Termenul de statuie vie (sau statuie vivantă) se referă la un artist mim ce poate sta nemișcat ore în șir ca o statuie sau un manechin, de obicei, cu un machiaj care-i dă culoarea aurului, bronzului sau cuprului.

Statui vii în Viena

Artiștii care lucrează ca statui vii pot păcăli trecătorii și câteva emisiuni filmate cu camera ascunsă au arătat cum statuile vii îi pot speria pe oameni.[necesită citare] Artiștii interpreți pot realiza și spectacole stradale.[1]

Istoric modificare

Tabloul viu, adică un grup de statui vii, era o prezență regulată la festivalurile medievale și din perioada Renașterii. Grupul interpreta o scenă așezat pe un stand decorat să arate ca un monument, pe traseul pe unde trecea procesiunea. O statuie vie a apărut în 1945 în filmul francez Les enfants du paradis (Children of Paradise). Primii artiști care au interpretat roluri de statui vii au fost artiștii londonezi Gilbert și George în anii '60. În primii ani ai secolului al XX-lea, dansatoarea germană Olga Desmond a realizat “Evenings of Beauty” (Schönheitsabende), în care poza nud, imitând capodoperele artistice clasice ('fotografii vii'). António Santos, cunoscut ca staticman, interpretează statui vii continuu începând din anul 1987 și a fost inclus în Cartea de recoduri "Guinness" între anii 1988 și 1997, pentru că a stat în picioare nemișcat timp de 15 ore, 5 minute și 55 secunde. După aceea, el a realizat încă patru recorduri mondiale, dar fără ca acestea să fie confirmate de Guinness, din motive economice. În momentul de față, Staticman interpretează statui vii în levitație, organizează festivaluri ale statuilor vii și predă cursuri de interpretat statui vii.

Galerie de imagini modificare

Referințe modificare

  1. ^ Björn Lindahl (). „Job description: do as little as possible — Nordic Labour Journal”. Nordic Labour Journal. Work Research Institute, Oslo, commissioned by the Nordic Council of Ministers. They suddenly appeared in all European capitals and tourist cities: the living statues. Where did they come from? What are they thinking while they stand there, lifeless? What do they do in winter? We came with many questions and quite a few prejudices when we approached one of the most peculiar occupations there is. 

Vezi și modificare

Legături externe modificare

 
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Statuie vie