Deschide meniul principal

Oratoria (în latină oratoria, „vorbire”) este arta de a vorbi convingător și frumos[1], de a ține un discurs de către o persoană în fața unui grup de ascultători. În mod tradițional, oratoria este considerată parte a artei persuasiunii. Oratoria a fost dezvoltată în Roma Antică, Grecia Antică și America Latină. Gânditorii proeminenți din aceste țări au influențat evoluția artei oratorice. În prezent, sunt dezvoltate tehnologii, cum ar fi videoconferințe, prezentări multimedia și alte forme netradiționale.

Oratorul roman Cicero vorbește în fața Senatului Roman.
Cicero Denounces Catiline (1889), frescă, autor: Cesare Maccari

Părțile discursului oratoricModificare

ExordiumModificare

Prima parte a unui discurs, care urmărește câștigarea atenției și bunăvoința auditorului. Face apel la sensibilitatea și bunăvoința ascultătorilor.

PropozițiuneaModificare

Constă în formularea temei discursului în termeni scurți, preciși și clari. Poate căpăta și forma unei sentințe. Este o enunțare a temei.

DiviziuneaModificare

Constă în alăturarea părților mari ale discursului pentru ca auditoriul să poată urmări cu mai multă ușurință tema tratată.

NarațiuneaModificare

Este partea discursului în care oratorul dezvoltă tema și confirmă cele anunțate prin exordiu și prin propozițiune. După viziunea anticilor, narațiunea trebuie să aibă trei calități esențiale. Să fie concisă, clară și verosimilă.

ArgumentațiaModificare

Sau confirmarea probelor. Constituie partea discursului în care se probează tot ce s-a spus în propozițiune și s-a dezvoltat în narațiune.

PerorațiaModificare

Are un caracter practic, de aceea, epilogul va fi conceput și rostit încât să solicite la maximum puterea de sinteză, de concentrare, a argumentelor și totodată să angajeze personalitatea oratorului, atât rațional cât și afectiv.[2]

Vezi șiModificare

NoteModificare

  1. ^ „dexonline”, Dexonline.ro, accesat în  
  2. ^ „Etapele discursului in sustinerea unui caz”, gr8debaters, , accesat în