Tricholoma imbricatum

specie de ciupercă


Tricholoma imbricatum (Elias Magnus Fries, 1815 ex Paul Kummer, 1871) din încrengătura Basidiomycota, în familia Tricholomataceae și de genul Tricholoma,[1][2] este o specie de ciuperci comestibile care coabitează, fiind un simbiont micoriza, formând prin urmare micorize pe rădăcinile arborilor. O denumire populară nu este cunoscută. Acest burete destul de comun trăiește în România, Basarabia și Bucovina de Nord de obicei în grupuri, adesea în mănunchiuri, în păduri de conifere și mixte precum la marginea lor aproape exclusiv sub pini, foarte rar și pe lângă molizi. Marcel Bon pretinde că soiul s-ar dezvolta din când în când și sub plopi sau stejari. Apare pe sol nisipos și sărac în calcar, de la câmpie la munte, din (august) septembrie până în noiembrie.[3][4]

Tricholoma imbricatum
Tricholoma imbricatum 68626.jpg
Bureți călărești de tipul Tricholoma imbricatum
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Tricholomataceae
Gen: Tricholoma
Specie: T. imbricatum
Nume binomial
Tricholoma imbricatum
(Fr.) P.Kumm. (1871)
Sinonime
  • Agaricus imbricatus Fr. (1815)
  • Agaricus vaccinus subsp. imbricatus (Fr.) Pers. (1828)
  • Gyrophila imbricata (Fr.) Quél. (1886)
  • Tricholoma subimbricatum Velen. (1920)
  • Cortinellus imbricatus (Fr.) Raithelh. (1970)
  • Tricholoma fusipes Kosina (1987)
  • Tricholoma subfusipes (Kosina) Bon (1989)
  • Tricholoma imbricatum var. fusipes Bon (1990)

TaxonomieModificare

Numele binomial a fost determinat de marele savant suedez Elias Magnus Fries drept Agaricus virgatus în volumul 1 al operei sale Observationes mycologicae din 1815.[5]

Micologul german Paul Kummer a transferat specia corect la genul Tricholoma sub păstrarea epitetului, de verificat în marea sa lucrare Der Führer in die Pilzkunde etc. din 1871.[6] Acest taxon este numele curent în prezent (2020).

Toate celelalte sinonime nu sunt folosite și pot fi neglijate.

Numele generic este derivat din cuvintele de limba greacă veche (greacă veche τριχο=păr)[7] și (greacă veche λῶμα=margine, tiv de ex. unei rochii),[8] iar epitetul din cuvântul latin (latină imbricatum=suprapus, pus cu gresii, cu plăci suprapuse),[9] ce se referă la aranjarea solzișorilor.

DescriereModificare

 
Bres.: Tricholoma imbricatum
  • Pălăria: are un diametru de 3-11 (14)cm, este fermă și cărnoasă, inițial emisferică cu marginea (pentru mult timp) răsfrântă spre interior, repede convexă, apoi aplatizată, adesea larg cocoșată cu marginea atunci mai mult sau mai puțin ondulată. Cuticula uscată și mată este dens pâslos-fibroasă și presărată cu mulți solzișori incarnați, mici imbricați, coloritul fiind ocru-brun, brun roșiatic ca curmalele sau brun de ciocolată, spre margine mai deschis.
  • Lamelele: moi cu muchii fertile și la bătrânețe slab zimțate, devin cu timpul bulboase, sunt nu prea late, foarte aglomerate, bifurcate și intercalate, bombat aderente la picior (numit: șanț de castel) și în vârstă nu rar șerpuite. Coloritul la început albicios până crem deschis capătă cu timpul o tentă rozalie sau brun-rozalie, nu rar cu pete ruginii, devenind brun-roșiatic la atingere.
  • Piciorul: are o lungime de 10-15 (11) cm și o lățime de 2-2,5 cm, este clavat, adesea îngroșat spre bază precum înrădăcinând, slab fibros, neted cu un luciu mătăsos și ușor striat fibros precum în tinerețe plin, apoi tubular gol pe dinăuntru. Este de colorit albicios până palid brun, spre pălărie mereu albui, iar spre bază maroniu. La apăsare capătă pete brune. Nu prezintă o manșetă sau o zonă inelară.
  • Carnea: este albicioasă, în culoarele pricinuite de larve brun-roșiatică, compactă, în picior slab fibroasă cu un miros imperceptibil și un gust blând care însă poate să devină rezidual destul de amar la exemplare mai bătrâne.[3][4]
  • Caracteristici microscopice: are spori netezi, lat elipsoidali, apiculați spre vârf neamiloizi (nu se decolorează cu reactivi de iod) și hialini (translucizi), având o mărime de 6-8 x 4-4,5 microni. Pulberea lor este albă. Basidiile clavate și fără fibule cu 4 sterigme fiecare măsoară 30-35 x 6-8 microni. Cistidele celule de obicei izbitoare și sterile care pot apărea între basidii și himen, stratul fructifer) sunt mai scurte, cu vârfuri rotunjite și pediculate.[10] Cuticula cu o grosime de până la 300 microni este formată din fire hifale de asemenea clavate.[3]
  • Reacții chimice: carnea se decolorează cu hidroxid de potasiu gălbui, iar cuticula și coaja piciorului brun închis.[11][12]

ConfuziiModificare

Specia poate fi confundată cu de exemplu: Tricholoma acerbum (necomestibil),[13] Tricholoma batschii (otrăvitor, foarte amar),[14] exemplare mai mici ale Tricholoma colossus (comestibil),[15] Tricholoma fucatum (comestibil, dar de valoare scăzută, carne slab gălbuie, miros de făină și gust identic, neamar, trăiește în păduri de conifere),[16] Tricholoma fulvum (necomestibil, carne galbenă, fără miros),[17] Tricholoma pessundatum (necomestibil, se dezvoltă în păduri de conifere, cu un miros rânced de faină și o amărie în gust deja din tinerețe),[18] Tricholoma populinum (comestibil),[19] Tricholoma portentosum (comestibil),[20] Tricholoma stans (necomestibil, destul de amar),[21] Tricholoma terreum (comestibil, savuros)[22] Tricholoma ustale (otrăvitor, carne albă care se decolorează după tăiere roșiatic până maroniu, miros de făină, gust asemănător dar ceva lutos-amărui, trăiește în simbioză cu fagi și câteva rășinoase)[23] și Tricholoma vaccinum,[24] sau chiar cu Tricholoma saponaceum (necomestibil),[25] Tricholoma sejunctum (necomestibil),[26] Tricholoma ustale (slab otrăvitor),[27] Tricholoma ustaloides (necomestibil, probabil slab otrăvitor, se dezvoltă în păduri de conifere pe lângă pini pe sol nisipos, cuticulă destul de vâscoasă, miros făinos, gust destul de amar),[28] sau cu forme mai maronii ale Lepista nuda (comestibilă).[29]

Specii asemănătoare în imaginiModificare

ValorificareModificare

Deși unii autori văd ciuperca chiar necomestibilă,[30] ea poate fi ingerată atât timp cât este mai tânără, pentru că devine la bătrânețe aproape mereu amară.[31] Deși nu prea gustoasă într-o mâncare (de ex. ca ciulama), prăjită și apoi conservată în și/sau ulei[32] este destul de convenabilă.

Nu mâncați niciodată bureți de genul Tricholoma iuți și/sau amari (nici după însilozare) pentru că provoacă aproape mereu tulburări gastrointestinale, parțial foarte severe.[33]

NoteModificare

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Mycobank
  3. ^ a b c Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 158-159, ISBN 978-3-440-13447-4
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 296-297, ISBN 3-405-12081-0
  5. ^ Elias Fries: „Observationes mycologicae”, vol. 1, Editura Gerhard Bonnier, Havniae 1815, p. 27
  6. ^ Paul Kummer: „Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichten und sicheren Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze mit Ausnahme der Schimmel- und allzu winzigen Schleim- und Kern-Pilzchen” (Ghid pentru știința micologiei, fără ciupercuțe de mucegai și prea mici mucoase și nucleici), cu 80 de ilustrații litografice, Editura E. Luppe, Zerbst 1871, p. 133
  7. ^ Valentin Christian Friedrich Rost: „Deutsch-Griechisches Wörterbuch”, vol. 1, Editura Vandenhöck und Ruprecht, Göttingen, 1818, p. 276
  8. ^ Wilhelm Pape: „Handwörterbuch der griechischen Sprache - Griechisch-deutsches Handwörterbuch”, vol. 2, Editura Vieweg & Sohn, Braunschweig 1914, p. 76
  9. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 565, ISBN 3-468-07202-3
  10. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. II, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1927, p. + tab. 72
  11. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 162, ISBN 3-85502-0450
  12. ^ Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 4-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1978, p. 118
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 328-329, ISBN 3-405-12081-0
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 304-305 - 1, ISBN 3-405-12116-7
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 292-293, ISBN 3-405-12116-7
  16. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 342-343, ISBN 88-85013-37-6
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 260-261, ISBN 3-405-12124-8
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 292-293, ISBN 3-405-12081-0
  19. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 306-307, ISBN 88-85013-25-2
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 296-297, ISBN 3-405-12116-7
  21. ^ Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, p. 237, ISBN 3-8289-1619-8
  22. ^ Elena Cristina Mincu, Răzvan Țuculescu: „Ciupercile din România”, Editura Galaxia Gutenberg, Târgu-Lăpuș 2010, p. 116-117
  23. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 294-295, ISBN 3-405-12081-0
  24. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 302-303 - 1, ISBN 88-85013-37-6
  25. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 86-287, ISBN 3-405-11774-7
  26. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 288-289 - 1, ISBN 3-405-12116-7
  27. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 294-295, ISBN 3-405-12081-0
  28. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 338-339, ISBN 88-85013-37-6
  29. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 300-301, ISBN 3-405-11774-7
  30. ^ Pilzbestimmung CH
  31. ^ Pilzbestimmer DE
  32. ^ Fritz Martin Engel, Fred Timber: „Pilze: kennen – sammeln – kochen”, Editura Südwest, München 1969, p. 105-108
  33. ^ Pilzforum 123

BibliografieModificare

  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Die Großpilze Baden-Württembergs“, vol. 3: „Ständerpilze. Blätterpilze I“, Editura Ulmer, Stuttgart 2001, ISBN 3-8001-3536-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externeModificare