Radu Lupu
| Radu Lupu | |
 Radu Lupu în concert (copertă disc Electrecord) | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | (73 de ani)[1][2][3]  Galaţi, România[4] |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | pianist muzician |
| Activitate | |
| Studii | Conservatorul din Moscova[*] |
| Gen muzical | muzică clasică |
| Instrument(e) | pian |
| Case de discuri | Decca[*] |
| Premii | Comandor al Ordinului Imperiului Britanic[*] Ordinul național „Steaua României” |
| Prezență online | |
Modifică date / text  | |
| Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține. |
Radu Lupu (n. 30 noiembrie 1945, Galați, România) este un pianist și compozitor de origine română, stabilit în Marea Britanie și Elveția.
BiografieModificare
S-a născut la Galați, în familia avocatului evreu Meyer Lupu și a profesoarei Ana Gabor.
StudiiModificare
La vârsta de 6 ani începe să studieze pianul cu Lia Busuioceanu și la vârsta de 12 ani debutează cu un program complet de muzică compusă de el însuși. Urmează liceul la Galați. După absolvirea Școlii Populare de Artă din Brașov, își continuă studiile la București, cu Florica Musicescu și Cella Delavrancea. La șaisprezece ani, în 1961, primește o bursă de studiu la Conservatorul din Moscova, unde va studia 2 ani cu Galina Eghiazarova, apoi cu Heinrich Neuhaus și, mai târziu, cu Stanislav Neuhaus.
Cariera artisticăModificare
În 1966, în perioada studiilor din Rusia, concertează la Moscova și Leningrad, și participă la Concursul de pian "Van Cliburn" de la Fort Worth, Texas, unde câștigă premiul I. Își reia studiile la Moscova și, înainte de finalizarea acestora, va câștiga încă două prestigioase premii I: la Festivalul Internațional „George Enescu”, în 1967, și la Concursul internațional de pian de la Leeds, în Marea Britanie, în 1969. În noiembrie 1969 debutează pe scena londoneză, înregistrând un mare succes. Despre interpretarea sa a Sonatei pentru pian Op.10 No.3 de Beethoven, Joan Chissell de la ziarul The Times scriea:
| “ | [Radu Lupu] a adus pe scenă ceea ce părea o întreagă experiență de viață, cu alternanțele sale de dezolare și mândrie. Muzica nu ar putea fi niciodată mai apropiată de vorbire. | ” |
Cariera lui Radu Lupu continuă alături de cele mai prestigioase orchestre și cei mai mari dirijori ai lumii: în 1972 el cântă în SUA, la New York, cu Orchestra din Cleveland, dirijată de Daniel Barenboim, și cu Orchestra Simfonică din Chicago, sub bagheta lui Carlo Maria Giulini. Apoi face un turneu de doi ani prin America, cu Orchestra Filarmonică din New York. Ulterior întreprinde cu regularitate turnee în Europa și Statele Unite, dar și în Asia (în Israel și în China).
PremiiModificare
- Premiul I la Concursul internațional de pian Van Cliburn, ediția 1966
- Premiul I la Festivalul Internațional „George Enescu”, ediția 1967 (împreună cu Dan Grigore)
- Premiul I la Concursul Internațional de pian de la Leeds, ediția 1969
- Premiul Abbiati, acordat de Asociația Criticilor Italieni, în 1989
- Premiul Grammy, ediția 1995, pentru Cea mai bună înregistrare instrumentală a anului, cu Sonata în Si bemol major și Sonata în La major de Franz Schubert (la patru mâini, cu Daniel Barenboim)
- Premiul Edison, ediția 1995, pentru Cea mai bună înregistrare instrumentală a anului, cu sonate de Robert Schumann (Kinderszenen, Kreisleriana și Humoresque)
- Premiul Arturo Benedetti Michelangeli, ediția 2006
DiscografieModificare
NoteModificare
- ^ „Radu Lupu”, Gemeinsame Normdatei, accesat în
- ^ Radu Lupu, Munzinger-Archiv, accesat în
- ^ Radu Lupu, Brockhaus Enzyklopädie, accesat în
- ^ „Radu Lupu”, Gemeinsame Normdatei, accesat în
BibliografieModificare
- Ion Andreiță, Scrisori pariziene, Editura Silviu Popescu, Râmnicu Vâlcea, 2000, pag. 273-277
- Claudia Daboveanu: Artiștii noștri la superlativ, Jurnalul Național, ediție de colecție din 22 mai 2005
- Radu Lupu – o audiție privilegiată, în deschidere la Festivalul Enescu, 18 aprilie 2013, Adina Scorțescu, Ziarul Metropolis