Sistem de numerație pozițional

Un sistem de numerație pozițional este un sistem de numerație în care valoarea indicată de o cifră este valoarea cifrei înmulțită cu o putere a unei constante numită bază. Ordinea puterilor bazei este succesivă, de la dreapta la stânga, cu puterea 0 la ultima cifră în cazul întregilor. Pentru valori fracționare, puterile negative ale bazei se extind la dreapta, începând de la un separator zecimal.

Sistem de numerație
Sistem Bază
  Unar 1
  Binar 2
  Ternar 3
  Cuaternar 4
  Cvinariu 5
  Senar 6
  Octal 8
  Zecimal 10
  Duodecimal 12
  Hexazecimal 16
  Vigesimal 20
  Hexatrigesimal 36
  Sexagesimal 60

Exprimat mai simplu, un sistem de numerație se numește pozițional, dacă valoarea unei cifre este dată de poziția pe care aceasta o ocupă în cadrul numărului.

Cifrele folosite sunt un set de simboluri care formează o mulțime al cărei număr cardinal este egal cu baza de numerație.