Wikipedia

Rubroboletus rhodoxanthus

specie de ciupercă

Rubroboletus rhodoxanthus (Julius Vincenz von Krombholz, 1836 ex Kuan Zhao și Zhu-Liang Yang, 2014), sin. Boletus rhodoxanthus (Julius Vincenz von Krombholz, 1836 ex Franz Joseph Kallenbach, 1925), din încrengătura Basidiomycota în familia Boletaceae și de genul Rubroboletus[1][2] este o specie de ciuperci micorizante (formează micorize pe rădăcinile de arbori), indicată în acest articol drept necomestibilă. O denumire populară nu este cunoscută. Acest burete destul de rar care însă rămâne fidel amplasamentului, dezvoltându-se acolo uneori în număr mai mare, trăiește în România, Basarabia și Bucovina de Nord doar sporadic izolat, în primul rând în grupuri mai mici, preferat în regiuni călduroase și însorite, pe sol calcaros, în pădurile de foioase și în cele mixte sub fagi și stejari. Apare de la câmpie la deal, dar nu în regiuni submontane și montane, din iunie până în septembrie.[3][4]

Rubroboletus rhodoxanthus sin.

Boletus rhodoxanthus

Genul Boletus, specia B. rhodoxanthus
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Boletales
Familie: Boletaceae
Gen: Rubroboletus
Specie: R. rhodoxanthus
Nume binomial
Rubroboletus rhodoxanthus
(Krombh.) K.Zhao & Z.L.Yang (2014)
Sinonime
  • Boletus sanguineus var. rhodoxanthus Krombh. (1836)
  • Boletus rhodoxanthus (Krombh.) Kallenb. (1925)
  • Boletus sanguineus var. rhodoxanthus Krombh. (1836)
  • Boletus rhodopurpureus var. rhodoxanthus (Krombh.) Bon (1985)
  • Suillellus rhodoxanthus (Krombh.) Blanco-Dios (2015)
Modifică text Consultați documentația formatului

Taxonomie modificare

 
J. V. von Krombholz

Numele binomial Boletus sanguineus var. rhodoxanthus a fost determinat de micologul austriac Julius Vincenz von Krombholz în volumul 5 al operei sale Naturgetreue Abbildungen und Beschreibungen der Schwämme din 1836.[5]

În anul 1925, specia a fost recombinată de micologul german Franz Joseph Kallenbach (1893-1944) sub numele Boletus rhodoxanthus în volumul 5 al Die Röhrlinge und Blätterpilze (Agaricales)[6] precum în volumul 25 al jurnalului micologic Zeitschrift für Pilzkunde,[7] nume valabil până în 2014, fiind întrebuințat în aproape toate lucrările micologice până în prezent.

În sfârșit, în 2014, micologii chinezi Kuan Zhao și Zhu-Liang Yang au creat noul gen Rubroboletus și au transferat specia într-acolo sub păstrarea epitetului, de verificat în volumul 188 al jurnalul științific Phytotaxa din 2014.[8] Acest taxon este numele curent valabil (2020).

Denumirile Boletus rhodopurpureus var. rhodoxanthus a lui Marcel Bon din 1985[9] și Suillellus rhodoxanthus a lui Jaime Blanco-Dios din 2015[10] sunt acceptate sinonim.

Epitetul se trage din cuvintele limba greacă veche (greacă veche ρόδο=roză, de culoarea rozei) și (greacă veche ξανθός=galben, gri-gălbui, galben-roșiatic, maroniu),[11] datorită aspectului.

Descriere modificare

 
Krombh.: B. sanguineus var. rhodoxanthus
  • Pălăria: compactă și cărnoasă cu un diametru de 6-14 (18)cm este la început emisferică cu marginea rulată spre inferior, apoi convexă în formă de pernă. Nu se aplatizează complet. Cuticula uscată până ușor lipicioasă, cu o suprafață la început fin pâsloasă până mată, în vârstă goală și ceva lucioasă, atunci ocazional și ceva solzoasă, este în tinerețe de colorit albicios, gri-albicios deschis gri-măsliniu sau bej până slab ocru, mai târziu, începând de la margine, cu nuanțe de roz și la umezeală cu pete roșiatice. La bătrânețe, cuticula devine adesea complet rozalie sau brun-rozalie și capătă la secete uneori rupturi mici superficiale. Locurile roase de animale sunt galben de lămâie și în sub-cuticulă roșiatice. Nu se decolorează după apăsare.
  • Tuburile și porii: sporiferele care sunt ușor de îndepărtat de pălărie au o lungime de 1-2,5 (3)cm. Coloritul este gălbuie până puternic galben, mai târziu galben-verzui, devenind imediat albăstrui după tăiere. Porii minusculi, rotunjor-unghiulari, inegali și ceva neregulați sunt inițial de culoarea tuburilor, devenind cu timpul mai întâi galben-aurii, apoi, începând de la picior, saturat carmin-rozalii până roșu-sângerii, la bătrânețe roșu-portocalii până verde-măsliniii, pătând albastru-verzui după apăsare. În jurul marginii rămâne o bandă galbenă.
  • Piciorul: cărnos, tare și plin are o lungime de 5–10(14)cm și o grosime de 2–5(6)cm este la început bulbos sau în formă de măciucă, apoi însă, cu avansarea la vârstă, cilindric. Coaja netedă și galben-aurie până galben-portocalie este acoperită cu o grilă roșu-purpurie mai puțin distinctă, fiind în plus presărată cu punctulețe de aceiași culoare (de văzut sub lupă), dar rămânând spre vârf gălbuie, iar spre bază carmin până sângerie și la fund nu rar palid gri-albicioasă cu un miceliu bazal slab gălbui. Nu prezintă un inel.
  • Carnea: tare în picior și puțin mai moale în pălărie, este galben-palidă, galben de lămâie sau crom-gălbuie, sub cuticulă roșiatică și spre baza tijei marmorată vinaceu până maroniu. După tăiere se colorează în pălărie intens albastru, în zona piciorului mult mai slab și numai în partea de sus. Mirosul este destul de vag, slab amărui și gustul blând.[3][4]
  • Caracteristici microscopice: sporii de culoarea mierii sunt netezi, elipsoidali până fusiformi cu pereți destul de groși, slab amilozi (ce înseamnă colorabilitatea structurilor tisulare folosind reactivi de iod), având o mărime de 10-15 (15,5) x 4-5,5 (6) microni. Pulberea lor este brun-măslinie. Basidiile clavate cu 2-4 sterigme fiecare măsoară 25-40 × 9-13 (15) microni. Pileocistidele (elemente sterile de pe suprafața pălăriei) cu o lățime de 2,5–9 µm sunt un trichoderm (perpendicular pe suprafața pălăriei) de hife cilindrice septate, întrețesute și uneori incrustate fin. Pleurocistidele (elemente sterile situate în himenul de pe fețele lamelor) sunt veziculoase, cheilocistidele (elemente sterile situate pe muchia lamelor) fusiform-bulboase până la forma de sticlă, ambele cu pereți subțiri. Ele apar mai împrăștiate la pori, dar devin cu o lungime de până la 50 µm mai mari acolo. Fibule n-au fost observate.[12][13]
  • Reacții chimice: cuticula se decolorează roșu cu acizi ca de exemplu cu acid azotic, Acid clorhidric sau acid sulfuric, carnea cu hidroxid de potasiu maroniu chamois[14][15] și, odată tamponată cu guaiacol, marginile petei devin albastru deschis. Baza piciorului se decolorează cu Reactivul Melzer⁠(en)[traduceți]. [12]
  •  
    R. rhodoxanthus, secțiune longitudinală
  •  
    R. rhodoxanthus tânăr
  •  
    R. rhodoxanthus, matur, aspect lateral
  •  
    R. rhodoxanthus maturi, pori și picior
  •  
    R, rhodoxanthus bătrân

Confuzii modificare

Există mai multe ciuperci asemănătoare cu Rubroboletus rhodoxanthus, în special buretele dracului. Unele sunt otrăvitoare sau necomestibile, altele sunt savuroase. Câteva exemple:

Specii asemănătoare în imagini modificare

  •  
    !Boletus calopus!
  •  
    Boletus erythropus
  •  
    Boletus luridus
  •  
    !Boletus permagnificus!
  •  
    !Boletus pulverulentus!
  •  
    !!Imperator luteocupreus sin. Boletus luteocupreus!!
  •  
    !!Imperator torosus!!
  •  
    Rubroboletus dupainii
  •  
    !!Rubroboletus eastwoodiae!!
  •  
    !!Rubroboletus haematinus!!
  •  
    !!Rubroboletus legaliae!!
  •  
    !!Rubroboletus pulcherrimus!!
  •  
    !!Rubroboletus lupinus!!
  •  
    !!Rubroboletus rhodosanguineus!!
  •  
    !!Rubroboletus rubrosanguineus!!
  •  
    !!Rubroboletus satanas!!

Valorificare modificare

Fapt este că acest burete cărnos și ferm este ingerat crud în orișice caz destul de toxic. Dar comestibilitatea lui după ce a fost fiert sau prăjit bine a fost și este discutată controvers. Pe când Franz Joseph Kallenbach[6] și Rolf Singer[31] o declară otrăvitoare, mulți micologi, astfel Bruno Cetto,[3] Rose Marie Dähncke,[14] Ewald Gerhard[32] sau Meinhard Michael Moser[15] o văd comestibilă după preparare și de exemplu Hans Laux[4] sau jurnalul micologic Der Tintling[33] o declară necomestibilă. Din păcate, ciuperca seamănă foarte mult cu toxicul Boletus satanas și a fost precis confundată deja cu el. Pe baza enumerărilor de mai sus, specia este indicată în acest articol drept necomestibilă. Consumul nu se recomandă în niciun caz. Mai bine pentru natură este, să fie cruțată și lăsată la loc.

Note modificare

  1. ^ [http://www.speciesfungorum.org/Names/GSDspecies.asp?RecordID=809243 Index Fungorum
  2. ^ Mycobank
  3. ^ a b c Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 428-429, ISBN 3-405-12124-8
  4. ^ a b c Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 76-77, ISBN 978-3-440-14530-2
  5. ^ Julius Vincenz von Krombholz: „Naturgetreue Abbildungen und Beschreibungen der Schwämme”, vol. 5, Editura J. G. Calve, Praga 1836, p. 12-15, tab. 37
  6. ^ a b Franz Kallenbach: „Die Röhrlinge und Blätterpilze (Agaricales)”, vol. 5, seria 2, Editura Dr. Werner Klinkhardt, Leipzig 1925, p. 27
  7. ^ Franz Kallenbach: „Boletus rhodoxanthus”, în: „Zeitschrift für Pilzkunde”, vol. 1, Editura Carl Rembold, Heilbronn 1925, p. 24
  8. ^ K. Zhao & Z. L. Yang: „A new genus, Rubroboletus, to accommodate Boletus sinicus and its allies”, în: „Phytotaxa”, vol. 188, nr. 2, 2014, p. 67 respectiv 70
  9. ^ Marcel Bon: „ Boletus rhodopurpureus var. rhodoxanthus”, în: „Documents Mycologiques”, vol. 15, nr. 59, p. 38
  10. ^ Jaime Blanco-Dios: „Nomenclatural novelties”, în jurnalul „Index Fungorum”, nr. 211, februarie 2015
  11. ^ Valentin Christian Friedrich Rost: „Griechisch-Deutsches Wörterbuch für den Schulgebrauch”, vol. 1, Editura Henning’sche Buchhandlung, Erfurt și Gotha, 1829, p. 129 respectiv 465
  12. ^ a b Wolfgang Klofac: „Schlüssel zur Bestimmung von Frischfunden der europäischen Arten der Boletales mit röhrigem Hymenophor 1”, în: „Österreichische Zeitschrift für Pilzkunde”, vol. 16, Viena 2007, p. 233
  13. ^ Josef Breitenbach & Fred Kränzlin: „Pilze der Schweiz”, vol. 3, partea 1, „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura „Verlag Mykologia”, Lucerna 1991, p. 68, ISBN 978-3-85604-030-7
  14. ^ a b Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 51, ISBN 3-85502-0450
  15. ^ a b Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 4-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1978, p. 67
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 430-431, ISBN 3-405-12124-8
  17. ^ Pilzforum 123
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 532-533, ISBN 3-405-12116-7
  19. ^ R. Michael Davis, Robert Sommer, John A. Menge: „Field Guide to Mushrooms of Western North America”, Editura University of California Ltd., Londra 2012, p. 371, ISBN 978-0-520-27107-4
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 506-507, ISBN 3-405-12081-0
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 504-505, ISBN 3-405-12081-0
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 480-481, ISBN 3-405-11774-7
  23. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 74-75, ISBN 978-3-440-14530-2
  24. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 88-89
  25. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 93-94
  26. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 470-471, ISBN 88-85013-25-2
  27. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 89, 92
  28. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 92-93
  29. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 500-501, ISBN 3-405-11774-7
  30. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 488-489, ISBN 3-405-12116-7
  31. ^ Rolf Singer: „Boletus rhodoxanthus” în: „Schweizerische Zeitschrift für Pilzkunde, vol. 18, 1939, p. 126
  32. ^ Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, p. 470, ISBN 978-3-8354-1839-4
  33. ^ Der Tintling

Bibliografie modificare

  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Carlo Luciano Alessio: „Fungi Europaei”, vol. 2 - „Boletus Dill. ex L. (sensu lato)”, Editura Libreria editrice Biella Giovanna, Saronno 1985
  • Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Josef Breitenbach & Fred Kränzlin: „Pilze der Schweiz”, vol. 3, partea 1, „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura „Verlag Mykologia”, Lucerna 1991, ISBN 978-3-85604-030-7
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, p. 54, ISBN 3-8289-1619-8
  • Roberto Galli: „Boleti. Atlante pratico-monografico per la determinazione dei boleti”, Editura Edinatura, Milano 1998
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Heinz Engel, German Josef Krieglsteiner et al.: „Die Gattung Boletus in Europa”, Editura Verlag Heinz Engel, Weidhausen b. Coburg 1983, ISBN 978-3980022415
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe modificare

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Rubroboletus_rhodoxanthus&oldid=14188671