Tamara de Lempicka
| Tamara de Lempicka | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Tamara Łempicka  |
| Născută | [3][4][5][6] Varșovia, Imperiul Rus[7] |
| Decedată | (81 de ani)[3][4][5][6] Cuernavaca(d), Morelos, Mexic[1][7] |
| Înmormântată | Popocatepetl |
| Frați și surori | Adrienne Gorska[*] |
| Copii | Kizette de Lempicka-Foxhall[*][8] |
| Cetățenie |  Imperiul Rus Polonia |
| Ocupație | pictoriță artistă |
| Locul desfășurării activității | Havana[7] Paris[7] Italia[7] Cuernavaca[*][7] Los Angeles[7] New York City[7] |
| Limbi vorbite | limba poloneză limba engleză[9] limba franceză |
| Activitate | |
| Domeniu artistic | pictură |
| Studii | Académie de la Grande Chaumière |
| Pregătire | Maurice Denis, Andre Lhote |
| Mișcare artistică | Art Déco[1][2] |
| Opere importante | La belle Rafaëla[*], Q1685241[*], Autoportrait[*] |
| Site oficial | http://www.delempicka.org/ |
| Prezență online | |
Modifică date / text  | |
Tamara de Lempicka (n.16 mai 1898 în St. Petersburg ca Tamara Gorska[10], după alte izvoare născută în Varșovia ca Maria Górska[11] – d. 18 martie 1980, Cuernavaca, Mexic), a fost o pictoriță poloneză a curentului Art Déco. A fost un star și s-a comportat ca atare, făcând din viața sa o continuă punere în scenă, profitând în afară de talentul său, și de frumusețea sa.
Biografie modificare
Primii ani modificare
Fiică de avocat, crescută într-un mediu privilegiat, își petrece tinerețea între Sankt Peterburg, Monte Carlo și stațiunile turistice la modă din Europa. La vârsta de 16 ani, în 1914, se instalează la Sankt Peterburg, la o rudă, unde ia și primele lecții de pictură. Aici îl întâlnește pe Tadeusz Lempicki, tânăr avocat rus, cu care se căsătorește în 1916. Revoluția bolșevică întrerupe brusc această viață fără griji. Pleacă la Copenhaga, apoi eșuează la Paris ca de altfel, majoritatea emigranților ruși. Pierderea reperelor inițiale ale vieții duce la dezagregarea căsătoriei.
Carieră în pictură modificare
Soțul său refuzând să muncească, Tamara se hotărăște să-și ia soarta în mâini, alegând, pentru a reuși, o carieră în pictură. Începând din 1920 frecventează Académie de la Grande Chaumière și își desăvârșește formația cu pictorii Maurice Denis și André Lhote precum și cu călătorii în Italia unde copiază din mari maeștri ai picturii. Primul contact cu publicul are loc în 1922, la Salonul de Toamnă, unde expune un portret. În continuare dezvoltă un stil sculptural, în culori puternice, influențat de cubism. Succesul nu este imediat, dar cu personalitatea sa puternică se impune repede în mediul artistic și în cel monden. Se instalează în cartierul Montparnasse, participând intens la viața boemă din acesta, care îi și inspiră teme pentru pictura sa. Subiectul preferat îl constituie portretele de femei, de care de altfel era atrasă, în poziții lascive, de abandon. Își creează astfel o imagine de “femeie bărbat”, ilustrată între altele și de tabloul său “Autoportret într-un Bugatti verde”. Primește în paralel comenzi de portrete de la diverse personalități artistice sau ale lumii mondene, portrete care constituie o altă latură a operei sale. Felul particular în care realizează aceste portrete, prin deformarea proporțiilor, ii atrag supranumele de “Ingres pervers”.
După divorț modificare
După divorțul din 1928, efectuează o primă călătorie în Statele Unite unde se bucură de un mare succes. De acum opera sa este recunoscută oficial, începând să fie achiziționată de muzee. În 1933 se căsătorește cu baronul Raoul Kuffner, unul din cei mai importanți clienți. Rangul social de acum căpătat o face să piardă legăturile cu mediul artistic parizian. Odată cu criza economică subiectele sale se diversifică cu figuri de bătrâni, țărani, sfinți, însă aceasta o îndepărtează de admiratorii săi de până atunci. În 1939 fuge din calea războiului și se stabilește cu soțul său în Statele Unite, unde își urmează cariera în pictură organizând și câteva expoziții. Cunoaște un deosebit succes mai ales în lumea cinematografiei, multe din picturile sale găsindu-se azi în colecțiile starurilor americane.
Redescoperirea artistei modificare
Din 1943, când se instalează la New York, intră în totală uitare până în 1957, când este redescoperită cu ocazia unei monografii care îi este consacrată. Entuziasmul anilor 1970 pentru curentul artistic Art Deco fac din Tamara de Lempicka o reprezentantă de vârf a acestui curent. A murit pe 18 martie 1980 la Cuernavaca, în Mexic unde se retrăsese în ultimul timp.
Operă modificare
Tamara de Lempicka ocupă un loc aparte în arta secolului XX: în ciuda unei opere restrânse (circa 150 de tablouri în perioada sa cea mai fertilă, 1925-1935), tablourile sale sunt cel mai adesea chemate să ilustreze "lumea nebună" a anilor interbelici.
Modelele sale se caracterizează prin priviri interogative și senzuale, buze cărnoase la femei și ascuțite la bărbați,culori puține dar vii, puse în valoare de fondurile gri sau negre. În spatele unui aspect neo-cubist care le încadrează perfect în epocă, tablourile sale respectă întrutotul rețetele magistrale de compoziție trasate de marii maeștri ai Renașterii.
Referințe, note modificare
- ^ a b Artnet
- ^ http://www.artnet.com/artists/tamara-de-lempicka/ Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ a b Autoritatea BnF, accesat în
- ^ a b Tamara de Lempicka (în engleză), RKDartists
- ^ a b Tamara de Lempicka (în engleză), CLARA
- ^ a b Tamara de Lempicka, Benezit Dictionary of Artists, accesat în
- ^ a b c d e f g h RKDartists
- ^ https://www.chron.com/news/houston-deaths/article/Leader-of-city-s-1950s-international-set-Foxhall-2037689.php, accesat în Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ Autoritatea BnF, accesat în
- ^ Eroare la citare: Etichetă
<ref>invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numiteClaridge - ^ Eroare la citare: Etichetă
<ref>invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numiteCommire
Legături externe modificare
- DeLempicka.org - official website (c) Tamara Art Heritage
- Tamara de Lempicka în History of Art Arhivat în , la Wayback Machine.
- Cum sa iei totul de la viata Arhivat în , la Wayback Machine., 24 martie 2010, Paul Ioan, Revista Magazin