Deschide meniul principal

Cireșele și vișineleModificare

Linie cu alineatCireșele și vișinele sunt printre primele fructe care ajung la maturitate. În luna iunie, numită și cireșar, putem savura gustul lor aromat. Aparțin aceleiași familii, rosacee. Au fost cultivate cu 2500 de ani în urmă, mai întâi în Asia de Vest, apoi în Europa. Au fost introduse în nordul Americii abia în secolul al XVII-lea de către coloniștii englezi, iar mai târziu în California de către misionarii spanioli.

CireșeleModificare

Linie cu alineatIubitori de soare, vom întâlni cireși în toate zonele, de la câmpie pana la etajul montan( 1000m). În cuprinsul poartă diferite nume: cerăș, ciureș, mălin, mocru, vâscușoară. Există numeroase specii de cireși. Doar în Japonia se află peste 100.
Linie cu alineatO particularitate a acestor copaci este înflorirea. La unele specii înflorirea se realizează înainte de apariția frunzelor, la sfârșitul lunii aprilie, îceputul lunii mai, având flori albe sau cu nuanțe liliachii. La unele specii florile au culoarea roz sau galben deschis. Unii își descid florile la sfârșitul toamnei sau chiar în lunile de iarnă. În Australia, de exemplu, cireșul ajunge la maturitae în jurul Crăciunului. Nu toți cireșii dau fructe. Unele specii sunt cultivate doar pentru flori, ca plante decorative.