Othello (Shakespeare)

Pentru alte sensuri, vedeți Othello (dezambiguizare).

Informații generale
Othello
Othello și Iago
Autor	William Shakespeare
Gen	tragedie
Acte	5
Ediția originală
Data publicării	1603
Limbă originală	engleză

Țara premierei	Anglia
Produs derivat	Othello[*]

Modifică date / text

Othello este o tragedie scrisă de William Shakespeare în 1603.

Titlul complet al piesei în engleză Othello, the Moor of Venice se traduce prin Othello, maurul din Veneția. Subiectul se bazează pe o nuvelă italiană Un Capitano Moro (Un căpitan maur), scrisă de Cinthio, un discipol al lui Giovanni Boccaccio și publicată în 1565.

Personajele principale sunt:

Othello, un general maur din armata venețiană:
Desdemona, soția lui Othello;
Michael Cassio, locotenentul lui Othello;
Iago, omul de credință al lui Othello.

Piesa a stat la baza libretului operei Othello de Verdi.

Inspirația modificare

Sursa tragediei este a șaptea povestire din cea de-a treia zi din Hecatommithi (O sută de povestiri) de Giraldi Cinthio, publicată în 1566 în Veneția, detaliile despre oraș fiind probabil luate de dramaturg dintr-o lucrare de Lewknor.^[1] Din opera lui Cinthio, Shakespeare a preluat firul narativ principal, personajele protagoniste, tactica lui Iago de răzbunare, conflictul sufletesc al lui Othello, precum și câteva amănunte precum rolul batistei.^[1] O paralelă între cele două lucrări evidențiază asemănările, în special după debarcarea din Cipru. Totuși, Shakespeare se îndepărtează de sursă prin reinterpretare dramatică a acțiunii și motivarea psihologică a personajelor, încât, dincolo de aspectele de suprafață, sursa devine un reper vag.^[2] Precum a declarat shakespeariologul Irving Ribner:

"Povestirea lui Cinthio cuprindea elementele de bază necesare dramei intenționale de Shakespeare. El găsise aici conflictul omului care, indus în eroare, alege calea răului și e chinuit apoi de remușcări. Găsise și sugestia că tânăra fată iubise pe maur pentru marile lui virtuți, ca și sublinierea de către Cinthio a caracterului nefiresc al unei astfel de căsătorii."^[2]

Există de asemenea detalii preluate de autor din propriile sale opere, în special cele scrise cu puțin înainte, precum Troilus și Cresida.^[2]

Subiectul modificare

Piesa începe cu momentul în care Roderigo, un nobil bogat, i se plânge lui Iago, un militar de rang înalt, că nu i-a spus nimic despre căsătoria secretă dintre Desdemona, fiica senatorului Brabantio, și Othello un general maur din armata venețiană. Roderigo este foarte supărat, pentru că o iubește pe Desdemona, pe care o și ceruse de soție tatălui acesteia. Pe de altă parte, Iago este supărat pe Othello, pentru că acesta îl înălțase în grad, punându-l comandant, pe un anume Michael Cassio, mult mai tânăr și mai ne-experimentat decât Iago. De aceea își propune să se răzbune. Pentru început, îi cere lui Roderigo să-l trezească pe bătrânul Brabantio și să-l înștiințeze că fiica sa, Desdemona, plănuiește să fuga cu maurul. în timp ce întreaga casa a nobilului este în freamăt, Iago se furișează afara și îl înștiințează pe Othello de venirea lui Brabantio.

între timp Desdemona, într-adevăr fugise și se căsătorise în secret cu Othello. Tatăl fetei ajunge la Othello în toiul unor importante pregătiri militare, deoarece tocmai se zvonise că flota turceasca ataca insula Cipru. Senatul venețian hotărâse ca Othello să plece de grabă în apărarea insulei.

Rănit în amorul propriu, Brabantio îl acuza pe maur ca prin viclenie și meșteșugiri diavolești i-a sedus și nenorocit fata. Acesta se apară istorisind cum, fiind adesea invitat în casa lui Brabantio, a avut prilejul s-o întâlnească pe preafrumoasa fată, care îl ruga stăruitor să-i povestească numeroasele primejdii prin care a trecut de-a lungul carierei sale militare. Acestea au fost, spune el, meșteșugirile sale, povestea sincera a vieții unui om greu încercat. Petrecând mult timp în preajma lui, fata a reușit să vadă dincolo de înfățișarea sa aspra și respingătoare (în ochii societății) și să se îndrăgostească de el.

Desdemona este și ea adusa în fața senatului și confirmă cele spuse de Othello. Cu inima frântă, Brabantio se vede nevoit să-și dea consimțământul pentru căsătoria celor doi. Cu toate acestea îl atenționează pe ton profetic: "Ai grija Maurule, dacă ai ochi să vezi, și-a înșelat tatăl, s-ar putea să te înșele și pe tine".................. Datorită varietății de teme abordate, rasism, iubire, gelozie, trădare, tragedia Othello își păstrează actualitatea.

Compoziția modificare

Tragedia este împărțită în cinci acte, astfel: actele I, II și IV au trei scene, actul III are patru scene, iar ultimul are doar două.

În piesă apar o serie de ambiguități lexicale, pe lângă cele simbolice. Astfel este cazul adjectivului "honest" (ro - "onest", "cinstit"), care, împreună cu substantivul "honesty" ("onestitate", "cinste"), apare de 52 de ori în Othello. Criticul literar William Empson a abordat evoluția sensurilor și a statutului social al cuvântului "honest", de la medievalul "care merită să fie respectat de societate" până la argoticul "care e unul de-ai noștri", folosit începând cu mijlocul secolului al XVI-lea. Potrivit lui, "Într-un anumit stadiu al evoluției sale, cuvântul a ajuns să implice ideea că acela care acceptă dorințe firești, care nu trăiește după principii, este omul căruia i se potrivește înțelesul agreabil al lui «honest»."^[3]

Un cuvânt cheie este "jealous" (și "jealousy"), care în piesele shakespeareane poate să însemnse "gelos" ("gelozie") sau "bănuitor" ("bănuială"); un altul este verbul "think", care are mai multe sensuri: primul este acela de "a fi convins" iar al doilea este de "a bănui (doar)", "a fi de părere", acest joc dintre sensuri fiind exploatat de dramaturg într-o suită de dialoguri dintre Othello și Iago.^[4]