Umberto al II-lea al Italiei

Umberto al II-lea
Date personale
Nume la naștereUmberto Nicola Tommaso Giovanni Maria
PoreclăRe di Maggio Modificați la Wikidata
Născut15 septembrie 1904(1904-09-15)
Racconigi, Italia
Decedat (78 de ani)
Geneva, Elveția
Înmormântatabbaye d'Hautecombe[*][[abbaye d'Hautecombe (abbey located in Savoie, in France)|​]] Modificați la Wikidata
PărințiVictor Emanuel al III-lea al Italiei
Elena de Muntenegru
Frați și suroriGiovanna a Italiei
Prințesa Mafalda de Savoia
Maria Francesca de Savoia
Iolanda Margherita di Savoia[*][[Iolanda Margherita di Savoia (Italian Royal (1901-1986))|​]] Modificați la Wikidata
Căsătorit cuMarie José a Belgiei
CopiiPrințesa Maria Pia
Victor Emmanuel, Prinț de Neapole
Prințesa Maria Gabriella
Prințesa Maria Beatrice
Cetățenie Regatul Italiei () Modificați la Wikidata
ReligieBiserica Catolică Modificați la Wikidata
Ocupațiemilitar
monarh
politician
suveran[*] Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba italiană Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
Titlurirege[*]
Familie nobiliarăCasa de Savoia
Imn regalMarcia Reale
Rege al Italiei
Domnie9 mai 1946 - 12 iunie 1946
Încoronare9 mai 1946
PredecesorVictor Emanuel al III-lea
SuccesorMonarhie abolită
Alcide De Gasperi ca șef de stat temporar
Semnătură

Umberto al II-lea (Umberto Nicola Tommaso Giovanni Maria; 15 septembrie 1904  – 18 martie 1983) a fost ultimul rege al Italiei.

Biografie modificare

 
Umberto, Prinț Moștenitor al Italiei

Umberto s-a născut la Racconigi, în Piemont, Italia. A fost al treilea copil și singurul fiu al regelui Victor Emanuel al III-lea al Italiei și a Prințesei Elena de Muntenegru. A fost ultimul rege al Italiei și a domnit cu puțin peste o lună de la 9 mai 1946 la 12 iunie 1946. La naștere a primit titlul de Prinț de Piemont, titlu pe care l-a deținut până la ascensiunea sa pe tron.

Prințul a fost educat pentru o carieră militară și în timp a devenit comandant șef al armatei de nord, apoi al armatei de sud. Totuși, rolul său a fost aproape formal, de facto comanda aparținea lui Benito Mussolini. O încercare de asasinat a avut loc asupra prințului la Bruxelles la 24 octombrie 1929, ziua anunțului logodnei sale cu Prințesa Marie José. Prințul depunea o coroană la Mormântul necunoscut al soldatului belgian când Fernando de Rosa a tras un singur foc care l-a ratat pe prinț. De Rosa a fost arestat iar sub interogatoriu a pretins că este membru al Internaționala a Doua.

Umberto s-a ținut departe de politica activă până când în sfârșit a fost numit general locotenent al regatului. Într-un singur caz, când era în Germania pentru o nuntă regală, el a făcut o excepție: Adolf Hitler i-a cerut o întâlnire. Această acțiune a fost considerată nepotrivită în situația internațională iar Umberto a devenit și mai riguros în a exclude evenimentele politice.

La 29 octombrie 1942, Umberto a devenit mareșal al Italiei (Maresciallo d'Italia).

În 1943, Prințesa Maria José, fiica regelui Albert I al Belgiei s-a implicat într-o încercare nereușită de a trata o pace separată între Italia și Statele Unite iar interlocutorul ei de la Vatican a fost Monsignor Giovanni Battista Montini, un diplomat care mai târziu va deveni Papa Paul al VI-lea. După eșecul încercării ei (nu i-a întâlnit niciodată pe agenții americani), ea a fost trimisă cu copii la Sarre, în Valea Aosta, și a fost izolată de viața politică a Casei Regale.

După răsturnarea lui Benito Mussolini în 1944, regele Victor Emmanuel a predat funcțiile sale constituționale lui Umberto, care a fost făcut general-locotenent al regatului.

Rege al Italiei modificare

 
Monograma regală

La 9 mai 1946, tatăl său în vârstă de 77 de ani a abdicat în favoarea lui Umberto și a părăsit Italia pentru Egipt. La 9 mai, la vârsta de 41 de ani Umberto de Savoia a devenit rege al Italiei sub numele de Umberto al II-lea.

La 23 de zile de la ascensiunea sa pe tron, la 2 iunie 1946, italienii s-au pronunțat în cadrul unui referendum în procent de 54% din voturi în favoarea republicii. La 13 iunie, regele Umberto al II-lea a părăsit tronul, fără să abdice și a plecat în exil părăsind Italia pentru totdeauna. Primul ministru Alcide de Gasperi și-a asumat rolul de șef al statului interimar.

Umberto a trăit timp de 37 de ani în exil, la Cascais în Portugalia. A călătorit mult în timpul exilului, a vizitat adesea Mexico vizitându-și fiica. Umbero a decedat la 18 martie 1983, la vârsta de 78 de ani la Geneva în Elveția.

Descendenții săi, Victor Emanuel de Savoia și Emanuel-Filiberto de Savoia, n-au primit autorizarea să revină în Italia decât în anul 2002 după 56 de ani de exil. Sub emoția provocată de decesul reginei Marie José, parlamentul italian a adoptat în 2002 o lege prin care se revizuiește constituția republicii italiene (a intrat în vigoare în noiembrie următor).

Căsătorie și copii modificare

 
Umberto al II-lea al Italiei vizitând Cairo.

Umberto s-a căsătorit la Roma la 8 ianuarie 1930 cu Marie José a Belgiei (1906–2001), fiica regelui Albert I al Belgiei și a Elisabetei de Bavaria. Cuplu a avut patru copii:

Legături externe modificare

 
King Umberto II
 
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Umberto al II-lea al Italiei

Vezi și modificare