Wikipedia

Pierre Assouline

Pierre Assouline
Date personale
Născut (70 de ani)[1][2][3][4] Modificați la Wikidata
Casablanca, Marocul francez[5] Modificați la Wikidata
Cetățenie Franța Modificați la Wikidata
Ocupațiejurnalist
scriitor
critic literar[*]​
biograf[*]​ Modificați la Wikidata
Locul desfășurării activitățiiParis[6] Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba franceză[7][8] Modificați la Wikidata
StudiiInstitut national des langues et civilisations orientales[*]​
lycée Janson-de-Sailly[*][[lycée Janson-de-Sailly (secondary education in France)|​]]
Universitatea Paris Nanterre[*]​
PatronajInstitut d'études politiques de Paris
France-Soir[*][[France-Soir (French daily newspaper)|​]]
Le Nouvel Obs[*][[Le Nouvel Obs (weekly French newsmagazine)|​]]  Modificați la Wikidata
Opere semnificativeQ115913306[*]​  Modificați la Wikidata
Note
Premiiprix Prince-Pierre-de-Monaco[*][[prix Prince-Pierre-de-Monaco (multi-award by the Prince Pierre Foundation)|​]]
prix de la langue française[*][[prix de la langue française (french literary award)|​]]
prix des libraires[*][[prix des libraires (French book award)|​]]  Modificați la Wikidata
Prezență online
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Pierre Assouline[9] (n. , Casablanca, Marocul francez) este un jurnalist,[10] cronicar de radio,[11] romancier[12][13][14] și biograf francez, fost redactor-șef al revistei Lire, membru în comitetul de redacție al revistei L'Histoire și membru al Academiei Goncourt din 2012. Este originar dintr-o familie de evrei sefarzi.

A scris biografii ale lui Marcel Dassault, Georges Simenon,[15] Gaston Gallimard, Jean Jardin, Daniel-Henry Kahnweiler, Albert Londres sau Hergé.[16][17] El este autorul a mai multe mii de articole și cronici radiofonice.[18]

Biografie modificare

Pierre Assouline și-a petrecut perioada de început a copilăriei la Casablanca și apoi a venit în Franța, unde a urmat studiile secundare la cursurile Fidès și la liceul Janson-de-Sailly din Paris. A efectuat studii superioare la Universitatea din Nanterre și la Școala de limbi orientale, iar apoi a devenit jurnalist.

El a lucrat mai întâi pentru mai multe agenții de presă (Apei, Asa Press, Fotolib) înainte de a fi angajat la secțiile de relații externe ale publicațiilor Le Quotidien de Paris (1976-1978) și apoi  France-Soir (1979-1983), urmând cursuri la Centre de perfectionnement des journalistes și colaborând la revista L'Histoire (1979).

Începând din anii 1980 s-a apropiat de comunitatea literară, devenind consilier literar al editurii Balland (1984-1986) și scriind mai multe cărți despre istoria culturală recentă, începând cu o biografie a lui Gaston Gallimard (1984). S-a angajat ca redactor al revistei Lire în 1985 și a devenit șef de redacție în 1993.

A lucrat, de asemenea, în domeniul radiofonic, la France Inter (1986-1990), RTL (1990-1999), periodic la France Culture, a fost cronicar la Monde 2, critic la Le Nouvel Observateur și membru al comitetului de redacție al publicației lunare L'Histoire.[19]

El este conferențiar la Institut d'études politiques de Paris, ținând cursul de citire/scriere în primul an și la școala de jurnalism a aceluiași institut.[20][21]

A fost ales în Academia Goncourt în 11 ianuarie 2012 pentru a ocupa locul deținut anterior de Françoise Mallet-Joris, care demisionase.[22]

Este un membru al „comitetului cultural” al casei de licitații Artcurial,[23] al Cercle de l'interalliée[24] și al clubului Le Siècle.[25]

Prin activitatea sa de lobby către consilierii primăriei orașului Paris[26][27] strada Sébastien-Bottin a primit numele de rue Gaston-Gallimard.

Polemici modificare

  • În 24 octombrie 1996 Calixthe Beyala a obținut marele premiu pentru roman al Academiei Franceze pentru cartea Les Honneurs perdus, publicată în august 1996 de editura Albin Michel.[28] În revista literară Lire, Pierre Assouline a susținut că a identificat împrumuturi din cartea lui Ben Okri, La route de la faim.[necesită citare] După un studiu comparativ de text, editorii lui Ben Okri și Calixthe Beyala au respins acuzația lui Pierre Assouline printr-un comunicat de presă comun.[necesită citare] În fața insistenței lui Pierre Assouline, Calixthe Beyala i-a răspuns pe un ton ironic în Le Figaro într-un text intitulat „Moi Calixthe Beyala la plagiaire !”.[necesită citare] Numeroase personalități ale Academiei Franceze[cine?] au luat atitudine, acordând sprijin scriitoarei prin afirmația că „era vorba de o operă veche” și că „toată lumea a plagiat” de la Corneille la Stendhal.[28]
  • Pierre Assouline a publicat mai multe articole în care a criticat enciclopedia Wikipedia.[29][30] În 2007, sub conducerea sa, studenții de la Institut d'études politiques de Paris s-au implicat în acte de vandalism ale articolelor enciclopediei cu scopul de a observa timpul necesar pentru corectarea lor,[31] acțiune care a fost mediatizată ulterior (vezi, de asemenea, La Révolution Wikipédia).
  • În septembrie 2008, tribunalul corecțional din Paris l-a condamnat pentru defăimarea Maríei Kodama (văduva scriitorului argentinian Jorge Luis Borges)[32] prin afirmarea fără dovezi că mariajul ei nu ar fi fost „valid” și că testamentul scriitorului ar fi făcut obiectul unor „manipulări”.

Blog modificare

Blogul său, intitulat La République des livres, este centrat pe literatură, actualitate literară și critica de carte. Găzduit de lemonde.fr acest blog a fost pentru câteva luni una dintre cele mai vizualizate pagini Internet de actualitate literară în limba franceză.[33]

Articolul din 9 ianuarie 2007 denunță, în urma unui articol al lui Daniel Garcia (blog Livres Hebdo) din 30 noiembrie, prezența în bibliografia paginii „Afacerea Dreyfus” de pe Wikipedia în limba franceză a unei cărți antidreyfusarde plasate din 14 iulie 2006, în partea de sus a listei.

Blogul La République des livres a părăsit platforma ziarului Le Monde pe 26 noiembrie 2012 pentru a fi găzduit pe propriul server,[34] păstrând aceeași formulă și deschizându-se altor critici literari și traducători.

Opera modificare

Prezentarea unor lucrări modificare

  • La Cliente (1998) prezintă un narator care se cufundă în studierea arhivelor Ocupației și colaborării. El descoperă din întâmplare o scrisoare în care era denunțată familia unuia dintre prietenii lui. El află, de asemenea, de existența a mii de scrisori anonime, în care francezii își denunță vecinul, un membru al familiei, un prieten, apropiații evrei.
  • Double vie[36] (2002) tratează, printre altele, locul tehnologiei în societățile contemporane.
  • Lutetia (2005) relatează o poveste de dragoste între un detectiv de la Lutetia și o prietenă din copilărie, realizând mai ales o istorie a Franței din 1938 până în 1945 prin intermediul prezentării istoriei Hotelului Lutetia, care a servit, pe parcursul întregii perioade a Ocupației, ca sediu al Abwehr-ului (serviciul secret al statului major german) și apoi, în perioada Eliberării, ca loc de primire al deportaților și repatriaților.[37]
  • Le Portrait[38][39] (2007) relatează pornind de la portretul baronesei Betty de Rothschild, pictat de Ingres în 1848, povestea familiei Rothschild[40].

Listă de lucrări publicate modificare

Anul este cel al ediției originale. Prefețele și postfețele au fost neglijate.

Biografii
Istorie
Reportaje
  • Les Nouveaux Convertis : enquête sur des chrétiens, des juifs et des musulmans pas comme les autres, Paris : A. Michel, 1981
  • De nos envoyés spéciaux : les coulisses du reportage, Paris : J.-C. Simoën, 1977 (en coll. avec Philippe Dampenon)
  • Germinal : l'aventure d'un film, Paris : Fayard, 1993 ISBN: 2-213-03152-5
Interviuri
  • Le Flâneur de la rive gauche : entretiens avec Antoine Blondin, Paris : F. Bourin, 1988 ISBN: 2-87686-022-8
  • Singulièrement libre : entretiens avec Raoul Girardet, Paris : Perrin, 1990 ISBN: 2-262-00717-9
Ficțiune
Diverse
  • Desiree Dolron : exaltation, gaze, Xteriors, Paris : X. Barral, Institut néerlandais, 2006 (avec Mark Haworth-Booth) ISBN: 2-915173-15-X
  • Le Portrait, Paris : Gallimard, 2007 ISBN: 978-2-07-077614-6
  • Brèves de blog. Le nouvel âge de la conversation, Paris : Les Arènes, 2008 ISBN: 978-2-35204-068-2
  • Autodictionnaire Simenon, Paris : Omnibus, 2009 ISBN: 978-2258080096
  • Vies de Job, Paris : Gallimard, 2010 ISBN: 978-2-07-012539-5
  • Autodictionnaire Proust, Paris : Omnibus, 2009
  • Du côté de chez Drouant. Cent dix ans de vie littéraire chez les Goncourt, Paris : Gallimard, 2013 ISBN: 978-2-07-014304-7
  • « Préface » au livre de Pierre Gourdain, Florence O’Kelly, Béatrice Roman-Amat, Delphine Soulas, Tassilo von Droste zu Hülshoff, La Révolution Wikipédia – Les encyclopédies vont-elles mourir ?, Mille et une nuits, 2007, 142 p.

Premii literare modificare

Biografia lui Albert Londres a fost distinsă cu premiul pentru eseu acordat de Academia Franceză (1989).

Cartea La Cliente (1998) a primit premiul WIZO[42] și premiul Liste Goncourt : le choix polonais.

Roman Lutetia (éditions Gallimard) a obținut în 2005 prix Maison de la Presse. Acest roman l-a inspirat pe regizorul Frédéric Schoendoerffer în realizarea filmului Lutetia.[43]

Pe 10 octombrie 2007 Pierre Assouline a obținut premiul limbii franceze, care a recompensat „opera unei personalități din lumea literară, artistică sau științifică, care a contribuit într-o măsură considerabilă, prin stilul cărților lui sau a acțiunilor lui, la ilustrarea calității și frumuseții limbii franceze”.[44]

Les Vies de Job i-a adus prix Méditerranée în 2011,[45] precum și prix Prince-Pierre-de-Monaco în 2011.[46]

Note modificare

  1. ^ a b „Pierre Assouline”, Internet Movie Database, accesat în  
  2. ^ a b Pierre Assouline, Discogs, accesat în  
  3. ^ a b Pierre Assouline, BD Gest', accesat în  
  4. ^ a b Pierre Assouline, Babelio 
  5. ^ „Pierre Assouline”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  6. ^ „Pierre Assouline”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  7. ^ Autoritatea BnF, accesat în  
  8. ^ CONOR[*][[CONOR (authority control file for author and corporate names in Slovene system COBISS)|​]]  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  9. ^ « Assouline » correspond à un mot berbère qui signifie « rocher ». C'est à la fois un nom de lieu et un nom de tribu. On notera, au sud de Marrakech, la tribu des Aït Tizguin Ouassouline Arhivat în , la Wayback Machine..
  10. ^ Notamment pour Le Monde et Le Nouvel Observateur
  11. ^ Dont France Culture.
  12. ^ « Pierre Assouline : la trace ou la preuve », par Marcel Olscamp dans Nuit Blanche, le magazine du livre (Québec). Arhivat în , la Wayback Machine.
  13. ^ Portraits d’écrivains. « Dix questions à Pierre Assouline », par Alain Mabanckou.
  14. ^ « Dans les cordes », entretien avec Pierre Assouline, par Frédéric Grolleau Le Littéraire.com Arhivat în , la Wayback Machine..
  15. ^ Durant l'été 2009, il coanime sur France Culture une série d'émissions sur la vie et l'œuvre de Georges Simenon.
  16. ^ Pierre Assouline, Tintin et la politique, émission L'invité de Net, David Abiker, France-Info Arhivat în , la Wayback Machine. (document audio).
  17. ^ « Extrait d'Hergé », par Pierre Assouline, L'Express Livre.
  18. ^ « La soif d'écrire de Pierre Assouline », par Geneviève Simon, La Libre Belgique.
  19. ^ Who's who in France, 2003, p. 142.
  20. ^ „Accueil - Sciences Po”. Sciences Po. 
  21. ^ « Rencontre avec Pierre Assouline » à l'occasion du prix Goncourt des Lycéens 2007, compte rendu réalisé par Coraline Soulier, CRDP de l'Académie de Lille[nefuncțională].
  22. ^ « Philippe Claudel et Pierre Assouline, nouveaux jurés Goncourt » dans Le Figaro du 11 janvier 2012.
  23. ^ Salle de vente aux enchères de l’hôtel Marcel-Dassault, au rond-point des Champs-Élysées ; cf. le site Internet Arhivat în , la Wayback Machine. d'Artcurial.
  24. ^ Le Figaro Magazine, no 20449, 30 avril 2010
  25. ^ „Le « who's who » du « Siècle » : un site américain divulgue la composition secrète du club le plus fermé de France”. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  26. ^ L’affaire de la rue Gallimard dans Le Nouvel Observateur du 15 juin 2011.
  27. ^ éditions Gallimard, 5 rue Gaston-Gallimard, Paris dans L'Express du 1er décembre 2010.
  28. ^ a b « Calixthe Beyala, entre prix et plagiat. Couronnée par l'Académie, la romancière a été condamnée il y a six mois pour contrefaçon. » ; Antoine de Gaudemar pour Libération, sur le site www.liberation.fr - 26 octobre 1996.
  29. ^ Un exemple en étant un article de son blog L'affaire Wikipedia Arhivat în , la Wayback Machine. ou De l'irresponsabilité de Wikipedia Arhivat în , la Wayback Machine.
  30. ^ Voir une liste détaillée de ses mentions critiques de Wikipédia dans Jacques Richard, Pierre Assouline et Wikipédia
  31. ^ Christian Vandendorpe (). Le phénomène Wikipedia, une utopie en marche. Arhivat din original la . Accesat în . 
  32. ^ „P. Assouline condamné pour diffamation”. FIGARO. . 
  33. ^ « 15 blogueurs leaders d'opinion sur la toile », lemonde.fr, 6 avril 2006.
  34. ^ „La République Des Livres par Pierre Assouline”. La République Des Livres par Pierre Assouline. 
  35. ^ Peut-on écrire sans conséquence ? L'Épuration des intellectuels (1944-1945), Bruxelles : Complexe ISBN: 2-87027-167-0
  36. ^ Rencontre avec Pierre Assouline à l'occasion de la parution de Double vie - Les éditions Gallimard Arhivat în , la Wayback Machine.
  37. ^ Culture - Lutetia, hôtel avec vues, Entretien réalisé par Jean-Claude Lebrun, L'Humanité Arhivat în , la Wayback Machine.
  38. ^ Le tableau vivant de Pierre Assouline, Tribune juive
  39. ^ "Le Portrait" de Pierre Assouline, présenté par Shlomo Malka, Akadem, le Campus numérique juif - Paris, octobre 2007 (document vidéo)
  40. ^ „letemps.ch”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  41. ^ Pierre Assouline, à l'occasion de la parution de Rosebud, par Carine Sechaud TSR.ch (document multimédia)
  42. ^ „copie arhivă”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  43. ^ „premiere.fr”. 
  44. ^ „Pierre Assouline”. www.prix-litteraires.net. Arhivat din original la . Accesat în . 
  45. ^ „Le prix Méditerranée à Pierre Assouline et Dimitris Stefanakis”. http://www.lepoint.fr. . Accesat în .  Legătură externa în |site= (ajutor)
  46. ^ „Pierre Assouline primé par la Fondation Prince Pierre-de-Monaco”. http://www.livreshebdo.fr. . Arhivat din original la . Accesat în .  Legătură externa în |site= (ajutor)

Legături externe modificare

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Pierre_Assouline&oldid=15964898