Deschide meniul principal
Uniunea Vatra Românească
AbreviereUNVR
Înființare7 februarie 1990
TipONG
Statut legalasociație
Scop/Misiunenaționalist
SediuPiata Trandafirilor nr. 34,
Tîrgu Mureș
Zona deservităRomânia
PreședinteFlorin Oproiescu
Oameni cheieZeno Opriș
AfilieriPUNR

Uniunea Vatra Românească este o organizație neguvernamentală naționalistă de extremă dreapta,[1] înființată pe 7 februarie 1990 la Târgu Mureș.[2]

Organizația este considerată ultranaționalistă,[3][4][5] alături de organizații precum Partidul România Mare[6] și Noua Dreaptă,[7] intreținând un discurs șovinist.[8]

Există controverse asupra faptului că apariția organizației a fost facilitată de foști ofițeri ai Securității.[2]

Cuprins

IstoricModificare

Uniunea este prima organizație ultranaționalistă din estul Europei care a devenit proeminentă după prăbușirea sistemului comunist,[9] organizată explicit ca și răspuns al formării UDMR, considerând Uniunea Maghiară un pericol pentru unitatea României.[4]

Primul președinte al organizației, Radu Ceontea, a fost ales inițial cancelar în cadrul primei conferințe naționale a organizației, în 1990. A doua conferință de acest gen a avut loc la Târgu Mureș în iunie 1991. Iosif Constantin Drăgan, fost membru al Gărzii de Fier care a finanțat numeroase activități extremiste, a fost ales președinte de onoare, Zeno Opriș a fost ales președinte, iar Radu Ceontea președinte fondator.[4]

În ciuda conflictelor interetnice violente din martie 1990 de la Târgu Mureș încurajate de organizație, care se bucura de popularitate printre românii din Transilvania, Vatra Românească a primit sprijinul președintelui interimar de atunci al României, Ion Iliescu, și al partidului reprezentat de acesta, Frontul Salvării Naționale, în speranța creșterii popularității partidului în zonă. În acest sens, Uniunea a obținut spațiu considerabil de publicare în ziarele pro-guvern, de care s-a folosit ca și rampă pentru promovarea fățișă a sentimentelor xenofobe, in special antimaghiare.[10][11]

Potrivit liderilor organizației, Vatra Românească nu avea ambiții să devină partid politic; cu toate acestea, organizația și-a coordonat activitățile cu PUNR, brațul politic al Uniunii, lăudându-se cei aproape 4 milioane de membri simpatizanți la începutul anului 1992.[4] Organizația a profitat de capacitatea mobilizatoare a ultranaționalismului pentru a câstiga teren politic, oferind un vehicul gata format politicienilor populiști dispuși să exploateze sentimentele de identitate de grup, teama de o potențială răzbunare a maghiarilor și îngrijorarea românilor privind nesiguranța economică în contextul începutului anilor 1990, obținând un număr semnificativ de locuri prin PUNR în alegerile parlamentare din 1992.[12]

Ramura politică a organizației a fost Partidul Unității Naționale Române (PUNR), partid care a fost absorbit de Partidul Conservator (PC) în data de 12 februarie 2006.[2]

Principii politiceModificare

Uniunea este considerată cvasi-fascistă,[13] radical-naționalistă,[2] xenofobă,[14] anti-maghiară,[15] și antisemită,[16] utilizând un discurs șovinist caracterizat de apeluri emoționale către patriotism, antițigănism[17] și glorie istorică.[18]

În 1991 Vatra Românească a sprijinit declarația de independență a Republicii Moldova și a promis unirea tuturor românilor într-o graniță comună. În acest sens a creat două publicații, Vatra Românească și Țara Noastră, pentru a facilita interesele organizației. În aceeași perioadă, a cerut introducerea unui nou pasaj în Constituție, care să nu acorde drepturi speciale acordate minorităților, și a manifestat o atitudine anti-minorități tot mai agresivă. În 1992 organizația a escaladat campania anti-maghiară cerând închiderea programelor de radio și televiziune în limba maghiară și anularea tratatului semnat între București și Budapesta susținând că ar fi fost "anti-român".[4]

Ceontea susținea că minoritățile nu vor primi alte drepturi față de acele "privilegii generoase" acordate de dictatura ceaușistă, atfel de drepturi fiind considerate favoruri pe care românii nu le vor acorda maghiarilor, drept pedeapsă pentru moștenirea domniei maghiare în Transilvania.[5]

Deși inițial ținta atacurilor organizației a fost minoritatea maghiară din România, inițiatorii săi lansând provocări antimaghiare voalate sau directe, prin intermediul presei locale,[8] într-un apel lansat de Uniune în 2005 pe pagina web a organizației și semnat de Ion Coja, Vatra Românească ataca evreii, atragând atenția asupra unei conspirații globale care vizează invazia României de către evrei și insistând asupra existenței unui "genocid anti-românesc".[19]

 
"Trupele românești au sosit în Târgu Mureș, dar nu au protejat maghiarii de atacul instigat de Vatra Românească în „Martie negru” din anul 1990." (Citat din sursă)

Conflictul interetnic de la Târgu MureșModificare

Vatra Românească a avut un rol important în degenerarea evenimentelor din martie 1990 din Tîrgu Mureș. La mai puțin de șase săptămâni după formarea sa, orașul Târgu Mureș - locația de baștină a organizației - a asistat la prima coliziune interetnică cu fatalități din estul Europei.[9][5][4]

În martie 1990 studenți maghiari și profesori din Târgu Mureș au început demonstrații pașnice ca și protest împotriva amânării guvernului de a redeschide un număr de școli maghiare. Vatra Românească și-a făcut pentru prima dată simțită prezența incurajând contra-demonstrații și intensificând eforturile de blocare a cerințelor maghiarilor, conducând la o serie de evenimente ce au culminat cu confruntări stradale violente pe 19-20 martie. Ambele tabere au colaborat cu administrațiile periferice sau au solicitat participarea oamenilor din satele din jur pentru a participa la demonstrațiile din oraș.[5][20]

NoteModificare

  1. ^ Harden, Blaine (). „Hungary protests Romanian mob action”. The Washington Post. Arhivat din originalul de la . Accesat în . 
  2. ^ a b c d Mihaela Mihailescu, Dampening the Powder Keg: The Role of Democratic Oppositions in Fostering Ethnic Peace in Post-Communist Romania and Slovakia, ProQuest, 2006, pp. 116-117
  3. ^ „Romania, International Religious Freedom Report 2007”. www.state.gov. Accesat în . 
  4. ^ a b c d e f Janusz Bugajski (). Ethnic Politics in Eastern Europe: A Guide to Nationality Policies, Organizations, and Parties. The Center for Strategic and International Studies (în engleză). M.E. Sharpe. pp. 213–2014. ISBN 978-0-7656-1911-2. Accesat în . 
  5. ^ a b c d Paul Hockenos (). Free to Hate: The Rise of the Right in Post-Communist Eastern Europe (în engleză). Routledge. pp. 167–176. ISBN 978-1-136-65567-8. Accesat în . 
  6. ^ Anita Inder Singh (). Democracy, Ethnic Diversity, and Security in Post-communist Europe (în engleză). Greenwood Publishing Group. p. 108. ISBN 978-0-275-97258-5. Accesat în . 
  7. ^ Poenaru, Ana. „Extremiștii de la Noua Dreaptă își fac partid”. Rise Project. Accesat în .  |archive-url= malformat: timestamp (ajutor)
  8. ^ a b Andreescu, Gabriel (). „Extremismul de dreapta în România - Principalele forțe extremiste: de la Vatra Românească la PUNR și PRM” (PDF). Centrul de Resurse pentru Diversitate Etnoculturală. Cluj: Fundaþia CRDE. pp. 29–34. Arhivat (PDF) din originalul de la . Accesat în . 
  9. ^ a b Tom Gallagher (). Romania After Ceaușescu: The Politics of Intolerance (în engleză). Edinburg University Press. ISBN 978-0-7486-0613-9. Accesat în . 
  10. ^ Erin K. Jenne (). Ethnic Bargaining: The Paradox of Minority Empowerment. Cornell University Press. pp. 212–2013. ISBN 978-0-8014-7179-7. Accesat în . 
  11. ^ Gussi, Alexandru (). „Evoluția tipului de utilizare partizană a tensiunilor interetnice”. Revista22. Arhivat din originalul de la . Accesat în . 
  12. ^ Dennis Deletant (). Ceausescu and the Securitate: Coercion and Dissent in Romania, 1965-1989: Coercion and Dissent in Romania, 1965-1989 (în engleză). Taylor & Francis. p. 360. ISBN 978-1-315-48155-5. Accesat în . 
  13. ^ Gale Stokes, The Walls Came Tumbling Down: The Collapse of Communism in Eastern Europe, Oxford University Press, 1993, p. 174
  14. ^ Robert Bideleux, Ian Jeffries, The Balkans: A Post-Communist History, Routledge, 2007, p. 144
  15. ^ Juliana Geran Pilon, The Bloody Flag: Post-Communist Nationalism in Eastern Europe : Spotlight on Romania, Transaction Publishers, 1982, p. 67
  16. ^ Joseph F. Harrington, American-Romanian Relations, 1989-2004: From Pariah To Partner, East European Monographs, 2004, p. 34
  17. ^ Zoltan Barany (). The East European Gypsies: Regime Change, Marginality, and Ethnopolitics. Cambridge University Press. p. 195. ISBN 978-0-521-00910-2. Accesat în . 
  18. ^ Anderson, Prudence; Vandenberg, Andrew; Hockenos, Paul; Callick, Rowan (). „Briefings: 1. The Barbarian Syndrome 2. Sweden Sour 3. National Obsession 4. Papua Tiger”. Australian Left Review. 1 (134): 8–9. Accesat în . 
  19. ^ Coja, Ion (). „Call of Romanians”. Uniunea Vatra Romaneasca. Arhivat din originalul de la . Accesat în . 
  20. ^ Lavinia Stan; Diane Vancea (). Post-Communist Romania at Twenty-Five: Linking Past, Present, and Future (în engleză). Lexington Books. p. 69. ISBN 978-1-4985-0110-1. Accesat în .