Sanda Movilă

poetă română
Sanda Movilă
Date personale
Născută Modificați la Wikidata
Argeș, România Modificați la Wikidata
Decedată (70 de ani) Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Romania (1965-1989).svg România Modificați la Wikidata
Ocupațietraducătoare
poetă
scriitoare Modificați la Wikidata
Activitate
StudiiUniversitatea din București  Modificați la Wikidata

Sanda Movilă (n. , Argeș, România – d. ) a fost un poet și romancier român.[1]

BiografieModificare

Născută la Cerbu, județul Argeș, părinții ei au fost Ion Ionescu, un negustor, și soția sa Maria (născută Niculescu). A urmat școala gimnazială și liceul la Pitești din 1911 până în 1919.

În 1924, a absolvit facultatea de literatură și filozofie a Universității din București, cu o specializare în limba franceză. Ulterior, a fost angajată ca funcționar public la Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice. A fost căsătorită cu scriitorul Felix Aderca.[1]

Debutul ei literar a avut loc în 1916, în ziarul Universul, cu poezia anti-primul război mondial 8 octombrie. Ea a atras atenția lui Eugen Lovinescu, căruia îi datorează atât pseudonimul, cât și faptul că scrierile sale au fost publicate în Sburătorul din 1921.

Prima sa scriere în proză, Pata de umbră, a apărut în Sburătorul literar în 1922; aceeași revistă literară a publicat și piesele sale Viața, Cel din urmă vis și Gânduri. Prima ei carte a fost volumul de poezie din 1925 Crinii roșii. Alte reviste care au publicat opera sa sunt: Curierul artelor, Lumea copiilor, Vremea, Revista Fundațiilor Regale, Adevărul literar și artistic, Veac nou, Flacăra, Viața Românească, România Literară sau Luceafărul.

Singură sau în colaborare, ea a tradus lucrări de Paul Verlaine (Fêtes galantes), Leconte de Lisle (L'Epiphanie), Arkadi Gaidar (Timur și băieții lui), Lev Kassil (Cupa gladiatorului), Czesław și Alina Centkiewicz (SOS: Oameni pe banchiză!) și Gabriela Zapolska (Imagini, cu J.Georgian).

Movilă a scris poezie (Crinii roșii, 1925; Călătorii, 1946; Fruct nou, 1948; Versuri, 1966), colecții de povestiri (Neuitatele călătorii, 1958; Câte se petrec pe mare, 1962) și romane (Desfigurații, 1935; Nălucile, 1945; Marele ospăț, 1947; Pe văile Argeșului, 1950; Viața în oglinzi, 1970).

De-a lungul timpului, ea și-a folosit imaginația vie pentru a prezenta portrete clare și reale ale trecutului.[1]

NoteModificare

  1. ^ a b c Aurel Sasu (ed.), Dicționarul biografic al literaturii române, vol. II, p. 150-51. Pitești: Editura Paralela 45, 2004. ISBN: 973-697-758-7