocupat, la vremea respectivă, de extinderea posesiunilor sale în Italia centrală.

Din 1502 până în 1506, Machiavelli a reorganizat apărarea militară a Republicii Florentine. Deși, în această perioadă, armatele de mercenari erau folosite în mod curent, a preferat să se bazeze doar pe recrutarea de localnici pentru asigurarea unei apărări permanente și patriotice a bunurilor publice. În 1512, când familia florentină Medici a recâștigat puterea asupra Florenței și republica a fost dizolvată, Machiavelli a fost destituit din funcție și arestat pentru scurt timp. A fost închis în Florența, fiind învinuit de o presupusă conspirație împotriva noii puteri. După eliberarea sa, a fost exilat și detașat în San Casciano, unde și-a scris cele mai importante lucrări. În ciuda încercărilor sale de a câștiga încrederea casei de Medici, nu a revenit niciodată la poziția înaltă pe care o deținuse în cadrul guvernului anterior. Când republica a fost reinstaurată pentru scurt timp, în 1527, a fost suspectat de mulți republicani că ar susține casa Medici. A murit la Florența, pe 21 iunie 1527, și este îngropat în bazilica Santa Croce.

 
Niccolò Machiavelli

Biografie detaliată modificare

Viața sa se divide în trei perioade; fiecare din ele reprezentând chiar istoria Florenței. Tinerețea sa coincide cu măreția Florenței ca putere italiană, sub mandatul lui Lorenzo de Medici, Magnificul. Căderea familiei Medici a avut loc în 1494, iar în același an Machiavelli se integra în serviciul public. În timpul carierei sale de ofițer, Florența a fost liberă sub guvernarea unei republici, care a durat până în 1512, atunci când familia Medici a revenit la putere și Machiavelli și-a pierdut postul. Familia a guvernat Florența între 1512 și 1527, când au fost din nou îndepărtați de la putere. Aceasta a fost perioada de activitate literară a lui Machiavelli și bineînțeles a creșterii influenței sale. A murit la 58 de ani, fără a-și mai recupera poziția în guvern.

Tinerețea lui Machiavelli modificare

Chiar dacă există puține dovezi din timpul tinereții lui Machiavelli, Florența acelor timpuri era atât de cunoscută încât este ușor de imaginat climatul în care tânărul cetățean și-a dezvoltat personalitatea. Florența era un oraș în care se înfruntau două curente de opinii, unul reprezentat de austerul Girolamo Savonarola și celălalt de Lorenzo de Medici, iubitor al splendorii. Deși puterea lui Savonarola asupra averilor Florenței era imensă, nu se pare a fi fost de prea mare importanță pentru Machiavelli, care îl menționează în Principele ca un profet înfrânt și dezarmat. Pe de altă parte, măreția mandatului lui Lorenzo îl impresionează puternic pe Machiavelli, ajungând inclusiv să dedice Principele nepotului acestuia. Machiavelli a fost considerat unul din marii scriitori în colegiul său. A fost un scriitor și un militar foarte cunoscut care a avut influență în umanism.

Viața personală - controverse modificare

Se cunosc puține lucruri despre viața personală a lui Niccolò Machiavelli. În 1501, pe când avea 32 de ani, s-a căsătorit cu Marietta Corsini, care i-a dăruit patru fii și două fiice. Unul din nepoții săi, Giovanni Ricci, a salvat multe din manuscrisele și scrisorile sale. Sebastian de Grazia, unul din biografii lui Machiavelli, în cartea "Machiavelli in Hell",[10] ne oferă câteva amănunte privind căsătoria lui Machiavelli. Conceptul de dragoste înainte de căsătorie este de dată relativ recentă în istoria civilizației umane. În Florența secolului al XVI-lea, căsătoriile se făceau în urma unui aranjament pe bază de contract. Practic, un intermediar aranja căsătoria dintre două persoane, pe baza statutului social, averii familiilor celor doi, dotei miresei, și eventual, a poziției sociale a mirelui. Este cert că nici căsătoria dintre Niccolò Machiavelli și Marietta Corsini nu a făcut excepție de la regulă. De Grazia scrie că în anul 1502, părinții lui Machiavelli erau deja decedați, și că negocierea contractului de căsătorie s-a făcut în baza înaltei funcții pe care o deținea acesta și a dotei Mariettei. Se cunosc extrem de puține amănunte privind relațiile dintre Machiavelli și soția sa. Din cele peste 300 de scrisori care s-au păstrat, publicate în volumul "Machiavelli și prietenii săi", nici una nu este adresată soției sale[11]. În schimb, s-a păstrat o scrisoare din 1503, scrisă de Marietta, singura păstrată, în care aceasta se arată îngrijorată de problemele lui de sănătate, afirmând că îi simte lipsa. De asemenea amintește de fiul ce tocmai se născuse, spunând că: "de când mi-am dat seama cât de mult îți seamănă, cu atât mai mult îmi place", adăugând că ar dori ca acesta să-i scrie mai des, pentru ca în final să-i spună: "nu uita să te întorci acasă". Cu toate că absențele lui Machiavelli de acasă erau destul de lungi, relațiile dintre cei doi erau se pare, bazate pe afecțiune și respect. Cercetătorii afirmă că în acea epocă, corespondența dintre soți era ceva neobișnuit. Într-o scrisoare din 1527, către fiul său Guido, Machiavelli se exprimă în termeni plini de respect față de soția sa, numind-o Madonna Marietta. Deși despre viața sa conjugală se cunosc extrem de puține amănunte, în schimb, se cunosc foarte multe despre aventurile sale extraconjugale. Machiavelli avea se pare, o deosebită slăbiciune pentru femei, multe din aventurile sale fiind pomenite cu lux de amănunte în corespondența sa. Prima aventură extraconjugală certă datează din 1510, o anume Jeanne de Lyons fiind menționată într-o scrisoare a unui anume Giovanni Girolami. Este menționată și o prostituată, La Riccia, pe care Machiavelli o vizita des. Această La Riccia, este pomenită în șase scrisori ale lui Machiavelli. În 1510, acesta este acuzat în fața Consiliului, printr-un denunț anonim, de sodomie heterosexuală cu La Riccia, prin aceasta înțelegându-se sexul oral și contactul sexual anal. În acea perioadă, peste tot în Europa, inclusiv în Florența, actele de sodomie, de gen (între bărbați) sau de mod (între bărbați și femei), erau pedepsite cu moartea, cu sau fără mutilare prealabilă, pedeapsa curentă fiind arderea pe rug. Inchiziția veghea ca doctrina bisericii catolice să fie respectată cu strictețe. Aceste denunțuri anonime erau destul de frecvente în epocă, fiind adesea folosite pentru eliminarea adversarilor politici. Un cercetător contemporan, Michael Rocke, a investigat cu mijloace moderne arhiva Oficialilor Nopții ("Ufficiali di notte"), o instituție represivă, menită să instrumenteze cazurile de sodomie în Florența, stabilind că timp de 70 de ani, între 1432 și 1502, timp în care această instituție a fost activă, au fost investigate cca. 16 000 de cazuri de sodomie, 3 000 de persoane fiind condamnate. La un oraș cu cca. 40 000 de locuitori, în 70 de ani, ar însemna cca. 42 de condamnări anual, adică aproape 1 la mie din populația orașului. [12] Ca și procesul intentat lui Leonardo da Vinci în 1476, pentru sodomie homosexuală, și acest dosar a fost clasat, din lipsă de dovezi și pentru că era nesemnat, fără a afecta în vreun fel cariera lui Machiavelli, care a continuat să o frecventeze asiduu pe această La Riccia. Într-o scrisoare adresată lui Francesco Vettori (1474-1539), politician și diplomat din Florența, Machiavelli vorbește despre o altă "cucerire" a sa, căreia nu-i dă numele, și despre care afirmă că ar fi sora unui prieten, pe care a părăsit-o soțul. În fine, ultima din amantele mai cunoscute ale acestuia, și ea pomenită destul de des, este actrița Barbera Raffacani Salutati. Vettori, într-un schimb de scrisori din 1523, în care își împărtășeau reciproc aventurile extraconjugale, avea să-i scrie: "dacă ai fi știut cum ești, n-ar fi trebuit să te fi căsătorit niciodată". În ciuda acestor fapte evidente, cercetate și analizate în amănunt de istorici, un profesor de la Princeton, Maurizio Viroli, în lucrarea "Zâmbetul lui Machiavelli"[13], afirmă că: „Machiavelli singur a recunoscut că era homosexual. Era angajat într-o relație cu un bărbat mai tânăr.” Profesorul Viroli se referă la Francesco Vettori, făcând aceste afirmații pe baza unei "interpretări personale" a două scrisori ale lui Machiavelli adresate acestuia.

Opera literară modificare

Principele modificare

De-a lungul carierei sale, Machiavelli a căutat să creeze un stat capabil de a rezista atacurilor externe. Scrierile sale tratează principiile pe care este bazat un asemenea stat și modalitățile prin care aceste principii pot fi implementate și menținute. În opera sa cea mai cunoscută, Principele (1513), descrie metodele prin care un principe poate dobândi și menține puterea politică. Acest studiu, care a fost privit, adeseori, ca o sprijinire a tiraniei și despotismului unor conducători, precum Cesare Borgia, este bazat pe credința lui Machiavelli că un suveran nu este constrâns de normele etice tradiționale: “Se pune astfel problema dacă este mai bine să fii iubit decât temut, sau invers. Răspunsul este că ar trebui să fii și una și alta; dar întrucât este greu să împaci aceste două lucruri, spun că, atunci când unul din două trebuie să lipsească, este mult mai sigur pentru tine să fii temut decât iubit.” În viziunea sa, un principe ar trebui să fie preocupat doar de putere și să se supună doar regulilor care duc spre succes în acțiunile politice. Machiavelli credea că aceste reguli pot fi descoperite, prin deducție, din practicile politice ale vremii, ca și ale perioadelor anterioare.

Alte opere importante modificare

Formularea de către Machiavelli a principiilor istorice inerente într-o guvernare romană pot fi găsite în al său Discurs asupra primelor zece cărți ale lui Titus Livius (1513-1521). În studiul său, Machiavelli se îndepărtează de conceptele teocratice medievale asupra istoriei, atribuind evenimentele politice, într-o mai mare măsură, capriciilor omenești și elementului neprevăzutului. Printre celelalte lucrări ale sale se numără Arta războiului (1521), care descrie avantajele recrutării asupra trupelor mercenare. Istoriile florentine (1520-1525) interpretează cronicile orașului, din punct de vedere al cauzalității istorice. Machiavelli a fost, de asemenea, autorul biografiei Viața lui Castruccio Castracani (1520), precum și al câtorva poeme și o serie de piese de teatru, dintre care cea mai cunoscută e Mătrăguna (1524), o critică acidă și obscenă a corupției societății italiene contemporane. Multe dintre scrierile sale au anticipat formarea statelor naționaliste.

Numele său este și folosit, sub forma de machiavelism, pentru a descrie principiile puterii politice, iar persoanele care folosesc aceste principii în viața politică sau personală sunt numiți frecvent machiavelici.

Scrieri modificare

Cele mai importante scrieri ale sale, în ordine cronologică, sunt:

  • 1512/1516: Belfagor
  • 1513: Dialogo intorno alla nostra lingua ("Dialog despre limba noastră")
  • 1520: Vita di Castruccio Castracani da Luca ("Viața lui Castruccio Castracani da Luca")
  • Lettere familiari ("Scrisori de familie")
  • 1520/1525: Le istorie fiorentine ("Istoriile florentine")
  • 1521: Sette libri dell'arte della guerra ("Șapte cărți despre arta războiului")
  • 1524: La mandragola ("Mătrăguna")
  • 1531: Discorsi sopra la prima deca di Tito Livio ("Discursuri asupra primei decade a lui Titus Livius")
  • 1532: Il principe ("Principele").

Note modificare

  1. ^ a b c Niccolo Machiavelli, Encyclopædia Britannica, accesat în  
  2. ^ MACHIAVELLI, Niccolò, Enciclopedia Treccani, accesat în  
  3. ^ a b BeWeB, accesat în  
  4. ^ MACHIAVELLI, Niccolò, Enciclopedia Treccani, accesat în  
  5. ^ MACHIAVELLI, Niccolò, Enciclopedia Treccani, accesat în  
  6. ^ Genealogics 
  7. ^ https://www.notablebiographies.com/Lo-Ma/Machiavelli-Niccol.html  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  8. ^ CONOR[*][[CONOR (authority control file for author and corporate names in Slovene system COBISS)|​]]  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  9. ^ Edgar Quinet, Opere alese. Revoluțiile din Italia, vol. I, Editura Minerva, București, 1983, p. 231.
  10. ^ De Grazia, Sebastian. Machiavelli in Hell. New York: Vintage Books, 1989.
  11. ^ Atkinson, James B. and David Sices eds. Machiavelli and His Friends: Their Personal.
  12. ^ Michael Rocke, A critique of Forbidden Friendships: Homosexuality and Male Culture in Renaissance Florence, Oxford University Press, 1996, ISBN-10: 0195122925 | ISBN-13: 978-0195122923.
  13. ^ Maurizio Viroli.Niccolo's Smile: A Biography of Machiavelli. Translated Antony Shugaar. New York: Farrar, Straus & Giroux, 2000. xv + 271 pp. $25.00 (cloth), ISBN 978-0-374-22187-4

Legături externe modificare

 
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Niccolò Machiavelli