Deschide meniul principal

Conform lui Cătalin Hentea, războiul mediatic este confruntarea dintre mass-media aparținând unor tabere aflate în stare de conflict armat, pentru a impune atât propriei opinii publice, cât și celei internaționale, propria versiune privind cauzele, desfășurarea și consecintele războiului în sine. În sens larg, războiul mediatic cuprinde întreg spectru de confruntări, purtate exclusiv de mass-media, atât între presa provenind din taberele adverse aflate în conflict, cât și cele dintre diferitele organe ale mass-media aparținând aceleiași părți, referitoare la războiul în cauză, pentru impunerea propriilor puncte de vedere. ( HENTEA CĂTALIN – Propaganda fără frontiere, București, Editura Nemira, 2002, pagina 24 )

Guvernul iugoslav a publicat pe o pagina de internet în primăvara anului 1999 următoarea definiție: Războiul mediatic constă într-un repertoriu de tehnici și presiuni psihologice aplicate de lobby-ul internațional, organizații și indivizi pentru atingerea scopurilor lor politice, prin utilizarea mass-media împotriva unor grupuri țintă din propria țară sau în străinătate pe perioade extinse de timp. ( http:/.gov.yu/mediawar/mediawar.htm - luna februarie 1999 - )

Ca orice formă de război, și acesta cuprinde două laturi principale: agresiunea și apărarea. Înaintea agresiunii se alege ținta și se face un studiu asupra ei cu scopul de a o cunoaște cât mai bine. Aici se includ diferite studii asupra psihologiei și mentălității grupului țintă, asupra culturii și civilizației acestuia, aspra mijloacelor de apărare de care dispune în asemenea cazuri, ... Pe baza ei se găsesc punctele tari și punctele slabe ale grupului. În funcție de ele și de scopurile urmărite se face planul de atac și de contracarare a apărarii țintei. Se caută slăbirea punctelor tari, precum și exploatarea la maxim a punctelor vulnerabile.

De cele mai multe ori activitatea se desfășoară sub controlul unor instițutii specializate care răspund doar în fața celui ce a lansat comanda operațiunii. Instituția care concepe și conduce acțiunile, cunoaște clar obiectivele și scopurile ce trebuie atinse având la dispozitie un plan amplu de atingere a lor.

Țintele sunt grupurile sociale ( statele în acest caz ) asupra cărora se încearcă exercitarea influenței și asigurarea controlului fie în mod direct, fie prin intermediari. Metodele de a ajunge la aceasta diferă în funcție de scopurile acțiunii și de caracteristicile țintei.

Confruntarea nu este sesizată de majoritatea populației din cauza insuficentei pregătiri a ei în domeniu. Metodele de luptă sunt adaptate armelor cu care se poartă confruntarea: informația, cuvântul, imaginea. Acțiunile vizează scopuri greu de urmărit pentru un om obișnuit.

Printre tacticile utilizate în acest tip de confruntare mediatică, conform guvernului iugoslav, figurează o anumită organizare a limbajului și a stilului de prezentare a informațiilor în mass-media, folosirea unor siboluri cu înțelesuri ascunse sau directe, masiva circulație de date și informații neverificate furnizate de diferite agenții de relații publice, grupuri de lobby.

Agresiunea urmărește influențarea și ( sau ) distrugerea sistemelor și canalelor de comunicații în masă. Este vorba despre mass-media cu toate părțile componente: presa scrisă, radioul, televiziunea, agențiile de presă. Se caută și anihilarea elementelor care ripostează și contracarează agresiunea.

Războiul mediatic are anumite mijloace prin care își atinge scopurile. Acestea ar fi: relațiile publice, grupurile de lobby, limitarea accesului la informații, cenzura, dezinformarea, intoxicarea cu informații, propaganda, manipularea. Ele nu sunt decât diferite moduri de a influența masele și au de multe ori elemente comune care le fac să se intersecteze. Le vom numi, în această lucrare, mijloace de manipulare.

În timpul războiului din Golful Persic ( 1991 ) Statele Unite și aliații lor au manipulat opinia publică mondială prin intermediul mass-media pentru a transmite punctul lor de vedere despre conflict. Saddam Hussein a manipulat presa pentru a prezenta versiunea lui despre evenimente. Irakul nu a avut posibilitățiile pe care le dețineau Statele Unite și, prin urmare, nu a fost credibil. America a folosit metode diverse și sofisticate, deci, cu o notă mare de credibitate.

Războiul mediatic are că țintă de cele mai multe ori, o națiune, un stat și acest lucru duce la o confruntare de mari dimensiuni cu repercusiuni pe plan mondial. Atacatorul este la rândul lui, de cele mai multe ori, un alt stat. Confruntarea nu prea apare în nici o strategie sau doctrina militară. O astfel de mențiune ar însema automat recunoașterea implicării armatei în mass-media ceea ce ar pune sub semnul întrebării libertatea și independența presei.

Acesta are atuul prezumției de obiectivitate al presei, elemente ce sporesc considerabil eficența acestui tip de confruntare. Se folosește de instituțiile de presă pentru a transmite diferite tipuri de mesaje. Apar informații false, informații curate, informații parțial adevărate, prezentarea unor informații într-un anumit context care le denaturează precum și alte tehici specifice de manipulare.