Deschide meniul principal

Lactarius fuliginosus (Karl von Krapf, 1782 : Elias Magnus Fries, 1821 ex Elias Magnus Fries, 1838) din încrengătura Basidiomycota în familia Russulaceae și de genul Lactarius,[1][2] denumit în popor râșcov brun[3] este o specie de ciuperci Ciuperci necomestibile care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). În România, Basarabia și Bucovina de Nord crește pe sol bogat în păduri de foioase și mixte, preferat sub fagi, fiind mai rar de asemenea în simbioză cu carpeni, stejari sau chiar și conifere. Apare de la câmpie la munte, din iunie până în octombrie (noiembrie).[4][5] Epitetul este derivat din cuvântul latin (latină fuligo=funingine).[6]

Lactarius fuliginosus
Lactarius fuliginosus.jpg
Râșcovi bruni
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Russulales
Familie: Russulaceae
Gen: Lactarius
Specie: L. fuliginosus
Nume binomial
Lactarius fuliginosus
(Krapf ex Fr.) Fr. (1838)
Sinonime
  • Agaricus fuliginosus Krapf (1782)
  • Agaricus fuliginosus Fr. (1821)
  • Galorrheus fuliginosus (Krapf) P.Kumm. (1871)
  • Lactifluus fumosus Peck (1872)
  • Lactarius fuliginosus var. fuliginosus (Peck) Sacc. (1887)
  • Lactifluus fuliginosus (Fr.) O.Kuntze (1891)

IstoricModificare

Specia a fost descrisă de prima dată de consilierul de curte și medicul personal austriac Karl von Krapf în volumul 1 al lucrării sale „Ausführliche Beschreibung der in Unterösterreich, sonderlich um Wien herum wachsenden essbaren Schwämme sammt der ihnen unessbaren, schädlichen, giftigen oder auch verdächtigen” din 1782.[7] și sancționat ca Agaricus fuliginosus de renumitul savant suedez Elias Magnus Fries în volumul 1 al operei sale Systema mycologicum din 1821.[8] Apoi, în 1838, tot Fries a transferat soiul la genul Lactarius sub păstrarea epitetului, de verificat în cartea sa Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum.[9] Acest taxon este valabil până în prezent (2019).

Denumirile Galorrheus fuliginosus lui Paul Kummer din 1871[10] și Lactifluus fuliginosus a lui Otto Kuntze din 1891[11] sunt văzute drept sinonime obligatorii.

DescriereModificare

 
Bres.: Lactarius fuliginosus
  • Pălăria: are un diametru de 3-8 (10) cm, este puțin cărnoasă, la început conică cu marginea (pentru mult timp) răsucită în jos, devenind odată cu vârsta din ce în ce mai plată deseori ușor ondulată cu crestături precum adâncită în centru, dar niciodată în formă de pâlnie cu cocoș. Cuticula este netedă, mată, catifelată și uscată, fiind colorată în diverse nuanțe de brun cu aspecte cenușii. Conține destul de mult lapte alb.
  • Lamelele: sunt subțiri, dense, ceva bombate, intercalate, bifurcate spre picior și adesea ușor decurente. Muchiile sunt netede. Coloritul variază între slab gălbui și crem-ocru, fiind spre tijă mai deschis.
  • Sporii: sunt rotunjori până slab elipsoidali,, reticulați în formă de stinghii și amilozi (ce înseamnă colorabilitatea structurilor tisulare folosind reactivi de iod), având o mărime de 7,5-10 x 6,5-8 microni. Pulberea lor este de un ocru deschis. Basidiile în formă de măciucă măsoară 40-60 x 10-12 microni, iar cistidele fusiforme 40-45 x 6-8 microni.[12]
  • Piciorul: are o înălțime de 4-9 cm și o lățime de 1-1,8 cm, este îngustat spre pălărie, mai întâi plin, odată cu maturitatea gol pe dinăuntru, catifelat și de aceiași culoare cu pălăria. Spre ea este ceva îngroșat, iar spre bază îngustat și albicios. După o secțiune longitudinală se decolorează repede roz.
  • Carnea: este albă, fragilă și se colorează după tăietură roz de somon. Mirosul este plăcut și aromatic, gustul din cauza laptelui iute și amar.
  • Laptele: este mai întâi alb, apoi apos, preluând decolorarea cărnii după taiere. La degustare este în primul moment dulceag, devenind însă repede foarte iute și amar.[4][5]
  • Reacții chimice: Carnea buretelui se decolorează cu fenol mai întâi murdar roșu și după 10 minute brun ca ciocolata, cu guaiacol imediat roșu ca carnea, iar după 5 minute ruginiu până la brun-negricios, cu sulfat de fier slab gri-măsliniu și cu tinctură de Guaiacum imediat verde închis.[13]

ConfuziiModificare

Rașcovul brun poate fi confundat cu câteva alte specii, cum sunt: Lactarius acris (necomestibil),[14] Lactarius azonites (necomestibil, lapte amar, crește preponderent sub stejari)[15] Lactarius lignyotus (comestibil),[16] Lactarius oedematopus (comestibil, cuticulă negricioasă, în rest asemănător Lactarius volemus),[17] Lactarius picinus (necomestibil, este similar, are loc în aceleași situri printre molizi vechi, dar nu prezintă cocoș, laptele buretelui arde fierbinte),[18] Lactarius quietus (comestibil, de calitate inferioară),[19] Lactarius subdulcis (comestibil),[20] Lactarius tithymalinus (necomestibil, miros de ploșnițe de câmp și gust foarte amar, crește numai în păduri de foioase),[21] Lactarius turpis (posibil letal),[22] Leucopaxillus mirabilis sin. Tricholoma mirabile (comestibil, fără lapte, crește sub pini)[23] sau Melanoleuca vulgaris (comestibil, fără lapte, crește ubicuitar în păduri).[24]

Specii asemănătoare în imaginiModificare

ValorificareModificare

Deși neotrăvitoare, specia nu este comestibilă din cauza laptelui foarte iute.[25]

Micologii americani Patrick F. Dowd și Orson K. Miller Jr. au constatat într-o publicație din 1990, că buretele are proprietăți insecticide.[26] Cercetări ulterioare au evidențiat prezența unui ester al acidului stearic care, la rănirea ciupercii, se transformă într-un compus de fenol iute care oxidează la un amestec de pigmenți de benzofuran și benzopirină roșie.[27]

NoteModificare

  1. ^ Mycobank
  2. ^ Index Fungorum
  3. ^ Denumire RO
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 354-355, ISBN 3-405-12116-7
  5. ^ a b Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 184-186, ISBN 3-426-00312-0
  6. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 500
  7. ^ Karl von Krapf: „Ausführliche Beschreibung der in Unterösterreich, sonderlich um Wien herum wachsenden essbaren Schwämme sammt der ihnen unessbaren, schädlichen, giftigen oder auch verdächtigen”, Editura Jacob Edler von Ghelensche Buchhandluing, Viena 1782, p. 15-16, tab. 4, fig. 5-7 [1]
  8. ^ Elias Fries: „Systema mycologicum”, vol. 1, Editura Ernest Mauritius, Greifswald 1821, p. 73
  9. ^ Elias Fries: „Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum”, Editura Typographia Academica, Uppsala 1836-1838, p. 348 [2]
  10. ^ Paul Kummer: „Der Führer in die Pilzkunde…”, Editura E. Luppe, Zerbst 1871, p. 127
  11. ^ Otto Kuntze: „Revisio generum plantarum:vascularium omnium atque cellularium multarum secundum leges nomenclaturae internationales cum enumeratione plantarum exoticarum in itinere mundi collectarum”, vol. 2, Leipzig 1891, p. 856
  12. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. VIII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928, p. + tab. 385
  13. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 531, ISBN 3-85502-0450
  14. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 362-363, ISBN 88-85013-37-6
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 376-377, ISBN 3-405-12081-0
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 382-383, ISBN 3-405-12081-0
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 314-315, ISBN 3-405-12124-8
  18. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 531, ISBN 3-85502-0450
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 386-387, ISBN 3-405-12081-0
  20. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 378-379, ISBN 88-85013-37-6
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 384-385, ISBN 3-405-12081-0
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 466-467, ISBN 3-405-12116-7
  23. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 384-385, ISBN 3-405-12081-0
  24. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 312-313, ISBN 3-405-12116-7
  25. ^ 123 Pilze
  26. ^ Patrick F. Dowd, Orson K. Miller: „Insecticidal properties of Lactarius fuliginosus and Lactarius fumosus”, în: „Entomologica Experimentalis et Applicata”, vol. 57, nr. 1, 1990, p. 23-28 Entomologica Experimentalis et Applicata
  27. ^ M. Debernardi și coautori: „The chemistry of Lactarius fuliginosus and Lactarius picinus”, în: „Tetrahedron”, vol. 48, nr. 35, 1992, p. 7331–7344

BibliografieModificare

  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Bruno Cetto, volumul 1-3, vezi note
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Axel Meixner: „Chemische Farbreaktionen von Pilzen”, Editura J. Cramer, Lehre 1975
  • Meinhard Michael Moser: „ Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externeModificare