Principiul complementarității


NIELS BOHR și COMPLEMENTARITATEA CA ,,SUPREMA MUZICALITATE A GÂNDIRII”[1]Modificare

În anul 1916, în mintea unui tânăr fizician danez, care împlinise doar 31 de ani, încolțea un nou mod de a concepe lumina. în anul 1927, fizicianul Niels Bohr (1885-1961), pentru că despre el este vorba, avea să formuleze în limba latină principiul complementarității care inaugura o nouă eră în istoria științei: ,,contraria non contradictoria sed complementa

sunt".

Principiul a fost dezvoltat de N. Bohr și elevu săi (școala de la Copenhaga) intr-o teorie a comensurabilității, într-o veritabilă filosofie nouă a fizicii.

Referindu-se la principiul lui N. Bohr, adversarul său în problema determinismului, Albert Einstein (1879-1955) îl considera, în mod „fair-play" ,,suprema muzicalitate în domeniul gândirii".

Principiul complementarității sugerează regula conform căreia legile unui fenomen, exprimate de o anumită teorie, trebuie sa coincidă, în urma particularizării, cu legile aceluiași

fenomen exprimate în cadrul altei teorii.

N. Bohr a sesizat chiar faptul că mecanica clasică și cea cuantică nu se resping, una fiind o aproximație a celeilalte, ceea ce înseamnă că nici principiile lor nu se exclud.

În decursul anilor care s-au scurs după 1916, N. Bohr și elevii săi au sugerat extinderea ideii de complementaritate și în alte domenii ,,extrafizice" ca biologia,antropologia, etnologia, psihologia, logica etc.

În 1927 la congresul internațional de fizică de la Como (Italia) N. Bohr arăta că punctul de vedere al complementarității poate fi privit ca o generalizare rațională a însăși ideii de cauzalitate (N. Bohr, 1969, p.58).

De altfel, N. Bohr susținea că mecanica cuantică nu o exclude pe cea clasică, mecanica cuantică putând ficonsiderată ca o generalizare a modului de descriere mecanico-deterministă pe care-l conține ca pe o limită asimptotică.

Ceea ce respingea N. Bohr era determinismul riguros mecanic,după modelul mișcării exacte a ceasornicului, pentru a accepta în schimb pe cel probabilist, de tipul mișcării dezordonate a norilor.

Această dezordine lua în considerare relația necesar-întâmplător și nu se reduce la hazardul pur (ulterior, sinergetica se va referi la ,,hazardul determinat”).

Epistemologia contemporană postmarxistă, consideră că principiile cuanticeelaborate de N. Bohr, W. Helsenberg, W. Pauli ș.a. constituie direcții noi și fertile ale teoriei determinismului și vin să corecteze și să dezvolte conceptul clasic de cauzalitate.

Niels Bohr este primul gânditor al epocii moderne care a pus în termeni științifici, problema unității cunoașterii umane.

N. Bohr n-a ezitat să sugereze corelații între sociologie, politică și fizică ca manifestări ale existentei unui principiu omniprezent și universal al unității.

Înțelegând în profunzime relația fundamentală UNU- MULTIPLU el spera în realizarea unității științei, fără ștergerea identității științelor.

Unitatea fizicii, unitatea științei, unitatea cunoașterii umane, unitatea lumii sunt idei subiacente proiectului transdisciplinar sperat de Bohr.

Complementarism bohrian a reprezentat, istoric vorbind, suma nu numai a fizicii, ci și sinteza creatoare, filosofică a unul întreg șir de realizări inter- și transdisciplinare.


Vezi șiModificare

  • ^ Mânzat, Ion. Psihologia sinergetică.