Deschide meniul principal
Visarion Aştileanu

Visarion Aștileanu, născut Vasile Aștileanu, (n. 14 martie 1914, Cluj - d. 6 august 1984, Arad) a fost un preot român unit (greco-catolic), secretar al episcopului Iuliu Hossu, deținut politic, apoi paroh romano-catolic și ulterior episcop ortodox al Episcopiei Aradului.

BiografieModificare

Vasile Aștileanu a urmat studiile secundare la Liceul "George Bariț" din Cluj (1925-1933), cele superioare la Academia Teologică Unită din Cluj (1933-1935), continuând cu studii de Filosofie și Teologie în Colegiul “De Propaganda Fide" din Roma (1935-1942), unde a fost trimis de episcopul Iuliu Hossu. La Roma a obținut licența (1941) și doctoratul (1942). A fost secretar eparhial și preot la Biserica Bob din Cluj (1942-1949).

În august 1949 a trecut fraudulos frontiera cu Iugoslavia. După extrădarea sa în România a lucrat ca bibliotecar la un spital din București în 1950, apoi ca strungar la Combinatul Siderurgic Reșița în 1951-1952.[1]

Între 1952-1955 a fost deținut politic ca preot greco-catolic, sub acuzația de a fi organizat împreună cu Nicolae Pura rezistența unită în Episcopia de Cluj-Gherla. După eliberarea sa ca urmare a amnistiei din 5 octombrie 1955 a funcționat ca paroh romano-catolic la Biserica Sfinții Apostoli Petru și Paul din Răducăneni, în actualul județ Iași.

În anul 1958 a trecut la Biserica Ortodoxă Română, unde a funcționat mai întâi ca inspector patriarhal, apoi, din 1962 ca episcop vicar patriarhal.[1] Trecerea sa la BOR a fost folosită de autorități ca mijloc de presiune asupra altor preoți greco-catolici, să-i urmeze exemplul. În noiembrie 1958, după „revenirea” lui Aștileanu, au fost arestați mai mulți preoți greco-catolici care activaseră clandestin (în Turdaș, Benic, Crișcior, Beldiu etc.).[1]

În perioada în care a fost inspector general patriarhal a slujit ca preot la Biserica Popa Tatu și la Biserica Antim din București (1958-1961). La 9 septembrie 1962 a fost tuns în monahism la Mănăstirea Sinaia, sub numele Visarion, și hirotonit arhiereu cu titlul „Ploeșteanul”. Între 1962-1969 a funcționat ca episcop-vicar patriarhal. În data de 16 decembrie 1968 a fost ales episcop-vicar la Mitropolia Ardealului, cu titlul „Rășinăreanul”, recunoscut în funcție de Nicolae Ceaușescu în data de 30 decembrie 1968.[2] Instalarea sa în funcție a avut loc pe 1 iunie 1969. În data de 10 iunie 1973 a fost ales episcop al Aradului, ca succesor al episcopului Teoctist Arăpașu. La Arad a fost înscăunat la 26 august 1973, unde a păstorit până la moarte.

Lucrări teologiceModificare

A publicat câteva studii privind "reîntregirea Bisericii din Transilvania", adică desființarea Bisericii Române Unite în 1948 și trecerea forțată la Biserica Ortodoxă Română, reportaje, predici, recenzii, în: “Biserica Ortodoxă Română", “Mitropolia Ardealului”, ”Mitropolia Banatului”, “Telegraful Român” s.a., între care: "Reîntregirea Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania" în: BOR, an. LXXXVI, 1968, nr. 6, p. 710-723 și "Aspecte ale unificării spirituale a românilor din Transilvania" (Unitatea de limbă în secolul XIX), în MA, an. XVI, 1971, nr. 11-12, pag. 832-851.

Activitatea pastoral-misionarăModificare

Ca episcop al Aradului a îndrumat activitatea administrativă-economică a eparhiei, a redeschis Mănăstirea Prislop, a fost preocupat de valorificarea patrimoniului cultural-artistic al eparhiei. A editat volumul „Mănăstirea Hodoș-Bodrog” (Arad, 1980). A făcut parte din câteva delegații sinodale care au vizitat alte biserici, participant la adunarea generală a Conferinței Bisericilor Europene de la Nyborg (1964).

Evocarea sa în memoriile lui Iuliu HossuModificare

Episcopul Iuliu Hossu a relatat în memoriile sale faptul că Aștileanu l-a vizitat la Mănăstirea Căldărușani în cursul anului 1961. Conform memoriilor lui Iuliu Hossu, când l-a văzut, lui Aștileanu i s-au umplut ochii de lacrimi și cu greu a putut să mai vorbească.[3] Editorul volumului, ieromonahul Silvestru Augustin Prunduș, a notat într-o notă de subsol, că spre sfârșitul vieții, când era deja episcop al Aradului, Visarion Aștileanu a primit sfintele taine de la preoții greco-catolici, cărora le-a spus că se simte ca la închisoare, fiind strâns supravegheat de personalul episcopiei.[4]

Locul de veciModificare

Episcopul Aștileanu a fost înmormântat la Mănăstirea Hodoș-Bodrog.[5]

NoteModificare