Wikipedia

Tricholoma argyraceum

specie de ciupercă

Tricholoma argyraceum (Pierre Bulliard, 1779 ex Claude Casimir Gillet, 1874), sin. Tricholoma inocybeoides (Arthur Anselm Pearson,1938), Tricholoma argyraceum var. inocybeoides (Arthur Anselm Pearson, 1938 ex Marcel Bon, 1969), din încrengătura Basidiomycota, în familia Tricholomataceae și de genul Tricholoma,[1][2] este o specie de ciuperci comestibile care coabitează, fiind un simbiont micoriza, formând prin urmare micorize pe rădăcinile arborilor. O denumire populară nu este cunoscută. Acest burete destul de comun se dezvoltă în România, Basarabia și Bucovina de Nord izolat sau în grupuri mai mici, în locuri ierboase, nu prea umbroase, în toate felurile de pădure, dar nu prin cele aluviale, sub fagi, stejari, uneori și mesteceni, respectiv brazi și molizi, la marginea lor, în plantaje (de molid) precum prin parcuri și grădini chiar și sub tufișuri. Apare pe sol proaspăt, bogat, neutral până bazic de peste rocă de calcar sau marnă, de la câmpie la munte, din iunie până în noiembrie.[3][4]

Tricholoma argyraceum, sin., Tricholoma inocybeoides, Tricholoma argyraceum var. inocybeoides
Bureți călărești de tipul Tricholoma argyraceum
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Tricholomataceae
Gen: Tricholoma
Specie: T. argyraceum
Nume binomial
Tricholoma argyraceum
(Bull.) Gillet (1874)
Sinonime
  • Agaricus argyraceus Bull. (1789)
  • Agaricus myomyces var. argyraceus (Bull.) Pers. (1801)
  • Agaricus terreus var. argyraceus (Bull.) Fr. (1838)
  • Agaricus terreus var. argyraceus (Bull.) Fr. (1838)
  • Tricholoma terreum var. argyraceum (Bull.) P.Kumm. (1871)
  • Gyrophila argyracea (Bull.) Quél. (1886)
  • Tricholoma argyraceum var. virescens (Cooke) Sacc. (1887)
  • Tricholoma myomyces var. argyraceum (Bull.) J.E.Lange (1933)
  • Tricholoma inocybeoides A.A.Pearson (1938)
  • Tricholoma myomyces var. alboconicum J.E.Lange (1940)
  • Tricholoma scalpturatum var. argyraceum (Bull.) Kühner & Romagn. (1953)
  • Tricholoma argyraceum var. inocybeoides (A.A.Pearson) Bon (1969)
  • Tricholoma argyraceum f. inocybeoides (A.A.Pearson) Mort.Chr. & Noordel. (1999)
Modifică text Consultați documentația formatului

Taxonomie modificare

 
Bull.
 
Bon

Numele binomial Agaricus argyraceum a fost determinat de savantul francez Pierre Bulliard în volumul 9 al marii sale opere Herbier de la France ou, Collection complette des plantes indigenes de ce royaume avec leurs propriétés, et leurs usages en medecine din 1789,[5]

Micologul francez Claude Casimir Gillet a transferat specia corect la genul Tricholoma sub păstrarea epitetului, de verificat în volumul 1 al publicației sale Les Hyménomycètes, ou, Description de tous les champignons (fungi), qui croissent en France din 1874.[6]

Apoi, în 1938, micologul englez Arthur Anselm Pearson (1874-1954) a diferențiat specia, creând taxonul Tricholoma inocybeoides, argumentând că T. argyraceum, de culoare mai închisă, trăiește în păduri de conifere, iar T. inocybeoides, de culoare mai deschisă, în cele de foioase.[7]

Pe când comitetul de nomenclatură Index Fungorum vede în specia lui Pearson doar un sinonim al Tricholoma argyraceum,[1] comitetul de nomenclatură Mycobank o acceptă drept specie independentă, dar sub noua denumire Tricholoma argyraceum var. inocybeoides,[2] hotărâtă de micologul francez Marcel Bon în 1969.[8]

Ca nume curent valabil este folosit taxonul Tricholoma argyraceum pe scară largă (2020). Toate celelalte încercări de redenumire sunt acceptate sinonim, dar, nefiind folosite sunt neglijabile.

Numele generic este derivat din cuvintele de limba greacă veche (greacă veche τριχο=păr)[9] și (greacă veche λῶμα=margine, tiv de ex. unei rochii),[10] iar epitetul din cuvântul grecesc antic (greacă veche αργυρός=argintiu, ornamentat argintiu, având strălucirea argintului),[11] datorită aspectului pălăriei.

Descriere modificare

  • Pălăria: are un diametru de 4-8 (10)cm, este nu prea cărnoasă, în tinerețe semisferică până convexă cu o cocoloașă mică centrală și marginea răsfrântă spre interior care este legată de un văl albicios cu piciorul, apoi aplatizată, nu rar slab adâncită, cu un gurgui turtit, în vârstă cu unele crăpături verticale la marginea atunci nu rar vălurită și ondulată. Cuticula uscată și mată este slab fibros-pâsloasă sau acoperită cu solzișori fini și apăsați. Coloritul poate fi albicios-argintiu, gri-argintiu, gri-crem sau gri-brun. Mijlocul ceva cărnos este colorat mai închis.
 
Bres.: Tricholoma argyraceum
  • Lamelele: sunt nu prea subțiri, destul de îndepărtate, intercalate, în vârstă deseori ceva ondulate, aderate bombat la picior (numit: șanț de castel) și prezintă muchii inițial netede, mai târziu rupte și zimțate. Sunt albe până gri-albicioase, îngălbenind încet la bătrânețe sau prin frecare.
  • Piciorul: la început plin, apoi împăiat gol-fibros pe dinăuntru, ferm precum fără inel are o lungime de 3 la 8 (11)cm și o lățime de 0,8 până la 1,5 (1,8) cm, fiind mai mult sau mai puțin cilindric, dar adesea îndoit cu baza ascuțită. Suprafața albă, gri-albicioasă până gri-brună, preponderent netedă, dar nu rar tapițată cu un desen fibros alb.
  • Carnea: destul de subțire, dar fermă, este albicioasă, îngălbenind la bătrânețe sau după tăiere (dar nu mereu și de abia după o zi), având un miros în stadiu tânăr neremarcabil, apoi clar făinos, în vârstă rânced precum un gust blând, slab făinos-pământos.[3][4]
  • Caracteristici microscopice: are spori netezi, variabil elipsoidali, rar chiar și sub-cilindrici, apiculați spre vârf și hialini (translucizi), neamilozi (nu se decolorează cu reactivi de iod) cu o picătură mare, uleioasă în mijloc, având o mărime de 4,5- (6) 7 x (2,5) 3- 3,5 (4,5) microni. Pulberea lor este albă. Basidiile clavate și fără fibule cu 4 sterigme fiecare măsoară 30-35 x 6-8 microni. Cistidele celule de obicei izbitoare și sterile care pot apărea între basidii și himen, stratul fructifer) care lipsesc în himeniu sunt mai scurte, cu vârfuri rotunjite și pediculate. Cheilocistide (elemente sterile situate pe muchia lamelor) clavate până aproape cilindrice de 16,5-25,5 x 2-6 microni au pereți subțiri. Suprafața pălăriei numai puțin diferențiată cu o tendință slabă de aliniere verticală este formată din hife înguste și subțiri, cu elemente de 15-55 (70) x 2-6 microni, iar sub-cuticula contopită cu trama constă din hife cilindrice și puțin umflate de 30-95 x 5-13 (17) microni. Pigmenții ori lipsesc, ori sunt palid gălbui, membranoși sau foarte slab incrustați. Coaja piciorului are hife cilindrice cu o lățime de 2-6μm. Caulocistide (cistide situate la suprafața piciorului) lipsesc sau sunt de densitate foarte redusă fiind atunci cilindrice până sub-clavate, fără fibule și cu o mărime de 15-24 x 2,5-6 microni.[12][13]
  • Reacții chimice: nu sunt cunoscute.[14]
  •  
    T. argyraceum, pălărie, lamele și picior
  •  
    T. argyraceum, lamele și picior
  •  
    T. argyraceum mai tinere
  •  
    T. argyraceum mature
  •  
    T. argyraceum bătrâne

Confuzii modificare

Acest burete poate fi confundat ușor cu soiuri comestibile, necomestibile și toxice, ca de exemplu Entoloma prunuloides (necomestibil),[15] Lentinus tigrinus sin. Panus tigrinus (tânăr comestibil),[16] Tricholoma albobrunneum sin. Tricholoma striatum (necomestibil, se dezvoltă în păduri de conifere pe lângă pini pe sol nisipos, miros făinos, gust destul de amar),[17] Tricholoma atrosquamosum sin. Tricholoma squarrulosum (comestibil, trăiește în păduri de foioase preferat sub fagi dar și în cele de rășinoase, miros de piper negru, gust făinos),[18] Tricholoma bresadolanum (necomestibil, gust amar, trăiește numai în păduri de foioase sub fagi, foarte rar),[19] Tricholoma cingulatum (comestibil),[20] Tricholoma orirubens (comestibil, trăiește numai în păduri de foioase preferat sub fagi și stejari),[21] Tricholoma pardinum sin. Tricholoma tigrinum (otrăvitor),[22] Tricholoma portentosum (comestibil, savuros, se dezvoltă preponderent sub molizi și pini, respectiv sub plopi tremurători și mesteceni, miros de pepeni, castraveți, ușor de faină și gust blând, ceva făinos, după mestecare ca de pepene sau de stridie),[23] Tricholoma saponaceum (necomestibil),[24] Tricholoma scalpturatum (comestibil),[25] Tricholoma sciodes (necomestibil până toxic, apare numai în păduri de fag pe sol bazic, miros pământos, gust amar și iute, trăiește numai în păduri de foioase preferat sub fagi),[26] Tricholoma terreum (comestibil, savuros),[27] Tricholoma virgatum (otrăvitor)[28] sau Tricholoma vaccinum (necomestibil, ingerat în cantități mai mari toxic, se dezvoltă în același habitat ca specia descrisă, miros făinos-pământos, gust făinos, amărui și slab iute).[29]

Specii asemănătoare în imagini modificare

  •  
    !Entoloma prunuloides!
  •  
    Lentinus tigrinus
  •  
    !!Tricholoma albobrunneum!!
  •  
    Tricholoma atrosquamosum
  •  
    !Tricholoma bresadolanum!
  •  
    Tricholoma cingulatum
  •  
    Tricholoma orirubens
  •  
    !!Tricholoma pardinum sin. Tricholoma tigrinum!!
  •  
    Tricholoma portentosum
  •  
    !Tricholoma saponaceum!
  •  
    Tricholoma scalpuratum
  •  
    !!Tricholoma sciodes!!
  •  
    Tricholoma terreum
  •  
    !Tricholoma vaccinum!
  •  
    !!Tricholoma virgatum!!

Valorificare modificare

Acest burete este de calitate culinară scăzută. Poate fi adăugat împreună cu alte soiuri la o mâncare de ciuperci.[30]

Nu mâncați niciodată bureți de genul Tricholoma iuți și/sau amari (nici după însilozare) pentru că provoacă mereu tulburări gastrointestinale, parțial foarte severe.[31]

Note modificare

  1. ^ a b Index Fungorum
  2. ^ a b Mycobank
  3. ^ a b Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 154-155, ISBN 978-3-440-13447-4
  4. ^ a b Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 410-413, ISBN 88-85013-46-5
  5. ^ Pierre Bulliard: „Herbier de la France ou, Collection complette des plantes indigenes de ce royaume etc..”, vol. 9, Editura Didot, Debure, Belin, Paris 1789, tab. 423-1
  6. ^ Claude Casimir Gillet: „Les Hyménomycètes, ou, Description de tous les champignons (fungi), qui croissent en France”, vol. 1, Editura Ch. Thomas, Alençon 1874, p. 103
  7. ^ A. A. Pearson: „Tricholoma inocybeoides”, în: „Transactions of the British Mycological Society”, vol. 22, nr. 1-2, 1938, p. 29
  8. ^ M. Bon: „Tricholoma argyraceum var. inocybeoides”, în: „Bulletin de la Société Mycologique de France”, vol. 85, 1969, p. 475
  9. ^ Valentin Christian Friedrich Rost: „Deutsch-Griechisches Wörterbuch”, vol. 1, Editura Vandenhöck und Ruprecht, Göttingen, 1818, p. 276
  10. ^ Wilhelm Pape: „Handwörterbuch der griechischen Sprache - Griechisch-deutsches Handwörterbuch”, vol. 2, Editura Vieweg & Sohn, Braunschweig 1914, p. 76
  11. ^ Valentin Christian Friedrich Rost: „Griechisch-Deutsches Schul-Wörterbuch”, Editura Henning’sche Buchhandlung, Erfurt și Gotha, 1823, p. 134
  12. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. II, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1927, p. + tab. 77
  13. ^ Machiel E. Noordeloos, Th. W. Kuyper & Else Christine Vellinga: „Flora agaricina neerlandica”, vol. 4, Editura CRC Press, 1999, p. 135, ISBN 90-5410-493-7
  14. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 182, ISBN 3-85502-0450
  15. ^ Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 192-193, ISBN 978-3-440-13447-4
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 478-479, ISBN 3-405-12081-0
  17. ^ Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, p. 84-85, ISBN 978-3-8354-1839-4
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 264-265, ISBN 3-405-12124-8
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 262-263, ISBN 3-405-12124-8
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 298-299, ISBN 3-405-12081-0
  21. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 314-315, ISBN 88-85013-25-2
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 294-295, ISBN 3-405-11774-7
  23. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 296-297, ISBN 3-405-11774-7
  24. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 86-287, ISBN 3-405-11774-7
  25. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 300-301 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  26. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 352-353, ISBN 88-85013-37-6
  27. ^ Elena Cristina Mincu, Răzvan Țuculescu: „Ciupercile din România”, Editura Galaxia Gutenberg, Târgu-Lăpuș 2010, p. 116-117
  28. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 306-307, ISBN 3-405-12081-0
  29. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 302-303 - 1, ISBN 88-85013-37-6
  30. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch - Leben - Erkennen - Sammeln - Verwerten ”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 72-73, ISBN 978-0-017-02238-7
  31. ^ Pilzforum 123

Bibliografie modificare

  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Andreas Gminder: „Handbuch für Pilzsammler: 340 Arten Mitteleuropas sicher bestimmen”, ed. a 2-a, Editura Kosmos, Halberstadt 2014, 978-3440-14364-3
  • German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Die Großpilze Baden-Württembergs“, vol. 3: „Ständerpilze. Blätterpilze I“, Editura Ulmer, Stuttgart 2001, ISBN 3-8001-3536-1
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe modificare

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Tricholoma_argyraceum&oldid=14285464