Russula virescens
Russula virescens din încrengătura Basidiomycota, în familia Russulaceae și de genul Russula,[1] denumită în popor oiță, vinețică pestriță[2] sau hubuliță verde, este o specie de ciuperci comestibile care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). Ea se poate găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord oriunde pe sol, izolată sau în grupuri mai mici, în păduri de foioase, ocazional și în acele de conifere, dar de asemenea în iarbă sau prin crânguri. Buretele, care se dezvoltă din începutul lui iunie până în octombrie, crește în câmpie și la deal, dar mai rar în munți.[3][4]
| Russula virescens | |
|---|---|
| |
| Oițe | |
| Clasificare științifică | |
| Domeniu: | Eucariote |
| Regn: | Fungi |
| Diviziune: | Basidiomycota |
| Clasă: | Agaricomycetes |
| Ordin: | Russulales |
| Familie: | Russulaceae |
| Gen: | Russula |
| Specie: | R. virescens |
| Nume binomial | |
| Russula virescens (Schaeff.) Fr. (1836) | |
| Sinonime | |
Modifică text  |
|
Taxonomie modificare
Primul care a descris acest burete a fost savantul german Jacob Christian Schäffer în volumul 4 al lucrării sale Fungorum qui in Bavaria et Palatinatu circa Ratisbonam nascuntur icones, nativis coloribus expressae din 1774.[5] În anul 1836, faimosul Elias Magnus Fries a redenumit specia în cartea sa Anteckningar öfver de i Sverige växande ätliga Svampar, dând-ui numele până astăzi valabil: Russula virescens.[6] S-au mai făcut încercări de redenumire care însă pot fi neglijate.
Taxonul Russula viridirubrolimbata, dat de micologul chinez Yan-Tse Ying, (1983) precum altul, Russula erythrocephala Hongo, propus de micologul japonez Nihon Kingakkai Nyusu, n-au fost acceptate ca sinonim.[7]
Descriere modificare
- Pălăria: este de mărime medie pentru ciuperci plin dezvoltate cu un diametru de aproximativ 6-15 cm, cărnoasă, inițial semisferică cu marginea răsfrântă spre picior, apoi boltită, în sfârșit plată, adâncită la centru și neregulat cocoșată. Cuticula, care se separă ușor de carne, este netedă, apoi striată și zimțată, crăpând pe secete. Coloritul este galben-verzui până cenușiu-verzui. După o crăpătură, carnea este albă subt plăcile verzuie.
- Lamelele: sunt foarte dense, mai mult sau mai puțin bifurcate, cu câteva lamele intermediare, aproape libere, sfărâmicioase și țăndărind. Coloritul este alb până la crem palid, adesea pătat maroniu sau roșiatic.
- Piciorul: are o înălțime de 3-9 cm și o lățime de 2-5,5 cm, este cilindric sau îngroșat neregulat, brumat și brăzdat, fiind în tinerețe tare precum spongios la maturitate. Tija este albicioasă, ocazional cu pete mici maronii.
- Carnea: este foarte compactă, de mare densitate și greutate evidentă, sfărâmicioasă, fiind albă și decolorându-se câteodată după tăiere slab maroniu-roșiatic. Mirosul este plăcut, aproape imperceptibil și gustul savuros de nuci.
- Caracteristici microscopice: are spori hialini (translucizi), elipsoidali până rotunjori, neregulați și verucoși având o mărime de 5,6-9,7 x 5,2-7,5 microni. Pulberea este albicioasă, aproape crem.[3][4]
- Reacții chimice:Buretele se decolorează cu fenol maroniu, cu naftolul α violet, cu rezorcină după câtva timp ușor ruginiu nedevenind negru, cu sulfat de fier slab portocaliu și cu sulfovanilină albastru-verzui.[8]
-
Oiță, spori -
Oiță, lamele -
Oițe tinere -
Oiță cu crăpături -
Oițe mature
Confuzii modificare
Buretele poate fi confundat cu alte specii ale genului Russula, de exemplu cu comestibilele Russula aeruginea,[9] Russula heterophylla,[10] Russula nauseosa,[11] Russula nigricans,[12] Russula olivacea,[13] Russula stenotricha,[14] sau cu tot nerecomandata Amanita citrina ,[15] și cu periculosul Tricholoma equestre sin. Tricholoma flavovirens (lamele galbene)[16] sau în stadiu tânăr chiar și cu mortala Amanita phalloides. Toate ciupercile din genul Amanita au manșetă, bulb și volvă.
Specii asemănătoare în imagini modificare
-
Amanita citrina -
!!!Amanita-phalloides!!! -
Russula aeruginea -
Russula heterophylla -
Russula nauseosa -
Russula.nigricans -
Russula olivacea -
!!!Tricholoma equestre!!!
_Fr_271830.jpg)
Valorificare modificare
Această vinețică este, pricinuit cârnii foarte dense și compacte precum gustului excepțional, una din cele mai mult căutate ciuperci care sunt preparate cu predilecție. Ea poate fi mâncată cel mai bine tânără, tăiată fin și crudă, într-o salată cu maioneză, hrean, verdețuri sau cu hrean și frișcă precum pe mod ardelean, friptă, cu cepe, boia ardei, smântână și pătrunjel tocat.[17] Oița poate fi pregătită de asemenea la grătar cu de exemplu unt „à la maître d'hôtel”, dar de asemenea numai tăiată în felii groase și unsă cu ulei.[18] Ciuperca se poate usca sau conserva în oțet sau ulei.
Note modificare
- ^ Mycobank
- ^ Info ciuperci
- ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 404-405, ISBN 3-405-11774-7
- ^ a b Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 199, 201, ISBN 3-426-00312-0
- ^ Jacob Christian Schäffer: „Fungorum qui in Bavaria et Palatinatu circa Ratisbonam nascuntur icones, nativis coloribus expressae”, vol. 4, Editura J.J. Palmium, Erlangen 1774, p. 40-41
- ^ Elias Magnus Fries: „Anteckningar öfver de i Sverige växande ätliga Svampar, Editura Palmblad, Sebell & C., Uppsala 1836, p. 50
- ^ Index funmgorum
- ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 486, ISBN 3-85502-0450
- ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 201-202, ISBN 3-426-00312-0
- ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 406-407, ISBN 88-85013-25-2
- ^ Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 62-63, ISBN 978-3-440-13447-4
- ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 392-393, ISBN 3-405-12116-7
- ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 398-399, ISBN 3-405-11774-7
- ^ I funghi dal vero, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 434-435, ISBN 88-85013-46-5
- ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 110-111, ISBN 3-405-11774-7
- ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 131-133, ISBN 3-426-00312-0
- ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 78-80, ISDN 3-453-40334-7
- ^ Joachim Richter: „Dr. Oetker Pilz-Kochbuch”, Editura Ceres, Bielefeld 1983, p. 84, ISBN 3-7670-173-X
- ^ J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, p. 196, ISBN 3-405-11568-2
- ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 77-78, ISBN 3-453-40334-7
- ^ J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, p. 196, ISBN 3-405-11568-2
- ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 194-196, ISBN 3-426-00312-0
Bibliografie modificare
- Bruno Cetto, vol. 1, 4, 6 (vezi sus)
- Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „Pilze”, Editura Silva, Zürich 1986
- Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
- Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
- Gustav Lindau, Eberhard Ulbrich: „Die höheren Pilze, Basidiomycetes, mit Ausschluss der Brand- und Rostpilze”, Editura J. Springer, Berlin 1928
- Csaba Locsmándi, Gizella Vasas: „Ghidul culegătorului de ciuperci”, Editura Casa, Cluj-Napoca 2013, ISBN 9786068527147
Legături externe modificare
Materiale media legate de Oiță la Wikimedia Commons- Russsula virescens, film
