Portal:Iași/Biografie selectată

Alexandru Ioan Cuza, întâiul domnitor al României
Alexandru Ioan Cuza, întâiul domnitor al României

Alexandru Ioan Cuza (Alexandru Ioan I; n. 20 martie 1820, Bârlad, România — d. 15 mai 1873, Heidelberg, Germania) a fost realizatorul unirii dintre Moldova și Țara Românească și primul domnitor al Principatelor Unite (1859–1866). A fost ales domn al Moldovei la 5 ianuarie 1859 la Iași și apoi domn al Țării Românești la 24 ianuarie 1859 la București, realizând astfel unirea de facto a celor două state. Au urmat apoi un șir de reforme pentru consolidarea unirii și a statului nou creat, România. A secularizat averile mănăstirești, a redistribuit pământ țăranilor, a reformat sistemul de învățământ și a înființat Universitatea din Iași, ce îi poartă numele, și Universitatea din București. A fost înlăturat de la putere în urma unei conspirații, fiind urmat la conducerea statului de Carol I.