Prințul Paul al Iugoslaviei

regentul Iugoslaviei între 1934 și 1941
Prințul Paul al Iugoslaviei
Date personale
Născut[1][2][3] Modificați la Wikidata
Sankt Petersburg, Imperiul Rus[4] Modificați la Wikidata
Decedat (83 de ani)[1][5][6][7] Modificați la Wikidata
Paris, Franța[8] Modificați la Wikidata
ÎnmormântatOplenac[*][[Oplenac (munte din Serbia)|​]] Modificați la Wikidata
PărințiPrințul Arsen al Iugoslaviei[*]
Avrora Pavlovna Demidova[*][[Avrora Pavlovna Demidova (Russian noblewoman)|​]] Modificați la Wikidata
Căsătorit cuPrințesa Olga a Greciei și Danemarcei () Modificați la Wikidata
CopiiPrince Nikola of Yugoslavia[*][[Prince Nikola of Yugoslavia ((1928-1954); Yugoslavian prince)|​]]
Alexandru al Iugoslaviei
Prințesa Elizabeta al Iugoslaviei Modificați la Wikidata
Cetățenie Imperiul Rus
 Regatul Serbiei (–)
 Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor[*]
 Regatul Iugoslaviei Modificați la Wikidata
ReligieBiserica Ortodoxă Sârbă Modificați la Wikidata
Ocupațiepolitician
monarh Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba sârbă[9] Modificați la Wikidata
Activitate
Apartenență nobiliară
Titluriprinț
Familie nobiliarădinastia Karađorđević
Regent Modificați la Wikidata

Prințul Paul al Iugoslaviei (în sârbocroată Павле Карађорђевић; n. , Sankt Petersburg, Imperiul Rus – d. , Paris, Franța) a fost regentul Regatului Iugoslav în perioada 1934-1941, în timpul minoratului regelui Petru al II-lea.[10] Paul era văr primar cu regele Alexandru I al Iugoslaviei.

Date biografice

modificare

Acesta s-a născut în 1893 în Sankt Petersburg, Imperiul Rus, fiind fiul prințului Arsenie.[11] Deoarece Serbia era atunci condusă de Dinastia Obrenovici, în calitate de membru al fiind membru al familiei rivale Karagheorghevic, atât Paul, cât și tatăl său, au trăit în exil, fiind cetățeni ruși. În 1904, după ce dinastia Karagheorghevic a luat puterea în Regatul Serbiei, Paul și tatăl său au primit cetățenia sârbă.

Până la asasinarea Regelui Alexandru I, Prințul Paul a fost aproape complet absent din viața politică. Totuși, conform testamentul regelui, până ce regele Petru al II-lea urma să devină major, prințul Paul avea să conducă consiliul de regență.

Ideologic, Paul a fost considerat "mai mult iugoslav decât sârb", fiind de asemenea un susținător al democrației. Așadar, acesta a încercat să elimine elementele dictaturii predecesorului său, cum ar fi cenzura sau centralismul, cât și să rezolve conflictul sârbo-croat. Paul era anglofil, neavând încredere în Germania Nazistă și Italia Fascistă.[12]

Situația s-a schimbat după 1935 când, pe fondul crizei economice, prințul Paul l-a numit în funcția de prim-ministru al Iugoslaviei pe politicianul de extrema dreaptă Milan Stojadinović, care trebuia să rezolve atât problemele economice, cât și conflictul interetnic sârbo-croat. Stojadinović considera că soluția pentru a ieși din criză e reprezentată de relații mai apropiate cu Germania Nazistă, astfel încât Regatul Iugoslav a început să adopte o poziție pro-germană. În ciuda poziției sale anglofile și francofile, după Remilitarizarea Renaniei, Prințul Paul și-a dat seama că politica externă a Iugoslaviei trebuie să se îndrepte către Germania. Văzând situația geopolitică a Europei, Prințul Paul a ajuns la concluzia că Marea Britanie sau Franța ar sacrifica Iugoslavia pentru relații mai bune cu Germania sau Italia. Stojadinović pe de altă parte era pro-nazist pe față și, cu acordul tacit al prințului a dus o puternică activitate diplomatică pentru a îmbunătăți relațiile cu Germania Nazistă și Italia Fascistă. Acordul Iugoslavo-Italian din 25 martie 1937 a slăbit de asemenea Mica Antantă.[13]

 
De la stânga la dreapta: Mihai I, Voievod de Alba Iulia, Președintele cehoslovac Edvard Beneš, Regele Carol al II-lea al României, Prințul Paul al Iugoslaviei și Principele Nicolae al României

În ianuarie 1939, Stojadinović l-a informat pe ministrul de externe italian Galeazzo Ciano cu privire la dorința sa de a transforma Uniunea Radicală Iugoslavă (partidul său) în singurul partid legal din Regatul Iugoslaviei, transformând astfel țara într-o dictatură fascistă, pe model italian. În consecință, pe 4 februarie, Prințul Paul l-a demis pe Stojadinović, iar progresul peivind relațiile dintre Iugoslavia și Puterile Axei a fost stopat. Paul a respins cererea Italiei de a sprijini invazia acesteia a Albaniei, dar nici nu a condamnat acest fapt, ceea ce a dus la critici din partea Turciei, aliat de-al Iugoslaviei. Ulterior, cele 2 țări au început să lucreze la întărirea Înțelegerii Balcanice, pentru a putea opri Italia din a ocupa noi teritorii. Prințul Paul i-a trimis o scrisoare regelui Carol al II-lea al României, prin care îl sfătuia să cedeze Cadrilaterul Bulgariei (țară pro-nazistă), pentru a o atrage în Înțelegerea Balcanică. De asemenea, Prințul Paul era îngrijorat și în privința Ungariei horthyste, care avea pretenții asupra Voivodinei.

O dată cu apariția Pactului germano-sovietic, prințul Paul și-a pierdut orice speranță cu privire la un tratat de prietenie anglo-francez care să protejeze Iugoslavia de amenințarea italiană. Când a început cel de-al Doilea Război Mondial, Iugoslavia și-a declarat neutralitatea. În timpul războiului ciudat, Paul a încercat să se apropie de Germania nazistă, în ciuda simpatiilor personale. În consecință, Iugoslavia a adoptat legi antisemite. La data de 25 martie 1941, Iugoslavia a aderat la Pactul Tripartit. Mai mulți militari de rang înalt s-au opus acestui fapt, ceea ce a rezultat într-o lovitură de stat care l-a înlăturat pe Paul și care a anulat aderarea Iugoslaviei la Puterile Axei. În consecință, Germania, Italia și Ungaria au invadat Iugoslavia.

Exilul și decesul

modificare

În timpul războiului, prințul Paul și familia sa s-au aflat în arest la domiciliu în Kenya britanică. Cumnata sa, Prințesa Maria a Greciei și Danemarcei, a încercat să-l aducă pe acesta în Anglia, însă Winston Churchill a refuzat, catalogându-l pe prințul Paul drept trădător și criminal de război.

Autoritățile comuniste din Iugoslavia l-au catalogat pe prințul Paul drept "dușman al statului", confiscându-i proprietățile și declarându-l persona non grata. Paul a murit pe 14 septembrie 1976, la 83 de ani, în Paris, fiind înmormântat în Lausanne.

Prințul Paul a fost reabilitat de autoritățile sârbe în anul 2011, iar în anul 2012 a fost reînhumat la Biserica Sfântul Gheorghe din Oplenac, alături de soția și fiul său.

  1. ^ a b c d „Prințul Paul al Iugoslaviei”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  2. ^ a b Paul Karađorđević (Paul), Brockhaus Enzyklopädie 
  3. ^ a b Pavle Karađorđević, Hrvatska enciklopedija[*][[Hrvatska enciklopedija (Croatian national encyclopedia)|​]] 
  4. ^ „Prințul Paul al Iugoslaviei”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  5. ^ a b Prince Paul Karadjordjevic, Encyclopædia Britannica Online, accesat în  
  6. ^ a b Paul Karageorgievich, Prince of Yugoslavia, The Peerage, accesat în  
  7. ^ a b Paul of Yugoslavia, Find a Grave, accesat în  
  8. ^ „Prințul Paul al Iugoslaviei”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  9. ^ CONOR[*][[CONOR (authority control file for author and corporate names in Slovene system COBISS)|​]]  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  10. ^ Prince Paul Karadjordjević | regent of Yugoslavia | Britannica (în engleză), www.britannica.com 
  11. ^ Prince Paul of Yugoslavia, geni_family_tree 
  12. ^ Prince Paul of Yugoslavia (în engleză), The Florentine,  
  13. ^ Milanovic, Stefan, HRH Prince Paul of Yugoslavia (Regent) (în engleză), The Royal Family of Serbia 

Legături externe

modificare
 
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Prințul Paul al Iugoslaviei